Legătura dintre Şoric şi Hardy, via palatul cu turnuleţe

Ce au în comun cazurile „Şo­ric”, “asaltul la Vămi”, „Chauncey Hardy” şi, mai nou, percheziţiile imo­bi­liare la palatele unor clanuri ţigăneşti? În aparenţă, nimic. Şi, totuşi, au un punct comun : dovada faptului că se poate lupta împotriva încrengături­lor mafiote în care sunt impli­caţi reprezentanţi ai unor instituţii ale statului român. Totul este să existe un factor care să de­clan­şeze voinţa autorităţilor de a apli­ca legea, care factor poate fi acci­dental, se poate declanşa la solicitarea expresă a unor autori­tăţi străine sau poate fi declanşat printr-un sim­plu gest de încuviinţare…

Cazul “Şoric”– Încrengăturile dintre fostul şef al Poliţiei judeţene Neamţ, comisarul-şef Aurelian Şoric, şi interlopul lo­cal Gheorghe Măraru intraseră în aten­ţia an­chetatorilor doar după ce Măraru fusese asasinat în stil mafiot. Până atunci afacerile acestuia nu atrăseseră  atenţia nimănui, nici măcar a Poliţiei Neamţ, al cărei şef era în re­laţii apropiate cu Măraru. Ce a făcut M.A.I.-ul după acest asasinat, urmat de un spectacol jenant oferit de acelaşi pur­tător de uniformă – asta ca să ne raportăm doar la rela­ţia nesănătoasă dintre un şef de Poliţie şi un interlop şi să nu ridicăm întrebări în pri­vinţa vreunei anchete pe­nale ce a început, dar nu s-a mai finalizat, ori care nici nu a început împotriva lui Mă­raru sau a oamenilor săi? Mimând perplexitate şi into­leranţă, staff-ul Internelor l-a destituit pe Şoric, dar şi pe secre­tarul de stat pe pro­bleme de ordine publică, Dan Fă­tuloiu, şi pe şeful Poli­ţiei Române, Petre Tobă. Ulte­rior, în urma unui control dis­pus în zonă, ajunsese la con­cluzia că, în afara asa­si­na­tului, la Neamţ nu este vorba despre nicio faptă pe­nală, ci doar despre “33 de fapte dis­ciplinare”, fără a se pierde, apoi, în detalii explicative pentru uzul opiniei publice. După care s-a aşternut liniştea…

Cazul “asaltul la vămi”– Ani de zile, numai pre­sa vorbea despre aface­rile de milioane de euro care se făceau sub ochii şi cu sprijinul unor vameşi şi poliţişti de fron­tieră. Autorităţile afişau o neputinţă ofensatoa­re ori de câte ori se aducea în discuţie contra­banda cu ţigări făcută prin duty-free-urile din zonă. În iarna anului tre­cut, autorităţile dovedeau că se poate face ceva. Ce a declan­şat această revigorare nu este foarte clar. Una din ipoteze ar fi dorinţa de a dovedi Europei că vom fi o frontieră Schengen sigură. S-ar putea, în­să, să nu fie sin­gura. Indiferent de mobilul ac­ţiunii, aceasta a fost ne­cesară şi a demonstrat ceea ce era de demonstrat. În­tr-o primă fază, adi­că faza de cercetare la D.N.A. Nu se ştie ce va urma în Justiţie şi în ce procentaj vor ajun­ge loturile “Moraviţa”, “Naidăş”, “Siret” să răs­pundă pentru ceea ce au făcut. Cum e greu de intuit în ce măsură se va stabili cum şi în cât timp şi-au consolidat relaţiile pe ori­zontală – şi, cu siguranţă, pe verticală, pentru că altfel nu ar fi avut loc astfel de afaceri –, cine a jucat rol de catalizator între eşaloanele inferioare şi cele superioare şi, nu în ultimul rând, unde se inven­taria/oprea mita provenită din contrabandă. Nu ar fi nicio surpriză ca, până la pronunţarea sen­tinţei definitive şi irevocabile sau o dată cu aceas­ta, oamenii să fie scoşi basma curată, iar statul să fie pus să le mai plătească despăgubiri morale.

Cazul „Chauncey Hardy” – A fost nevoie de o bă­taie sălbatică, într-o discotecă din Giurgiu, în urma că­reia baschet­balistul american Chauncey Hardy şi-a pier­dut viaţa, pentru ca un temut– potrivit caracteri­ză­rii media locale – clan local, “Butoane”, din ca­re, se pare, face parte şi ucigaşul lui Chauncey, să intre în lumina re­flec­toarelor. Dar, mai presus, a fost nevoie ca Ambasada SUA la Bucureşti să avertizeze că va urmări cu atenţie des­fă­şurarea anche­tei, pentru ca autorităţile să consimtă că lucrurile scăpaseră (şi) în zonă de sub control, lăsând până acum cale liberă cimentării unor relaţii dubioase între acest clan, parlamentari ai României şi, evident, ta­cit, autorităţi gen Poliţie, Justiţie.

Cazul “percheziţii la palat”– Până când au­to­ri­tăţile germane nu şi-au exprimat suspiciunea în pri­vinţa averilor unor clanuri de ţigani cu domiciliul în România, au­torităţile noastre nu au intrat pe teritoriul mi­­nat. În Timişoara, una dintre locaţiile unde au fost vizate palate ţigăneşti, mafia imobiliară a fost cons­truită şi întreţinută, cu largul concurs al autorităţilor, de câteva clanuri ţigăneşti, pe care nu le-a întrebat ni­meni, pe mo­tiv de (comod, de altfel) vid legislativ, cum şi-au clădit averile. În plus, am mai spus-o şi cu alte oca­zii : nu am auzit, în ultimii 5 - 10 - 15 ani, ca vreunul din­tre parlamentarii locali, care asistă la demonstra­ţiile de opulenţă imposibil de justificat, să aibă iniţiativa de a propune exclu­derea prezumării caracterului licit al dobân­dirii averii din legea fundamentală. Aceleaşi clanuri, intrate acum în vizorul autorităţilor germane şi, implicit alor noastre, şi-au impus, nu o dată, propria lege, în stradă. În faţa aces­tor exhibiţii de tupeu şi ar­me (albe), autorităţile au avut, de-a lungul anilor, ri­poste pa­lide, care au permis sfidarea constantă a legii.

Aceste patru cazuri enumerate – mai mult ca sigur, un număr mic din cele trase la indigo, dar care (nu) au avut şansa de a intra în atenţia publică – mai au un punct comun : incertitudinea unui final al anchetei pe măsura debutului acesteia.