Justitii paralele

Arestarea omului de afaceri Gigi Becali devoaleaza aspecte colaterale grave (sarind peste etapa circului o care ne arata o Romanie in toata splendoarea manelizarii ei, o Romanie in care comedia grotesca bate dezbaterea logica, argumentata, o Romanie in care sangele si moartea sunt prilej de spectacol, la concurenta cu exhibitiile automobilistice pe care le face in fata camerei un retardat, posesor de permis auto, ce-si zice Tarzan, o Romanie in care imprecatiile si amenintarile la adresa autoritatilor statului, facute public si transmise, apoi, la ore de maxima audienta, cresc valoarea individului in fata vulgului, dovedindu-i influenta si potenta financiara). Care nu sunt de ieri, de azi, nu sunt specifice unei parti anume din geografia tarii si in privinta carora exista riscul de a se repercuta negativ asupra oricaruia dintre noi.

E vorba, pe de o parte, de lipsa de autoritate, de credibilitate si de profesionalism care au atins, de ani de zile, institutii ale statului, ai caror angajati ar trebui sa fie in corpore etalon de moralitate, de profesionalism. In lipsa unei terapii constante si reale, in prezenta unei profilaxii neconvingatoare a factorilor care le-au generat, toate acestea au dus, in ultimii aproape 20 de ani, la o acutizare a lipsei de respect a omului de rand fata de lege, fata de "institutii ale dreptatii" - Politie, parchete, instante -, la o ascutire a sentimentului de neincredere fata de ele si, implicit, la o tendinta de aplicare a legii junglei, resimtita mai cu seama in cercuri ale oamenilor a caror mentalitate si al caror principiu de viata se rezuma la sintagma "banul poate cumpara orice". In aceasta sfera pare sa se fi incadrat si fapta lui Gigi Becali - care s-a decis sa-si recupereze pe cont propriu Mercedes-ul (si, urmarind rubrica de masini date in urmarire generala de pe pagina I.G.P.R.-ului, cu certitudine, Politia nu ar fi fost atat de prompta...). Conform dezvaluirilor facute de o parte din presa centrala, aceasta este o metoda la indemana multor nume (cunoscute consumatorilor de presa si, mai ales, de rubrici mondene), care au apelat nu la Politie, ci la recuperatori pentru a reintra in posesia limuzinelor furate. Norocul a facut, se pare, sa aiba parte de actiuni mai temperate si silentioase... Pe plan local, intr-un incident asemanator a fost implicata, in 2003, Brigitte Sfat, om de afaceri din Timisoara, care, pentru a intra in posesia unei datorii pe care administratorul uneia dintre firmele sale avea sa i-o returneze, a apelat la recuperatori, care au recurs la "clasica" lipsire libertate. In tot acest peisaj cetos, avem un aspect clar : indiferent de motivatie, niciunul dintre cei care aplica propria lege nu au dreptul sa faca acest lucru. Si mai exista un aspect clar (cel putin din exterior perceput astfel): staff-ul Politiel, al Ministerului Public, al Justitiei ar trebui sa adopte o strategie pentru corijarea acestor aspecte grave, la care s-a ajuns, in ani, prin ignorarea unor acte de coruptie, prin tolerarea unor abuzuri si, in paralel, din cauza lipsei de motivatie si a unui sistem echivoc de recunoastere a valorilor. Pentru a pastra doar oamenii profesionisti si verticali.

Pe de alta parte, in urma arestarii lui Gigi Becali, omul de rand - cel care nu terfeleste legea si nu injura anchetatori - se poate gandi la intrarea intr-o stare de normalitate, cand oamenii legii nu tin cont de personaj, de influenta si puterea sa financiara a suspectului/invinuitului. Dar acelasi cetatean se poate trezi cu increderea in institutiile statului zdrentuita. Zdrentuita de neconcordante dintre declaratii oficiale, fie ele si remediate din mers, de incertitudini lasate sa planeze asupra anchetei (e interesant cum ancheta a stat in stare latenta mai bine de doua luni), de coincidente bizare, intre care jurnalistii de investigatie fac conexiuni alarmante, de indoieli asupra factorului care genereaza dreptatea (cerinta legii sau a vointa imperioasa a altor factori?).