Integritatea în Sănătate, altă formă fără fond

Executivul a girat zilele acestea, printr-o hotărâre de guvern, înfiinţa­rea, în cadrul Ministerului Să­nătăţii, a unui aşa-numit Com­partiment de Integritate, ca­re urmează a funcţiona în ba­za unui proiect finanţat din fonduri structurale în valoa­re de trei milioane de euro. Printre foarte puţinele şi lapidarele detalii care însoţesc comunicatul de presă al Minis­terului Sănătăţii se numără scopul acestui comparti­ment (identificarea şi combaterea fraudelor din sistemul de sănătate) şi forma lui (o structură compusă din actuali specialişti în audit şi control al ministerului, cărora li se va alătura câte un reprezentant al Direcţiilor judeţene de Sănătate Publică, deci oameni care vor schim­ba doar amenda­men­tele din fişa postului).

Semnele de întrebare însoţesc, însă, acest proiect din faza lui iniţială, care pare o formă nouă fără fond.

E greu de spus de ce era necesar un organism nou care să asigure integrita­tea unui sistem în care, de ani de zile, banul public intră ca într-o Groapă a Marianelor fără a se putea pune stavilă, dar pentru care se vor cheltui trei milioane de euro. Tendinţa sau măcar primul impuls este să spunem că sunt bani europeni, deci, parţial sau integral nerambursabili, deci, bani care pot fi cheltuiţi fără mari bătăi de cap în privinţa eficacităţii investiţiei. Doar că aceste fonduri le plătim fiecare dintre noi, indirect. Prin urmare, este firesc să ne întrebăm dacă investiţia prezintă credibilitate şi poate dă asigurări în privinţa eficienţei. Argu­mente pro sunt greu de identificat, cel puţin de către un om din afara sistemului, care cotizează pentru acel sistem şi care benefi­ciază sau nu de serviciile lui.

În primul rând, noutatea acestui Compartiment de Integritate pare să con­stea doar în titulatură. Din prezentarea suc­cintă realizată de oficialii din Sănătate, acesta va fi compus din oameni care deja sunt înca­draţi în minister, specialişti în control şi audit. De ce nu au putut aceşti specialişti să facă ac­ţiuni de integritate din funcţiile şi din depar­tamentele unde sunt acum încadraţi sau de ce nu le-au făcut până acum – că asta se deduce, că nu le-a făcut dată fiind necesitatea înfiinţă­rii unui nou com­partiment – este greu de înţeles. În al doilea rând, dacă privim ridicatul din umeri al repre­zentanţilor Direcţiilor de Sănătate Pu­blică faţă de proiect – asta deşi ministerul anun­ţă că vor avea câte un reprezentant în Compar­­ti­mentul de Integritate – se conturează ideea că vorbim despre o decizie unilaterală, venită de la Bucu­reşti, fără ca oamenii din teritoriu să fi fost anunţaţi şi consultaţi. În plus, cum va impune un om dintr-o Direcţie de Sănătate Publică integritatea în spitalele şi policlinile de stat dintr-un judeţ este un exerciţiu de imagi­naţie destul de dificil.

În primăvara lui 2009, fostul ministrul al Sănătăţii, Ion Bazac, venea şi el, pe hârtie, cu proiecte de profil. Printre măsurile anti-corupţie expuse sau promise reprezen­tanţilor C.E. – care solicitaseră urgentarea măsurilor anti-corupţie în sistemul sanitar, aşa cum cer şi reforma în Justiţie, de exemplu –, figurau realizarea unui audit de integritate pentru monitorizarea achiziţiilor publice în toate spitalele publice, obligativitatea mana­gerilor de spitale de a-şi publica lunar cheltu­ielile şi achiziţiile spitalelor, introducerea siste­mului de co-plată şi a pachetului minim de ser­vicii (văzută ca una dintre cele importante mă­suri care puteau contribui la eliminarea şpăgilor din sănătate) şi implementarea unor testări de fidelitate şi integritate a personalului, pentru a reduce traficul de influenţă şi conflictul de interese (în acest context, aminteau oficialii Sănătăţii, Centrul Naţional pentru Integritate solicitase ministerului înfiinţarea unei structuri interne de integritate).

Ce s-a făcut se vede, fie că vorbim despre mica ori despre marea corupţie. Cei care au avut „norocul” să aibă de-a face cu sistemul de sănătate ştiu că şpăgile au rămas vitale – medicii şi asistentele care nu percep plăţi informale fiind o minoritate  –, că mercurialul se află în prima zi de spitalizare ori că pe reţetele prescrise (pentru că sistemul, plătit de asigurat, nu-i poate da asiguratului medicamentaţia necesară din motive legate de ceea ce numim mare corupţie) sunt medicamente foarte scumpe, deşi puteau fi şi medicamente mai ieftine, doar că acolo comisionul e mai mic. Şi pentru că vorbeam despre marea corupţie, în care intră achiziţii de ieri şi de azi, de ce este atât de greu ca specialiştii în audit ai Ministerului împreună cu cei ai Curţii de Con­turi să fi luat la control fiecare spital? Nu e cum­va vorba despre lipsă de voinţă, care are şi ea nu numai efecte, dar şi cauze bine argumen­tate? Va rezolva ceva acum acest Compartiment de Integritate? Ne temem că nu.