Sunt aproape 30 de ani de când la “Goldene Brenn”, preşedintele de atunci al Franţei, François Mitterand, şi fostul cancelar german, Helmut Kohl, au discutat despre libertatea de mişcare şi au luat decizia de a elimina controalele la frontiera dintre cele două state. A fost primul pas spre o Europă fără controale la frontiera dintre state şi fără graniţe interne.
Libertatea de mişcare nu putea să nu aibă, însă, şi efecte negative, pe care era de aşteptat să le resimtă mai profund statele dezvoltate, magnet pentru migranţi. Problema ţiganilor propăşiţi în Franţa, dintre care mulţi le creează dificultăţi autorităţilor, este parte a acestui efect. Nu e o situaţie nouă, poate doar acutizată sau poate nu, ci doar adusă acum în lumina reflectoarelor din considerente electorale. Ceea ce este cert este că ea există. Modul în care este abordată şi evidenţiată şi în care se încearcă rezolvarea ei lasă loc de interpretări.
Polemicile sunt în toi după ce ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux, a promis că romii care comit delicte vor fi repatriaţi “aproape imediat” spre România şi Bulgaria. Alte autorităţi franceze nu l-au contrazis în privinţa sintagmei “aproape imediat”, care nu se poate produce în lipsa unui proces şi a unei sentinţe definitive. Din contră, ideea a fost susţinută şi de secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, care a plusat, spunând că responsabilitatea revine ţărilor de origine ale acestor persoane şi dovedind o atitudine cel puţin interesantă faţă de politica comunitară : “(…) maşinăria europeană face ca, odată ce o ţară a intrat în U.E., să nu mai fie corect politic să spui unele lucruri. Ei bine, eu le spun”.
De cealaltă parte, preşedintele Traian Băsescu, spune că, în 2008, a reuşit să obţină obligaţia pentru Comisia Europeană să se elaboreze o strategie pentru incluziunea romilor la nivel european : “(...) Din păcate, ulterior au fost state membre care au blocat acest proiect, iar astăzi sunt nemulţumite că România nu opreşte accesul romilor în ţările lor. Şi romii sunt cetăţeni europeni! Lansez din nou ideea că U.E. trebuie să aibă un program la nivel european pentru incluziunea romilor, pentru că teoria conform căreia vreun stat care găzduieşte romi ar putea să le interzică accesul în Europa este fals (...)”.
Reprezentanţii Comisiei Europene lasă rezolvarea problemei pe umerii României : “(…) Este o problemă a fiecărui stat membru care trebuie să decidă cum să pună în aplicare dispoziţiile legislative”, anunţa Matthew Newman, purtător de cuvânt al comisarului responsabil pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie, Viviane Reding. În ciuda acestor declaraţii politice, problema de fond rămâne : mulţi dintre aceşti oameni creează probleme în societate (e vorba de “romii care comit delicte”, la care se referă Hortefeux, şi nu la romi în general), că autorităţile recunosc sau nu acest lucru, că le permit sau nu politicile statale sau interstatale să vorbească despre astfel de minusuri, fără a fi acuzate de discriminare, de încălcarea drepturilor omului sau a normelor comunitare.
Un tratament eficient presupune, însă, un diagnostic corect, la care nu se va putea ajunge atâta timp cât realitatea nu va fi privită aşa cum e, atâta timp cât a o prezenta în culorile reale atrage după sine critici. Poate căutarea de soluţii la această problemă şi un ajutor concret şi pe termen lung oferit acestor oameni ar trebui să plece de la răspunsuri sincere şi bine documentate la întrebări de genul : Cât la sută din numărul total al etnicilor romi din România au trecut printr-un penitenciar? De ce au recurs la încălcarea legii? Câţi au recidivat şi de ce? Întrebări valabile şi pentru cei care comit delicte în străinătate. Şi, nu în ultimul rând, în ce măsură nivelul educaţional şi mediul în care s-au format au dus la derapaje?