După ce a făcut front comun cu P.S.D., discuţiile şi negocierile mergând – la ultima moţiune de cenzură lansată pentru demiterea Guvernului Boc – până într-acolo încât se stabiliseră şi oamenii pentru preluarea ministerelor, la finele acestei săptămâni, preşedintele P.N.L. a schimbat radical discursul politic. Acesta a declarat că P.N.L. şi P.S.D. sunt destinate unei confruntări politice, nu unei asocieri. În plus,“nu este cazul şi nu permitem nimănui să ne dea lecţii de rezistenţă împotriva lui Băsescu. Nu permitem să ni se dea lecţii de unitate în opoziţie”, a afirmat Crin Antonescu, sâmbătă. A rămas, totuşi, consecvent în menţinerea aversiunii faţă de Traian Băsescu. Declaraţia a venit la două zile după ce anunţase că nu exclude o variantă de Guvern alături de P.D.-L. Dar a subliniat, din nou, excluderea din ecuaţia politică a preşedintelui.
De unde, însă, atitudinea aceasta – firească, de altfel, pentru două partide ale căror doctrine şi valori politice sunt fundamental opuse – de atâtea ori contrazisă de realitatea ultimelor luni, într-un dispreţ total faţă de electorat? Discursul preşedintelui P.N.L. pare să-l fi luat pe nepregătite şi pe Victor Ponta, cu care domnul Antonescu făcuse variante de Executiv cu foarte puţin timp în urmă. “Nu îl înţelegem pe Crin Antonescu, probabil că nici oamenii nu îl înţeleg”, a venit replica preşedintelui P.S.D.
Schimbarea aceasta de macaz, într-un discurs politic incoerent dacă ne uităm la declaraţiile recente ale domnului Antonescu şi la politica adoptată cel puţin în ultimul an, vine la pachet cu câteva ipoteze :
1. Crin Antonescu a sesizat că războiul de uzură dus, din vremea Alianţei D.A., cu P.D.-L.-ul şi apropierea de P.S.D. nu numai că nu i-a atras electorat, dar a dus şi la diminuarea celui existent până în 2009.
2. Declaraţia aceasta de război, făcută P.S.D., şi declaraţia de conciliere, adresată P.D.-L., pate fi urmarea unei revelaţii târzii pe care să o fi avut Crin Antonescu. Revelaţie vizavi de intenţiile colegilor de pe scena politică alături de care iniţiase ultima moţiune de cenzură împotriva Guvernului, dar care au în strategie, conform declaraţiilor lui Ion Iliescu, să nu lase dreapta din România să se refacă, şi nicidecum o coabitare politică pe termen lung cu P.N.L.-ul.
3. Dacă luăm în calcul declaraţiile ex-preşedintelui P.S.D., Mircea Geoană, pe care Crin Antonescu îl asigurase de toată susţinerea lui la prezidenţialele din 2009 („O opoziţie dezbinată înseamnă garantarea păstrării la putere a acestui Guvern sau a unui guvern dominat de domnul Băsescu, până în 2014, cel puţin”), ale lui Puiu Haşotti („Cel puţin până în 2012 o guvernare P.N.L.-P.D.-L. nu este posibilă”), dar şi pretenţiile domnului Antonescu, de la care, spune din start că nu va abdica („Dacă P.D.-L. nu înţelege că cine guvernează trebuie să-şi asume această responsabilitate şi nu să fie doar sluga lui Traian Băsescu, atunci se condamnă să nu poată face parte dintr-o formulă de guvernare cu adevărat responsabilă”), putem lua în calcul ipoteza că domnul Antonescu nici nu doreşte de fapt ca partidul lui să intre la guvernare, ci vrea doar atragerea electoratului de dreapta, rarefiindu-l şi mai tare pe cel al P.D.-L., măcar până în 2012.
4. Dacă P.N.L. îşi asumă intrarea la guvernare alături de P.D.-L., în această perioadă de criză şi frământări sociale, în care actul de conducere a ţării erodează mai acut ca de obicei încrederea şi simpatia electoratului, s-ar putea ca cineva, un cineva care dictează regulile în P.N.L., dar şi în relaţia P.N.L. cu alte partide, recte cu P.S.D., să aibă, dintr-un motiv sau altul, nevoie de un moment de respiro. De care, însă, nu se poate bucura decât ajungând sau măcar apropiindu-se de putere.