Legea răspunderii magistraţilor, la un pas de punere în aplicare

Una dintre cele mai intens dezbătute proiecte legisla­tive din ultima vreme, Legea privind răspunderea magistraţilor, a fost promul­gată la începutul acestei săptămâni de către preşedintele Traian Băsescu. Legea defineşte mult mai clar noţiunea de „rea credinţă” care, dovedită în cazul magistraţilor, poate atrage sancţionarea acestora.

Multe voci, în special din societatea civilă, au susţinut că era nevoie de o responsabilizare, măcar minimă a magistraţilor, după ce în ultimii 20 de ani au fost extrem de rare cazurile în care un judecă­tor sau un procuror să fie sancţionat pentru reaua credinţă în exercitarea meseriei, chiar şi când greşelile sau abuzurile sale au dus la condamnări ale României la C.E.D.O., cu despăgubiri consistente plătite de la buget.

Un pas înainte pentru responsabilizarea magistraţilor

Preşedintele Traian Bă­sescu a semnat la începutul săptămânii decretul privind promulgarea legii privind răs­punderea magistraţilor, o lege aşteptată de foarte multă vre­me şi foarte intens dezbătută.

Legea a fost atacată la Curtea Constituţională de către magistraţii Înaltei Curţi de Ca­saţie şi Justiţie, dar şi de către grupul parlamentar P.S.D. În ur­ma analizei, Curtea Consti­tuţională a declarat, însă, consti­tuţional întregul text al legii adoptate de Parlament. 

Legea este considerată binevenită, în măsura în care extinde responsabilizarea ma­gis­traţilor pentru abuzuri şi ne­reguli. Astfel, principalele mă­suri propuse prin proiectul de lege vizează extinderea sferei abaterilor disciplinare, modifi­carea prevederilor legale ce re­glementează sancţiunile disci­plinare aplicabile judecătorilor şi procurorilor, inclusiv prin in­troducerea sancţiunii discipli­na­re a suspendării din funcţie pe o perioadă de până la şase luni şi introduce­rea condiţiei bunei reputaţii drept cerinţă de acces şi menţinere în funcţie.

În acest sens, proiectul prevede definirea noţiunilor de rea credinţă şi gravă neglijen­ţă, rămase vagi în vechiul text al legii şi care, tocmai din cauza caracterului vag, au fost inter­pretate în cele mai ciudate mo­duri. Potrivit noii legi, reaua cre­dinţă e definită ca situaţia în ca­re „judecătorul sau procurorul încalcă, cu ştiinţă, normele de drept material sau procesual”. Totodată, gravă neglijenţă este considerată şi situaţia în care „judecătorul sau procurorul ne­socoteşte din culpă, în mod grav şi nescuzabil, normele de drept material sau procesual”.

Totodată, Legea prevede extinderea răspunderii discipli­nare a judecătorilor şi procuro­rilor, considerată “o soluţie echilibrată, având în vedere ne­cesitatea întăririi disciplinei profesionale”. Astfel, acţiunea disciplinară, în cazul abaterilor săvârşite de un judecător, se exercită de Inspecţia Judiciară prin inspectorul judiciar, de mi­nistrul Justiţiei sau de preşedin­tele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în cazul procurori­lor, acţiunea disciplinară poate fi exercitată de Inspecţia Judi­ciară prin inspectorul judiciar, de ministrul justiţiei sau de pro­curorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Ca­saţie şi Justiţie. 

Avocat Dumitru Ganţ : „Nu cred că noua lege va avea vreun efect notabil”

Avocatul timişorean Du­mitru Ganţ consideră că era nevoie de instituirea unor sanc­ţiuni disciplinare clare pentru săvârşirea actelor de rea cre­dinţă. „După mine, reaua cre­dinţă trebuie sancţionată, indi­ferent că se manifestă pe stra­dă, la Palatul de Justiţie sau în Parlament. Cine se face vino­vat de rea credinţă merită o sancţiune pe măsură”.

Pe de altă parte, avocatul timişorean nu crede că, în forma actuală, legea va putea fi pusă în aplicare pe acest segment. „Dacă cineva poate stabili cu certitudine că un magistrat se face vinovat de rea credinţă, atunci îi doresc succes. Din câ­te ştiu, nu s-a reuşit acest lucru, ori de câte ori s-a încercat”.

Noi noţiuni vagi – reclamate în textul legii

Judecătorul Cristian Da­nileţ, membru în Consiliul Su­perior al Magistraturii, con­sideră că noua Lege privind răspunderea magistraţilor con­ţine o reglementare care e po­sibil să nu fi făcut obiectul dez­baterilor publice şi care va afec­ta viaţa privată a magistraţilor.

Astfel, pasajul invocat de judecătorul membru al C.S.M. este cel care introduce ca aba­tere disciplinară „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori pre­stigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exer­citării atribuţiilor de serviciu”.

„Abaterea care se vrea acum introdusă în lege este formulată foarte vag, ceea va da naştere la abuzuri şi la pre­siuni asupra magistraţilor şi îi va sustrage pe aceştia oricărei forme de protecţie a vieţii pri­vate anulându-le practic exis­tenţa vieţii ca individ”spune Cristian Danileţ.

Numele judecătorilor sancţionaţi, confidenţiale

Nu în ultimul rând, noua lege urmăreşte consolidarea in­stituţională a Inspecţiei Judicia­re, care ar urma să beneficieze de personalitate juridică. Con­form proiectului, Inspecţia Judi­ciară „acţionează potrivit prin­cipiului independenţei operaţio­nale şi îndeplineşte, prin in­spectori judiciari numiţi în con­diţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în dome­niile specifice de activitate”.

