|
Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 18°C Umiditate:88% Viteza vantului:3 KMH Vizibilitate:11 km 4.4587 3.5272Editorial | 12 - 14 iulie 2010 | Melania CINCEA
![]() ![]()
Inexistenţa soluţiilor, mascată de o ofensivă continuă
Vineri dimineaţa, la câteva ore după interviul acordat de preşedintele Traian Băsecu postului public de televiziune (pe teme diverse, de la relaţia sa cu Guvernul şi cu P.D.L.-ul, la problemele economice cu care se confruntă ţara, la situaţia de pe scena politică ori la legea A.N.I.) Victor Ponta, preşedintele P.S.D., trăgea, public şi vocal, concluzia : “România nu are niciun viitor cu Traian Băsescu, are unul doar fără el. În toamnă îmi întăresc speranţa că moţiunea de cenzură pe care o va iniţia opoziţia va da jos Guvernul Boc şi astfel vom putea găsi o soluţie pentru România”. Niciun cuvânt, însă, despre soluţia salvatoare pe care o poate oferi, P.S.D.-ul, singur sau în coaliţie.
Sâmbătă seara, Crin Antonescu, preşedintele P.N.L., revenea şi el în atenţia publică, cu un mesaj, repetat nu o dată, din decembrie 2009 încoace, doar că acum nu şi-a îndreptat ofensiva doar împotriva lui Traian Băsescu, ci şi a Parlamentului, supărat, probabil, pe rezultatul obţinut la cele două recente moţiuni de cenzură la adresa Guvernului. Domnul Antonescu s-a declarat în favoarea alegerilor parlamentare anticipate, din care să rezulte un Parlament “pe care să-l putem lua în serios”, plusând apoi şi opinând că ar trebui să aibă loc şi prezidenţiale anticipate. Soluţiile lipsesc însă din peisaj, şi în cazul său. Interesant este că, deşi schimbarea lui Traian Băsescu este, de luni bune încoace, un deziderat-leitmotiv, liderul P.N.L. nu pare a fi sigur că suspendarea preşedintelui e posibilă şi nici măcar necesară acum : “Sunt pentru suspendarea preşedintelui Băsescu oricând ea va fi posibilă şi oricând va fi, ca să spun aşa, necesară”.
Duminică la prânz, Victor Ponta, ieşea din nou la rampă, după ce la sfârşit de săptămână fusese în periplu în zonele inundate, unde promisiunile (chiar dacă bazate pe nimic) venite ca replică la puhoiul de disperări, frustrări şi nemulţumiri, pot măcar promite câteva procente la alegerile viitoare. Excluzând, după cum se vede, un partizanat cu P.N.L. Iată ce declara Victor Ponta în privinţa afirmaţiilor făcute de Crin Antonescu, despre suspendare şi anticipate : “Acuma, în fiecare week-end fiecare declară orice. Nu mă apuc să comentez, că nu e chestie serioasă”. Asta deşi inamicul comun şi invincibil al ambilor este preşedintele şi deşi partidele lor făcuseră un controversat front comun pentru îndepărtarea lui, apoi a Guvernului susţinut de acesta. Ascultând aceste declaraţii şi corelându-le cu imaginile de la vizitele aceloraşi actori politici în locuri calamitate şi înţesate de presă, nu identifici nici soluţii, nici alternativa. Poţi, însă, descifra exerciţii de imagine publică. Mesajele şi ieşirile în decor ale celor doi lideri de partid sunt indicii elocvente ale unei campanii electorale, pornite prematur. 1. Este evidentă lipsa unei soluţii viabile. 2. Este la fel de evidentă lipsa unei alternative la guvernare – nici unul, nici altul nu îşi doreşte într-adevăr să vină la conducerea ţării în actualul context şi să ofere României un viitor, pe care, suspină în mesaje domnul Ponta, ţara nu-l are cu Traian Băsescu. 3. E mai degrabă vorba despre o campanie care are în vedere doar erodarea imaginii inamicului, P.D.-L. Respectând tipicul campaniilor electorale dirijate din opoziţie, poţi uşor observa şi aici obiective aferente acestora : crearea de îndoieli în mintea alegătorilor, privind prestaţia oponentului, punerea reflectoarelor pe orice problemă, reală sau inventată, a oponentului , inducerea unui sentiment de nemulţumire şi extinderea sa asupra întregului context politic, economic, social. Şi, totuşi, care sunt soluţia şi alternativa oferite de domnii Ponta şi Antonescu la problemele actuale şi la lucrurile care nu funcţionează bine? ![]() |