Jocul de-a lustratia

Astfel, - dupa pacea consfintita cu P.S.D., partidul pe care, timp de aproape doua decenii, il culpabilizasera de blocarea adevarului privind evenimentele din '89, de refuzul de a promova si aplica lustratia, de mineriade si de obstructionarea anchetei care a urmat -, aflam din "Rezolutia C.N.C al P.N.T.-C.D", emanatie recenta a aripii Sarbu - Ciuhandu, ca o arma eficienta de combatere a comunismului este sanctionarea financiara a celor care au facut parte din nomenclatura comunista si din structurile aparatului represiv al statului totalitar, prin reducerea cu 50% a pensiilor acestora... O forma fara fond, in lipsa legii lustratiei. In plus, niciun cuvant despre necesitatea deblocarii si promulgarii legii lustratiei - in forma gandita de un fost coleg de-a lor de partid, un fost detinut politic, Ticu Dumitrrescu. Asta dupa ce aproape 20 de ani, urmasii pe linie de partid ai lui Maniu, Mihalache si Coposu si-au exprimat cu virulenta dezacordul fata de modul in care aceasta lege a fost abordata, ironizata, ignorata, modificata, abandonata in uitare.

Prin "Rezolutia" din 20 ianuarie, aripa Sarbu-Ciuhandu persista, insa, in ideea controversata si nesustinuta nici de propriul electorat (dupa cum indica rezultatele scrutinului din 6 decembrie) a mentinerii "mariajului" cu P.S.D.-ul, un acord zis a fi facut in virtutea reconcilierii nationale, bazate, spun ei, pe adevar si morala crestina. O reconciliere prezentata indirect ca panaceu al ranilor societatii romanesti, "adanci si sangerande". Ce a provocat aceste rani ne spune aceeasi Rezolutie : "Rupturilor provocate de crimele regimului totalitar li s-au adaugat crimele infaptuite de cei care au recuperat puterea prin confiscarea Revolutiei si crimele din timpul mineriadelor (sublinierea ne apartine - n.r.)". E interesant si modul in care este vizualizata aceasta reconciliere cu cei care au provocat ranile : "Trebuie facut public adevarul despre crime, trebuie ca vinovatii sa se caiasca si sa se retraga din functiile pe care le detin, iar victimele sa ierte". Raman neclarificate, insa, cateva aspecte :

1. Conform semnatarilor Acordului, cine ar trebui sa faca public adevarul si cum? Forma impersonala a exprimarii duce spre drum inchis.

2. Este suficient ca vinovatii (Pe care-i va dovedi, insa, cine? C.N.S.A.S.-ul, cu viteza de lucru cu care ne-a obisnuit?) sa se caiasca? Sa ofere apoi bucati de adevar cum a facut jumatatea rosie a semnatarilor Acordului din 1 decembrie 2009? "P.S.D. isi exprima regretul pentru suferintele prin care a trecut poporul roman in timpul comunismului, si din cauza violentelor si ilegalitatilor din timpul mineriadelor" - se stipuleaza, printre altele, in acel act (istoric, il numesc semnatarii). Este interesanta si exprimarea regretului pentru ce li s-a intamplat romanilor in timpul comunismului... La fel cum e interesant de observat extirparea, dintr-un condei, a unei bucati de istorie - intre perioada comunista si cea a mineriadelor nu mai exista, potrivit Acordului, niciun eveniment care sa fi necesitat, din partea (unor figuri ale) P.S.D. macar regretul si compasiunea adresate poporului, daca nu responsabilitatea.

3. Poate fi iertarea impusa cuiva? Cu atat mai mult unor oameni carora cei care le pretind acum intoarcerea spre morala crestina, le-au gresit, fie si numai pentru faptul ca le-au ignorat dreptul la dreptate? Iar cei care au iertat au (sau ar fi) facut-o si in lipsa unui acord care sfideaza si ideologii, si bunul simt.