|
Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 19°C Umiditate:88% Viteza vantului:8 KMH Vizibilitate:11 km 4.4587 3.5272Ancheta | 15 - 18 septembrie | Bogdan PITICARIU
![]() ![]()
Jaful social continuă în TimişPe multiple canale, bugetul de stat este păgubit în continuare de o bună parte din beneficiarii de prestaţii sociale
În ciu
Nereguli de toate formele În urma unei analize recente, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a ajuns la concluzia că 23% din banii pentru prestaţii sociale se duc la cei mai bogaţi 20% dintre români, iar aceştia trebuie scoşi din sistem. Concluzia responsabililor ministeriali este că sistemul de sprijin social este departe de a ţinti spre cei care au nevoie cu adevărat, cei mai săraci 10% dintre beneficiari primind 37% din totalul de plăţi pentru prestaţii sociale. În plus, conform datelor aceluiaşi minister, 200.000 - 300.000 dintre asistaţii sociali sunt de ani de zile prezenţi în sistem, unii dintre ei fiind apţi de muncă. Tocmai de aceea, printr-un sistem de controale mai eficient şi prin înăsprirea sancţiunilor se doreşte reducerea cheltuielilor cu asistenţa socială de la 3% din produsul intern brut la 2,1% până în 2013. Şi în Timiş se remarcă aceleaşi deficienţe grave legate de sistemul de prestaţii sociale. Chiar dacă, din cauza lipsei de personal, nu s-au putut acoperi toate zonele-problemă, acţiunile de control au scos la iveală nereguli grave. Astfel, anul trecut Inspecţia Socială a făcut în Timiş 275 activităţi de control. Din păcate, rezultatele, din punct de vedere al sancţiunilor, au fost destul de modeste, în sensul că s-au aplicat opt sancţiuni contravenţionale în cuantum de 5.000 de lei. În acest an, schimbarea conducerii Ministerului şi, deci, a politicii ministeriale în acest domeniu, a făcut ca sancţiunile să crească exponenţial : în primul trimestru al anului, Inspecţia Socială Timiş a desfăşurat 78 de activităţi de control, din care 50 pe tema acordării de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, opt controale pe venitul minim garantat, 12 controale făcute ca urmare a unor sesizări şi opt în vederea acordării licenţei de funcţionare. Sancţiunile aplicate în acest an au fost în număr de 24, iar cuantumul amenzilor a fost de 25.000 de lei, de cinci ori mai mare ca anul trecut.
Un corp de control foarte mic în raport cu nevoile Deşi sunt multe nereguli depistate la nivelul Timişului, cu ocazia controalelor, actualul număr al inspectorilor Inspecţiei Sociale este foarte mic, în raport cu nevoile. Gina Grigoriţă, şef Serviciu Comunicare al Ministerului Muncii, spune că acţiunile de control la nivelul judeţului se desfăşoară de către doi inspectori, din care unul este detaşat pentru o perioadă de trei luni de la A.J.O.F.M. Timiş, suplimentarea numărului acestora fiind în preocuparea Ministerului Muncii. La rândul său, Cornelia Corescu, inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, spune că, din informaţiile pe care le are, se doreşte reînfiinţarea Inspecţiei Sociale în forma ei veche, adică înfiinţarea de structuri judeţene de control, nu regionale ca până acum, ceea ce înseamnă că toate prestaţiile sociale ar urma să treacă spre Primării, iar Inspecţia Socială să verifice activitatea de prestaţii sociale a Primăriilor. “Noi până acum am colaborat bine cu Inspecţia Socială. Când s-au depistat nereguli, s-au iniţiat proceduri de recuperare şi s-au remediat situaţiile în care unele persoane erau încadrate eronat în diverse categorii de beneficiari de prestaţii sociale”, precizează Andrei Anca, şeful Direcţiei de Prestaţii Sociale Timiş.
