|
Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 19°C Umiditate:88% Viteza vantului:8 KMH Vizibilitate:11 km 4.4587 3.5272Editorial | 14 - 17 august 2008 | Melania CINCEA
![]() ![]()
Justitie asfixiataRezultatul votului de miercuri de la Camera Deputatilor – care a trebuit sa accepte sau sa respinga solicitarile D.N.A. de avizare a inceperii urmarii penale pe numele lui Adrian Nastase si al lui Miron Mitrea – era previzibil. La fel, previzibila, indiferent de rezultatul de la Camera, era atitudinea domnului Nastase. De aproape patru ani de cand a pierdut puterea, nu face altceva decat sa pozeze in victima politica a actualului regim, cu preponderenta a presedintelui Traian Basescu. Doar ca acum, in fata unei majoritati parlamentare care, iata, a facut zid in jurul sau, declaratiile fostului premier aluneca putin din tiparul smiorcaielilor, intrand intr-o zona bine cunoscuta siesi, a arogantei, a mistoului vrut elevat. O ironie pe care, de altfel, a etalat-o patru ani, in perioada in care zambaccienii si tamarele nu-si permiteau sa-i invadeze nici macar cosmarurile. Sintagme gen "presiune politica", "dosar politic", "condamnare politica", "adversar politic", "caz politic", asezonate, datorita izbandei de miercuri, cu altele gen "justitie disociata pe partide, cu dispret pentru reguli" si "procurorii lui Basescu" i-au insotit declaratiile si i-au colorat blog-ul personal. Plimbarea aceasta a domnului Nastase, cocheta, la brat cu izbanda – prin fata camerelor de luat vederi, a aparatelor de fotografiat, prin nemarginitul spatiu virtual –, nu este sinonima oficial cu nevinovatia lui. Lipsa vreunei culpe putea fi stabilita in instanta – zona fata de care, insa, fostul premier dovedeste fobie. La fel cum plimbarea aceasta la brat cu izbanda nu este rezultatul loialitatii, a corectitudinii, fair-play-ului sau a cine stie caror altor sentimente inaltatoare din partea colegilor parlamentari la adresa sa. Este suficient sa-si aminteasca fostul premier de solitudinea si de tradarile, venite inclusiv din partea unor oameni pe care i-a promovat, pe care si le deplangea la scurta vreme dupa caderea de pe soclul Victoriei. Dincolo de interventia fatisa in acuzatii de coruptie, de obstructionarea unor anchete in justitie, votul de miercuri din Camera Deputatilor s-a dorit un vot de blam dat D.N.A.-ului si, implicit, luptei pentru demascarea si sanctionarea coruptiei, dar in acelasi timp, o declaratie belicoasa la adresa presedintelui Traian Basescu, un sustinator declarat – ca si forurile competente din C.E. – al activitatii procurorului-sef al D.N.A., Daniel Morar, in locul caruia, acum, la expirarea mandatului, presedintele ar trebui sa semneze numirea unei alte persoane. Acelasi vot inseamna o dovada de unitate imuabila atunci cand interesul o cere, dovedind ca doctrina, luptele politice pot fi uitate sau ignorate, ca interesele, cugetele si voturile pot fi sudate cand e vorba despre pastrarea averilor nejustificabile agonisite si despre strategia acumularii celor viitoare, cand e vorba despre pastrarea libertatii in ciuda luarii si darii de mita, a traficului de influenta, a fraudarii bugetului de stat, a trucarii licitatiilor. In primavara lui 2007 ar fi fost in stare sa nu mai paraseasca plenul numai sa-i macelareasca Monicai Macovei Legea A.N.I. (pe care, intr-un final au reusit sa o transforme dupa interesele si conturile lor). Apoi au mers la serviciu in a doua zi de Paste pentru a vota mentinerea duty-free-urilor, dand un vot contrabandei si evaziunii fiscale. Iar in mai anul trecut se dadeau de ceasul mortii sa-l suspende pe presedinte. Ceea ce au facut miercuri, mobilizati la vot, in ciuda vacantei parlamentare, nu este altceva decat munca de prevenire. Pe principiul ca maine oricare dintre cei care au obturat activitatea justitiei ar putea fi in ipostaza de a avea nevoie de o astfel de dovada de solidaritate. |