După modelul legat de interzicerea negării Holocaustului în destul de multe state comunitare, şase ţări est-europene, printre care şi România, au propus instituirea la nivel comunitar a unei aşa-numite Legi a dublului genocid, care să incrimineze negarea crimelor comise de regimurile comuniste. Apelul făcut în acest sens către Comisia Europeană a fost respins, însă.


Demers eşuat

Comisia Europeană a respins, zilele trecute, ape­lul celor şase state est-europene, prin­tre care şi România, de a se institui în spaţiul comunitar o reglementare le­gată de incriminarea negării crimelor comunismului, chiar şi după ce mi­niştrii de Externe din cele şase ţări U.E. i-au scris comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, ce­rându-i să fie incriminată de legislaţia europeană “scuzarea publică, negarea şi minimalizarea flagrantă a crimelor totalitare”. În respectivul apel se menţiona că crime­le comuniste ar trebui tratate potrivit aceloraşi stan­darde ce se aplică celor din regimul nazist, în special în acele ţări unde există legi referitoare la negarea Ho­locaustului.
Motivând refuzul reglementării unei asemenea măsuri în spaţiul co­munitar, Comisia Europeană a precizat că “opiniile în această privinţă sunt prea diferite şi nu există nici bază le­gală care să-i permită Bruxelles-ului să acţioneze”. Comisia Europeană a mai insistat să precizeze că a luat su­biectul foarte în serios, dar, “în acest mo­ment, condiţiile pentru a înainta o propunere legislativă nu au fost în­trunite”, după cum declara purtătorul de cuvânt al comisarului Viviane Re­ding.
Potrivit Comisiei Europene, ororile comunismului sunt evidente, însă ele nu au fost îndreptate împotriva unei minorităţi etnice, aşa că ideea unei legi a genocidului dublu se respinge din start.
Această motivaţie este bizară, consideră Mihail Neamţu, directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc : “Din păcate, familia co­mună europeană nu acceptă să-şi îm­părtăşească şi suferinţele şi memoria. Este nevoie de o transfuzie de me­morie, în aceeaşi măsură în care e nevoie de transfuzie de capital. Dacă Europa este unită, ea trebuie să fie unită şi în felul în care îşi aminteşte de trecut”.


Comparaţii între nazism şi comunism

Lituania, care a iniţiat campania pentru crearea noii legi, dorea ca definiţia U.E. privitoare la genocid să fie extinsă, pentru a include crime împotriva grupurilor definite de statut social sau convingeri politice. În acest sens s-a adus argumentul că în timpul primilor ani ai ocupaţiei sovietice, Lituania şi-a pierdut peste 780.000 dintre cetăţeni. 440.000 au fugit din ţară sau au fost repatriaţi, 275.697 au fost deportaţi în gulag ori în exil, 21.556 de luptători din rezistenţă sau susţi­nătorii lor au fost ucişi şi 25.000 au murit pe front. În comparaţie, mai mult de 200.000 de cetăţeni de origine evreiască au fost ucişi de nazişti şi co­laboratorii lor. 
În România, potrivit Raportului Tismăneanu, comunismul a făcut peste 350.000 de victime. Timişul a avut şi el partea sa de victime care au plătit cu libertatea sau viaţa îndrăzneala de a gândi liber sau de a avea alte concepţii şi idei decât cele promovate de partidul unic. Potrivit aceluiaşi Raport, după Bucureşti şi Cluj, Timişul deţinea locul trei pe ţară ca loc de provenienţă al deţinutilor politici care şi-au găsit sfârşitul în închisorile comuniste. În 1956, la demonstraţiile de simpatie cu Revoluţia anticomunistă maghiară au fost arestaţi şi încarceraţi peste 2.000 de studenţi timişoreni. 9.233 de familii au fost dislocate din zona frontierei de sud-vest şi deportate în Bărăgan. Făcând o comparaţie, e posibil ca nazismul şi ororilor celui de-al doilea război mondial să nu fi făcut atât de multe victime în vestul ţării, cel puţin.
Sunt, însă, voci care spun că o comparaţie nazism-comunism are şi limitele ei. Astfel, propunerea colate­rală de a se organiza acum un proces similar celui de la Nürnberg este con­siderată tardivă şi greu de realizat, in­diferent dacă s-ar prescrie sau nu cri­mele comise de promotorii ideologiilor comuniste. “În România, cel puţin, este tardiv un ase­menea demers, la 20 de ani distanţă de la momentul Revoluţiei. Făcând o paralelă cu procesul de la Nürnberg, atunci judecarea principali­lor criminali de război s-a organizat şi finalizat imediat după terminarea răz­boiului, în 1945 - 1946”, precizează is­toricul dr. Vasile Dudaş, coordonato­rul secţiei istorie din cadrul Muzeului Banatului din Timişoara.