|
Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 18°C Umiditate:88% Viteza vantului:8 KMH Vizibilitate:11 km 4.4587 3.5272Ancheta | 11 - 14 august 2011 | Bogdan PITICARIU
![]() ![]()
Legea recalculării pensiilor de serviciu, desfiinţată la bucatăInstanţele din Timiş sunt campioane la hotărâri în care statul pierde
După
Statul, perdant în toate procesele De la data apariţiei Legii 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prin care se lua decizia recalculării unor pensii de serviciu, era destul de clar că procesul de recalculare va genera un val de procese, în toată ţara. Conform legii respective, categoriile de pensii luate în vizor erau pensiile militare, pensiile poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul Administraţiei Penitenciarelor, pensiile personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, pensiile personalului diplomatic şi consular, pensiile parlamentarilor, ale personalului aeronautic civil şi ale personalului Curţii de Conturi. Tocmai de aceea, în varianta rămasă valabilă a legii, au fost excluşi din rândul celor ce urmeau să beneficieze de recalculare judecătorii şi procurorii, pentru că se ştia că respectivele categorii profesionale pot oricând desfiinţa prevederile acestei legi, prin hotărâri judecătoreşti, fiind direct interesaţi, ca beneficiari de pensii speciale. Poate tocmai de aceea, judecătorii par să fie generoşi şi cu celelalte categorii de beneficiari de pensii de serviciu speciale, dându-le, pe unele instanţe, câştig de cauză la toţi iniţiatorii de astfel de acţiuni în care se judecă cu statul. E un lucru pe care îl confirmă şi reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Timiş, unde se află doar o mică parte dintre pensionarii cu pensii speciale de serviciu, restul fiind în sistemul militar de pensii. La Casa Judeţeană de Pensii Timiş, toţi cei afectaţi de recalculare, adică 120 de pensionari cu pensii peste 5.000 de lei, au dat în judecată statul.
„E v Deputatul timişean Niculae Mircovici, membru în Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor Timiş, opinează că era de aşteptat să se ajungă la aceste hotărâri judecătoreşti : „Oamenii se vor adresa instanţei cu atât mai mult cu cât până acum în decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile magistraţii au dat câştig de cauză pensionarilor militari cu pensii diminuate care se judecă cu statul, şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi la Curtea de Apel Timişoara, peste tot”.
Instanţele din Timiş, apelate şi de justiţiabili din judeţele vecine Faptul că, până acum, în procesele deschise de cei afectaţi de recalculare, statul a pierdut în serie la instanţele din Timiş nu avea cum să treacă neobservat. Ca atare, la Tribunalul Timiş, respectiv Curtea de Apel Timişoara au început să apeleze, cu recursuri, şi pensionarii din judeţele vecine, care au pierdut în prima fază în instanţele din judeţele lor. Aşa s-a ajuns la o premieră judiciară, la Curtea de Apel Timişoara, unde fostul deputat P.S.D. Titus Gheorghiof a câştigat definitiv şi irevocabil procesul cu statul, pierdut iniţial la Tribunalul Arad. În acţiunea sa în care a dat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Arad, Tribunalul Arad i-a respins acţiunea, precizând în motivare că pensia specială primită în baza legilor speciale nu mai are suport legal, că nu se poate încălca principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât „rolul instanţelor judecătoreşti se circumscrie doar aplicării şi interpretării legii şi nicidecum completării sau modificării acesteia”, dar şi că ”reglementarea unei pensii pentru o categorie socioprofesională nu presupune o discriminare între aceasta şi alte categorii, întrucât este justificată prin criterii obiective”. Împotriva acestei hotărâri, fostul parlamentar a declarat recurs şi a solicitat casarea ei, procesul judecându-se la Curtea de Apel Timişoara. Aici soluţia dată de magistraţi a fost exact pe dos faţă de cea pronunţată la Arad. Magistraţii timişeni au arătat în motivare că „prima instanţă a motivat soluţia de respingere a contestaţiei pe principiul nediscriminării şi lipsa speranţei legitime pentru acces la un proces echitabil, ceea ce echivalează cu o nepronunţare asupra fondului cauzei, potrivit motivelor de nelegalitate invocate de reclamant”. Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au mai considerat că prin recalcularea pensiei se afectează un drept câştigat, menţionând că prin aplicarea măsurilor de reducere a pensiilor de serviciu, Guvernul României procedează „la o expropiere interzisă de legea fundamentală, nesocotind principiile care guvernează aplicarea legii în spaţiu şi timp”. În plus, se precizează că măsura înlăturării pensiilor de serviciu este nelegală, întrucât este prevăzută ca măsură cu caracter definitiv, şi nu temporar aşa cum ar impune starea de criză economică, magistraţii stabilind că, dacă măsurile de diminuare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foşti angajaţi din sectorul bugetar sunt calificate ca având natura juridică a unor măsuri cu caracter excepţional, „în acest caz lipsesc caracteristicile esenţiale, şi anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv şi nu temporar...” Pe această argumentare, hotărârea Tribunalului Arad a fost casată, decizia Curţii de Apel Timişoara, definitivă şi irevocabilă, fiind o premieră şi putând fi folosită pe mai departe ca precedent judiciar, în cazuri similare. Totodată, decizia de pensionare emisă de Casa Judeţeană de Pensii Arad a fost anulată ca nelegală, de la pensia recalculată, de 1.726 de lei, ajungându-se din nou la pensia iniţial încasată de peste 5.000 de lei.
Pract
Timiş : peste 600 de acţiuni de anulare în instanţă a deciziilor de recalculare a pensiilor
Ce Totodată, au fost daţi în judecată şi şefii Centrelor Militare care au eliberat adeverinţele pe baza cărora au fost recalculate pensiile, considerându-se că acestea nu au fost emise de autorităţile competente, nu indică sursa veniturilor înscrise şi nu sunt semnate de organul financiar contabil. În acest sens, este contestat şi articolul din Legea 119/2010 care specifică faptul că, în cazul pensiilor se serviciu, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective. Pensionarii militari susţin că „este nelegal şi imoral” ca pentru lipsa datelor în baza cărora să se facă recalcularea, lipsuri care nu le pot fi imputate, să fie sancţionaţi prin luarea în considerare a salariului mediu brut pe economie pentru venituri de natură salarială neprimite de la instituţia militară, care de fapt ea însăşi este răspunzătoare de recalcularea pensiilor şi care deţine datele de recalculare, şi că recalcularea pensiei pe baza venitului mediu brut pe economie, integral sau parţial, „este echivalentul unei degradări militare – pedeapsă suplimentară prevăzută doar de legea penală”. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere a demarat la nivel naţional peste 12.000 de acţiuni în instanţă prin care a dat statul în judecată, solicitând anularea recalculării pensiilor. „În Timişoara avem 480 de astfel de acţiuni pe rolul instanţei, şi mai sunt câte 30 de astfel de acţiuni la Buziaş, Deta şi Jimbolia”, ne-a declarat Cătălin Mihalache, secretar al Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere Timişoara. Dacă aceste procese vor fi judecate ca până acum, ele vor fi în totalitate pierdute de către statul român.
|