În ceea ce priveşte rolul exercitat de Inspecţia Judiciară în vestul ţării, acesta nu a fost spectaculos în ultima pe­rioadă, în sensul că s-au dat sanc­ţiuni puţine, şi doar în cazuri extrem de grave. În plus, dacă până acum un an judecătorii care erau sancţionaţi de către aceas­tă structură erau nomina­lizaţi, fiind cunoscuţi publicului, acum li se respectă confidenţia­lita­tea, invocându-se o serie de re­glementări interne.

Conform ultimului bilanţ anual al Inspecţiei, în Timiş au fost date sancţiuni, care de ce­le mai multe ori au fost blânde, deşi faptele săvârşite de cei sanc­ţionaţi nu erau chiar neglija­bi­le. Astfel, Secţia pentru Judecă­tori a Inspecţiei Judiciare a aplicat sancţiunea „diminuării indemnizaţiei de încadrare lu­nară brută cu 15% pe o perioadă de 3 luni” pentru un judecător de la Judecătoria Timişoara, cu identitate protejată, care „a re­fuzat în mod nejustificat să par­ticipe la judecarea a trei do­sare penale ce i-au fost reparti­za­te, deşi era prezentă în instanţă”.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, aceeaşi Inspecţie Judiciară a mai sanc­ţionat cu „avertisment” un pro­curor, şi el rămas anonim, care, „prin atitudinea lipsită de calm, răbdare şi politeţe, manifestată prin angajarea unor discuţii con­tradictorii cu avocaţii şi inculpa­­ţii, a creat o atmosferă total im­proprie desfăşurării, în condiţii de solemnitate a actului de justiţie”.

În fine, tot pe lista de sanc­ţiuni administrate în ultimii doi ani de Inspecţia Judiciară e no­minalizat şi cazul, devenit cele­bru, al procurorului Călin Zam­­firescu, fost prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecă­toria Sânnicolau Mare, trimis în judecată de D.N.A. pentru co­rupţie. În cazul acestuia, Inspec­ţia Judiciară a trecut în „palma­resul” de sancţiuni fap­tul că „Secţia pentru Procurori a în­cuviinţat percheziţia, reţi­nerea şi arestarea preventivă a unui procuror”, ca şi când, dacă nu şi-ar fi dat acordul, pro­curorii D.N.A. ar fi trebuit să îl pună de îndată în libertate pe fostul pro­curor din Sânnicolau Mare.

„Facturile” C.E.D.O., plătite în continuare de stat

Condamnările C.E.D.O. reprezin­tă un alt subiect care trebuia de mult re­glementat şi care implică responsa­bilizarea magistraţilor din cauza căro­ra s-a ajuns la aceste condamnări. Con­form datelor centralizate ale C.E.D.O., în ultimii ani România a fost depăşită doar de Republica Moldova în ceea ce pri­veşte despăgubirile impuse la plată în urma condamnărilor rămase definitive.

În pofida acestor sume consisten­te plătite de către România, nu există ca­zuri notabile în care Statul român să se fi îndreptat cu acţiuni de recuperare împotriva magistraţilor care, prin rea-voinţă sau neprofesionalism, au cauzat aceste condamnări.

Explicaţia C.S.M. a fost că monito­rizarea condamnărilor României la C.E.­D.O. se face de către Agentul guverna­mental pentru C.E.D.O. Însă în atribu­ţii­­le acestuia nu e prevăzută posibilitatea iniţierii unor demersuri de sancţionare a magistraţilor responsabili de aceste condamnări, pe lista de competenţe a acestuia fiind prevăzut doar faptul că “poate solicita tribunalului competent teritorial, în cazul în care consideră ne­cesar, efectuarea unei expertize ju­diciare, care să constituie mijloc de probă în cauza aflată pe rolul Curţii”.

Şi în Timiş nu au lipsit condam­nările generate de greşeli ale magis­traţilor, greşeli care au fost „de­con­tate” de Statul român. O condamnare de acest tip, dis­pusă în urma demer­surilor iniţiate de patru timişoreni, a avut loc recent, când C.E.D.O. a con­damnat autorităţile ro­mâne pentru modul în care au condus investigaţiile privind represiunile au­torităţilor împotriva manifestanţilor de la Ti­mişoara, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Iniţiatorii acţiunii sunt patru cetăţeni români din Timişoara : Horia Teodor Şandru, Ştefan Rădu­can, Silvia Benea şi Daniela Moldo­van. În plângerea adresată au specificat că autorităţile române au prelungit ne­permis de mult durata procesului legat de crimele din Decembrie 1989, inves­tigaţiile nu au fost corec­te, iar autori­tăţile române au mani­fes­tat reticenţă în rezolvarea cazului. C.E.D.O. a decis că autorităţile române au încălcat dreptu­rile petiţionarilor, luând în con­siderare şi faptul că procedurile de investigaţie au durat foarte mult. Ca atare, Curtea a oferit fiecărui iniţiator al acţiunii su­ma de 5.000 de euro, cu titlu de daune morale. Această con­damnare constitu­ie un precedent, alte acţiuni similare putând fi iniţiate de către toţi cei ares­taţi sau răniţi în Re­voluţie, ca şi de ru­dele celor decedaţi.