Lipsesc sesizările penale
Anu Cu toate acestea, şi acum, la un an de la acele controale, lipsesc dosarele penale, deşi în foarte multe cazuri neregulile depistate impuneau deschiderea unor investigaţii penale. “Cu privire la controlul efectuat la nivelul anului 2010 în cadrul Campaniei Naţionale de Control privind încadrarea în grade de handicap şi acordarea certificatelor, au fost constatate deficienţe cu privire la implementarea legislaţiei în domeniu, dar acestea nu au făcut obiectul sesizării organelor de cercetare penală”, spun oficiali din Ministerul Muncii. Mai mult, nici măcar în cazul celor peste o mie de beneficiari de indemnizaţie de nevăzător posesori de permise de conducere nu s-a realizat un demers organizat, instituţional, care să ducă la anularea permiselor şi încasarea sumelor încasate necuvenit de aceşti oameni. Astfel, straniul fenomen al “şoferilor orbi” continuă şi acum să se manifeste la nivelul judeţului. Ce e mai grav e că, după controalele de anul trecut, care au dus la o scădere substanţială a numărului de beneficiari de indemnizaţii de handicap la nivelul judeţului, ca urmare a suspendării plăţii în dosarele “suspecte”, eşantionul beneficiarilor unor astfel de prestaţii sociale continuă să crească în mod spectaculos la nivelul judeţului. Statisticile vorbesc de la sine : dacă la 31 decembrie 2010 erau 23.684 de beneficiari de indemnizaţii de handicap în Timiş, la 31 martie numărul acestora deja a ajuns la 24.212. Practic, în trei luni, eşantionul beneficiarilor de indemnizaţii de handicap a crescut cu 528 de persoane. În urma acestui gen de nereguli, Consiliul Judeţean Timiş a schimbat discret, în luna decembrie 2010, componenţa Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap, aflată în subordinea sa. Faptele invocate pentru schimbare (acordarea de indemnizaţii de handicap nejustificat), prin care s-a prejudiciat bugetul de stat, ar fi putut face şi obiectul unor sesizări penale, nu doar a sancţiunii administrative de schimbare din funcţie. Lucru care nu s-a întâmplat, însă. Iar acordarea de indemnizaţii fără acte nu e singura neregulă majoră descoperită la Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap. C.J. Timiş a făcut public la luni bune după schimbările făcute la nivelul Comisiei faptul că o parte dintre contestaţiile formulate anul trecut de cei evaluaţi nu au mai fost înaintate Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, aşa cum ar fi cerut legea, ci au fost soluţionate chiar de comisia care făcea obiectul respectivelor contestaţii. Cu alte cuvinte, o parte din membrii comisiei s-au autocontrolat.
În Timiş, sute de dosare suspecte, trimise pentru reverificare sau suspendate Controalele făcute în ultimii doi ani în Timiş dovedesc că puţine sunt prestaţiile sociale ocolite de tentativele de fraudă. În urma unei campanii de controale legate de indemnizaţiile maternale, Timişul a fost nominalizat printre judeţele unde s-au constatat diferenţe mari între veniturile realizate în ultimele 12 luni, anterior datei naşterii copilului (creşterea semnificativă a veniturilor în ultimele luni, în special în luna a 11-a anterioară naşterii copilului). De aceea au fost trimise pentru reverificare aproape 400 de dosare, majoritatea ale unor beneficiare de indemnizaţii de peste 3.000 de lei. Anul trecut s-a cerut verificare pentru mai mult de 6.000 de dosare de beneficiari de indemnizaţii de handicap din judeţ, dosare în care se suspectează comiterea de fraude. Doar o mică parte din aceste dosare au fost reevaluate până în prezent. Nici la campaniile de verificare din acest an, legate de acordarea venitului minim garantat, nu s-a stat mai bine. În urma verificării a aproximativ 2.700 de dosare de beneficiari ai venitului minim garantat, în peste 350 de cazuri s-au găsit nereguli şi s-a solicitat suspendarea plăţilor.
|