Inocentarea violentei

In anii ‘90 — cu preponderenta in prima parte a acelei perioade — preferintele unei largi mase de consumatori media pentru stiri care gravitau in jurul notiunii de violenta, sub orice forma, descrisa cu lux de amanunte post-factum, a fost de inteles. Si a fost interpretata ca un sinonim al apetentei fata de informatii tabu pana in ‘89, fata de informatii provenite dinspre institutii despre care, tot pana in ‘89, se vorbea eventual in soapta, gen Militie, Procuratura, Tribunal. Deschiderea acestora spre public, transparentizarea activitatii cotidiene au captat atentia unor mari mase de romani.

Raportandu-ne la tirajele si audientele asa-numitei prese consumeriste, care vaneaza senzationalul sau care cultiva violenta ori care combina cele doua ingrediente, iti dai seama ca, dupa ani si ani, nu s-a inregistrat nicio evolutie, din contra, desi ceea ce era plauzibil acum 10 - 15 ani este de neacceptat azi. Alegeti, de exemplu, un buletin de stiri, la intamplare, cate stiri graviteaza in jurul notiunii de violenta. Am avut si noi curiozitatea aceasta. Din 25 de stiri cate am numarat in cadrul unui buletin de stiri de la ora 19, difuzat de o televiziune centrala in data de 4 decembrie 2007, doar in privinta a patru dintre ele ai fi putut afirma ca nu erau generatoare de energie negativa. Moarte, crima, sinucidere, accident, tragedie, strangulat, batuti, infometati, violenta, injunghiat au fost cuvintele care au "colorat" prima jumatate de jurnalului. Din editia respectiva au lipsit, e drept, stirile care pot fi difuzate doar insotite de avertizarea "imagini socante". Partea interesanta a aspectului este ca audientele acestui post sunt foarte mari, semn ca publicul gusta si solicita astfel de informatii concretizate in amanunte infioratoare ale acestor fapte.

Grav este ca actele de violenta reproduse cu detalii socante si reconstituiri demne de anchetele criminalistice au ajuns, in situatii razlete, e drept, sa malformeze comportamentul unor copii conectati, la discretie si fara nicio forma de control, la tubul catodic. Traind cu violenta reala din lumea stirilor si cu cea fictuionala din lumea filmelor, unii au copiat scene care i-au fascinat s-au i-au ingrozit. Semnalele de alarma trase de psihologi, de pshiatri in aceasta directie, si nu de azi, de ieri, au ramas fara ecou, exceptand unele studii ale C.N.A.-ului. Iata la ce concluzie a ajuns George Pruteanu, de exemplu :"Presa din Romania ofera frecvent exemple, mai ales din palierul non-adultilor : in doar prima luna a anului 2003, un adolescent se spanzura dupa un model din filme, un pusti de 13 ani isi injunghie surioara de sase ani, dupa vizionarea unui film horror, alt teenager ataca mascat o benzinarie, un june de 18 ani violeaza o fetita de sapte ani, apoi declara senin ca «s-a jucat asa cum a vazut la televizor". Violenta este inocentata, insa, sub scuza numita preferinta publicului. Asa ca ajungi sa te intrebi a cui este vina, de fapt, pentru aceasta situatie?

A publicului care, in mare parte, are astfel de preferinte? A acelui public care "naveteaza" la telecomanda intre butonul canalului ce-i ofera "cronica neagra", la concurenta cu romanele lui Stephen King, butonul canalului telenovela, iar apoi al celui reality-show, in care vedetele de mucava ale Romaniei isi etaleaza si toalete, si visuri ascunse.

A acelui segment de presa care uita de rolul pe care il are, prin definitie, de formare a opiniei publice, de educare a acesteia?

Sau e o culpa comuna, constientizata siacceptata tacit de o parte a presei si neconstientizata de public. O situatie in care fiecare considera ca, cel putin pe moment, are de castigat si prin urmare schimbarea nu-si are sensul.