Între achitare şi condamnare cu celeritate

Cu puţin înainte de finalul anului, magis­traţii pronunţau două sentin­ţe, în dosare asupra cărora erau aţintiţi ochii presei, ai clasei politice, ai opiniei publi­ce. Sentinţa într-unul dintre procese era pronunţată la Bu­cureşti şi viza un personaj politic de prim rang al clasei politice româneşti, Adrian Năstase. “Mătuşa Tamara”, în care fusese dată sentinţa, a fost un dosar controversat de la stadiul iniţal al anche­tei – demararea acesteia a fost posibilă abia după schimbarea regimului poli­tic, în 2004. Cealaltă sentinţă, mai puţin sonoră, era pronunţată la Timişoara şi vizează doi oameni politici ai prin­cipalului partid de guvernământ, Cornelia Co­rescu şi Vasile Medeşan. Între cele două sen­tin­ţe – care mai pot fi atacate cu recurs –, ambele pronunţate în dosare de corupţie ce vizează po­liticieni, sunt, însă, şi diferenţe cărora ţi-e aproa­pe imposibil să le găseşti o explicaţie logică.

Diferenţa numărul 1: În dosarul care îl vizează pe Adrian Năstase, Ioan Melinescu şi Ristea Priboi, judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus achitarea pentru faptele de corupţie imputate de procurorii D.N.A. Ioan Melinescu şi Ristea Priboi au fost achitaţi pentru complicitate la fapte de corupţie. Adrian Năstase a fost achi­tat pentru dare de mită, magistraţii având revela­ţia, la final de proces, că faptelor le lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii. În dosarul care îi vizează pe Cornelia Corescu şi pe Vasile Medeşan, magis­traţi de la Tribu­nalul Timiş au decis o pedeapsă de  trei ani şi şase luni închisoare cu execu­ta­re pentru Cor­nelia Corescu şi de doi ani, tot cu executare, pentru Vasile Medeşan. Cei doi au fost judecaţi pentru că i-au cerut unui alt membru P.D.-L. să doneze partidului bani pen­tru a scăpa de pro­bleme cu legea.

Diferenţa numărul 2: În dosarul “Năstase, Melinescu & Priboi”, apă­reau, de la bun început, semne de întrebare în privinţa unei sume de 400.000 de dolari depusă de soţia fostului premier într-un cont bancar, dar şi a modului şi a locului în care a dispărut, de la Oficiul de Spălare a Banilor, dosarul ce avea ca obiect respectiva tranzacţie finan­ciară. În dosarul “Corescu & Medeşan”, suma în jurul căreia a gravitat ancheta a fost de 10.000 de lei, bani pe care cei doi i-au cerut unui alt mem­bru P.D.-L., ca donaţie destinată partidu­lui, drept recompensă pentru muşamalizarea unor fapte ilegale. De fapt, suma a fost mult mai mică :  1.000 de lei. Atât a achitat denun­ţă­torul din suma convenită iniţial.

Diferenţa numărul 3:  În cazul lui Adrian Năstase, Nicolae Melinescu şi Ristea Priboi, magistraţii au avut nevoie de aproape cinci ani pentru a lua o decizie. De fapt, pentru a-şi da seama că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, ceea ce a atras după sine achitarea. Asta deşi rechi­zi­toriul D.N.A. indica altce­va. În cazul Corneliei Corescu şi al lui Va­sile Me­de­şan, în trei luni de la rea­lizarea flagrantului, era deja pronunţată con­damnarea, cu o ce­le­ritate dem­­nă de teoria ju­diciară predată în fa­cultăţile de drept.

Urmărind cele două cazuri, din poziţie neutră, e imposibil să nu-ţi încolţeas­că în minte două întrebări. Retorice. După ce unităţi de măsură se împarte dreptatea în Româ­nia? Şi, de asemenea, care dintre cele două com­ple­te de judecată au aplicat măsura corectă?