Îngrijorări mimate. Şi fructificate politic.

Declaraţia Comisiei Europene potrivit căreia, săptămâna aceasta, urmează a fi anunţate state­le membre U.E. pentru care vor fi păstrate restricţiile pe piaţa muncii pentru români, a fost fructificată. Politic. Pen­tru că este un su­biect cu priză la mase. U.S.L. s-a gră­bit, cum era de aşteptat, cu reproşurile la adre­sa Puterii, acuzând că existenţa restric­ţiilor pentru muncitorii români în unele state U.E. certifică slaba capacitate a coordo­nato­rilor po­liticii externe româneşti de a duce o campanie susţinută şi cu rezultate, de spriji­nire a româ­nilor aflaţi în căutarea unui trai mai bun. Inte­resant este că nu i-a combătut nimeni din coa­liţia de la guvernare – nici cu simple declaraţii, nici cu cifre. La fel de interesant este că nicio voce din Opoziţie nu a cerut statistici concrete privind numărul real al românilor plecaţi la muncă în străinătate.

De altfel, nu am auzit niciun politician, fie el de la Putere ori din Opoziţie, să-şi pună probleme în privinţa viitorului aces­tor oameni plecaţi din ţară în căutarea unei vieţi mai bu­ne. Pe care, adesea, o găsesc doar aceptând să lucreze fără acte şi fără drepturi le­gale. Nu i-am auzit întrebându-se, fie şi re­to­ric, în ce condiţii vor putea beneficia de pensie cetăţenii români plecaţi în străinătate la mun­că fără forme legale şi care, acasă, nu vor avea acel număr de ani munciţi legal care să le dea dreptul la pensie. Nu i-am auzit cerând sau conturând politici publice care să protejeze aceste categorii de populaţie ori ca­re să dimi­nueze numărul celor plecaţi să mun­ceas­că la negru. Nu i-am auzit întrebându-se dacă există vreo măsură de protecţie pe care statul român a luat-o în calcul pentru această cate­­go­rie de populaţie, în ce constă aceasta şi în ce condiţii s-ar putea acorda? Nu i-am auzit luând în cal­cul dezavantajele acestei libertăţi, fireşti de altfel, de mişcare şi ale migraţiei forţei de muncă implicate – declin demo­grafic, exo­d de creiere ori destabilizare a pieţei de muncă, prin crea­rea fie a unui excedent în anumite zone, fie a unui deficit în alte sectoare, pe anumite perioade şi în anumite zone.

În momentul de faţă, o cifră exactă a migranţilor plecaţi într-un stat sau altul pentru a munci nu există. Se operează cu sta­tis­tici estimative, bazate pe nu se ştie ce cal­cule. Citând un raport al Băncii Mondiale, unele ca­nale media din România anunţă că peste ho­tare ar lucra 2.700.000 de români, ceea ce în­seamnă 13% din populaţia ţării. Nici dacă în­cer­caţi să aflaţi care este situaţia ro­mânilor plecaţi să lucreze legal în străinătate, nu veţi găsi nicio statistică oficială la nicio instituţie a statului care se presupune că ar tre­bui să mo­ni­torizeze astfel de situaţii. Ra­portul de activitate pe 2009 al Agenţiei Naţio­nale de Ocupare şi Formare Profesională în Muncă – cel mai re­cent document de acest gen, postat pe site-ul ins­ti­tu­ţiei, la început de an 2012 – arată doar că în 2009, prin intermediul reţelei EURES, Ser­vi­ciul European de Ocu­pare a Forţei de Muncă, au fost primite şi pro­movate 2.122 lo­curi de muncă vacante, cu 35,5% mai mult decât cele oferite în 2008 de către angajatorii euro­peni.

Aşa că munca la ne­gru, pe care o prac­tică, după toate probabili­tăţile, cei mai mulţi dintre românii plecaţi din ţară, deşi reprezintă o problemă, este o pro­ble­mă pe termen mediu şi lung. Prin urmare, nu merită osteneala con­s­truirii, acum, de mesaje politi­ce. Nici osteneala aple­cării cu seriozitate asu­pra problemei.