|
Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 19°C Umiditate:88% Viteza vantului:8 KMH Vizibilitate:11 km 4.4587 3.5272Editorial | 27 - 29 octombrie 2008 | Melania CINCEA
![]() ![]()
Joc cu final imprevizibilDe la 1 octombrie, profesorilor le vor fi majorate salariile, cu 50%. Legea care prevede acest lucru a fost promulgata de Presedinte, vineri. Cu cateva zile inainte de anuntarea acestei decizii, voci avizate sa vorbeasca despre economia si finantele statului, sa faca analize si previziuni pe aceasta linie, avertizau ca un "da" acordat acestei legi – chiar daca fusese declarata constitutionala – ar fi o miscare hazardata, chiar riscanta din cauza nesustenabilitatii acelui procent de 50%, si ar atrage dupa sine riscuri pe termen mediu, privind cresterea galopanta a preturilor si deprecierea monedei nationale. Apreciam, in urma cu cateva zile, intr-un editorial, "Victimele iresponsabilitatii", ca in urma acestui scandal – a carui finalitate nu putea multumi pe toata lumea, oricum – victimele pe termen scurt ar fi P.N.L. si P.D.-L., adversarii politici redutabili ai P.S.D. – partidul care, dupa modelul proverbialului nebun cu piatra, a aruncat bulgarele populist, dupa ce in prealabil mimase ca lesina de grija dascalilor al caror nivel de trai nu depaseste limitele second-hand-ului. Acelasi partid care nu a facut nimic pentru imbunatatirea calitatii vietii acestora, nici in anii in care scruta tara de pe culmile puterii, nici in ultimii patru ani de opozitie. Estimam, totodata, ca ar putea fi o miscare declansata deloc intamplator acum, care viza sa decapiteze, pe esafodul electoral, si presedintele si, prin ricoseu, P.D.-L-ul, dar si Executivul, respectiv P.N.L.-ul. (care, ca o paranteza fie spus, au avut oameni in Parlament cand s-a votat acel proiect de lege, in acelasi elan populist si iresponsabil cu care P.S.D. daduse drumul bulgarelui demagogic, prin septembrie, furand neoficial startul electoral). Si mai estimam – eronat – pe fondul previziunilor si al atentionarilor, ca presedintele va risca, totusi, o depunctare electorala si va spune "nu" legii de majorare a salariilor profesorilor. Iata, insa, ca Traian Basescu a spus "da", cu argumente care par indestructibile, parand abil lovitura care ii era destinata si lui si i-a lasat drum deschis spre spre adversarul politic de la guvernare, P.N.L., pus acum in postura perdantului pe mana propriilor erori de guvernare. Un "da" justificat, corect, dar pana mai ieri, fara acoperire. Dupa promulgarea legii, Executivul are trei variante, pare-se niciuna care sa-l avantajeze: 1. Aplicarea legii. Premierul a ramas ferm pe pozitii, afirmand ca Executivul nu are de unde scoate banii (si nici pe cei necesari altor categorii de functionari publici care, se preconizeaza, avand precedentul, vor proceda similar), marsand pe ideea responsabilitatii bugetare si fiscale si atentionand asupra crizei pe care ar putea-o genera aplicarea legii. Daca va gasi ori vor fi gasite, intr-un final, resursele necesare, premierul si, implicit, partidul pe care il conduce ar putea fi acuzat de rea-intentie. Daca nu le va gasi, ar putea fi, de asemenea, acuzat, ca a tolerat achizitii paguboase din banul public – cel mai proaspat caz, scandalul Logan-urilor de politie la pret de Mercedes va fi elocvent –, ori ca a incurajat salarii nesimtite pentru o armata de angajati ai unor institutii din subordinea Guvernului – un scandal, de asemenea proaspat, in memoria colectiva. 2. Initierea unei ordonante de urgenta pentru suspendarea actului normativ. 3. Asumarea raspunderii pe o lege care sa blocheze legea promulgata. Ambele variante care pot fi oricum catalogate, numai populiste si aducatoare de voturi, nu. In tot acest timp, "nebunul cu bulgarele" isi muta privirea – extaziat de iscusinta propriului gest – de la cel care face piruete pe o gheata extrem de subtire, la cel care se straduie sa faca niste calcule care sa nu-i contrazica lectia initiala de aritmetica. |