Încremenirea în proiect

Ce legătură poate să existe între şansele bolnavilor de cancer din ves­tul ţării de a avea acces la condiţii performan­te de tratament şi o grămadă de calorifere şi ter­mo­pane vechi ? Aparent, nici una. În rea­litate, prin demersurile administraţiei locale, cele două elemente au ajuns să fie dependente. Pentru că demararea realizării Institului Regio­nal de Oncologie, ce urmează a fi construit în Calea Torontalului, în locul a ceea ce ar fi tre­buit să fie noul Spital Municipal, trenează deja de ani din cauza lipsei unor materiale de con­strucţie care se presupune că ar fi fost zidite, acum mai bine de un deceniu, în subsolul imobilului.

Practic, deşi din 2009 Primăria îşi arăta disponibilitatea de a preda respectivul imobil Ministerului Sănătăţii, respectiv Direc­ţiei de Sănătate Publică a judeţului Timiş, prac­tic acest lucru nu s-a realizat până în prezent, abia acum fiind semnat protocolul de predare primire între cele două instituţii. Dacă inves­tiţia ar fi fost pornită de atunci, poate acum era într-un stadiu de finalizare. Lucrurile au rămas însă „încremenite în proiect” din cauza respectivelor termopane şi calorifere zidite în anul 2000 la subsolul imobilului, din care s-a constatat abia în acest an că lipsesc mai mult de jumătate. Unii spun că materialele respec­tive nu ar fi existat niciodată faptic, ci doar scriptic pentru a acoperi nişte bani deturnaţi. Câţi bani au fost, şi cine i-a deturnat, nici nu mai contează, după 11 ani de la faptele respec­tive. O anchetă ar fi imposibilă, aşa că lipsa de inventar respectivă se trece la „pierderi cola­terale”. Altfel, cine ştie din câte case de va­can­ţă sau vile de funcţionar public ar trebui recu­perate termopanele şi calorifele respec­tive? Cert e că din cauza lor s-a amânat mai bine de doi ani unul dintre cele mai importante proiecte de investiţii pentru sistemul sanitar vestic. Totul a încremenit, într-un joc instituţional de ping-pong, a cărui esenţă e că nici o instituţie nu vrea să-şi asume lipsa materialelor respective.

Aşa s-a continuat luni întregi. Primăria susţinea că ar preda spitalul, dar nu e preluat de Direcţia de Sănătate Publică. S-au făcut demersuri pentru găsirea firmei care a ţinut în custodie materialele respective, şi s-a constatat că a dat faliment de ani buni. Direc­ţia de Sănătate Publică a susţinut că nu poate prelua imobilul fără un inventar clar. La rân­dul său, Spitalul Municipal, căruia îi aparţineau materialele dispărute, a încercat fără succes să clarifice problema. S-au ţinut zeci de şe­din­ţe, pentru a se ajunge într-un final la o soluţie de compromis, care putea fi adoptată de la în­ceput : predarea imobilului către D.S.P. Timiş fără materialele aflate în custodie, al căror statut urmează a fi clarificat, dacă va mai fi clarificat vreodată, în perioada următoare.

A fost nevoie de scandal în presă, de luni şi ani de aşteptare, tatonări şi contre instituţionale, pentru a se ajunge la această soluţie de compromis, necesară pentru ca investiţia să demareze. Iar acesta nu e însă decât un exemplu tipic pentru zeci, sute de proiecte de acest gen care zac încremenite în acelaşi stadiu, din cauza obtuzităţii sau indiferenţei uneia sau mai multor instituţii publice. O bună parte a României este încre­menită în proiect, şi va mai rămâne aşa o bună perioadă de timp, rămânând speranţa că doar cu implementarea proiectelor cu finanţare europeană lucrurile se vor schimba, şi se va începe să se respecte clauze contractuale, termeni limită, condiţii de achiziţie. Pentru că la Bruxelles scuzele, amânările şi variantele „merge şi aşa” nu sunt acceptate. Încă.