Odată cu venirea scadenţei pentru creditele obţinute prea uşor de o parte a populaţiei în perioada 2007 - 2008, cazurile de sinucideri generate de presiunea pusă pe debitorii restanţi de către societăţile de recuperare şi nu numai au ajuns la ordinea zilei. Deja pe internet s-au format grupuri mari de susţinere care acuză practicile abuzive, generatoare de presiuni psihologice imense, ale unor recuperatori de creanţe. În această activitate, aproape totul a fost posibil în ultimii ani, din cauza unei situaţii de vid legislativ, specu­lată prompt de cei interesaţi. Practicile abuzive ale recuperatorilor ar putea înceta odată cu adoptarea Proiectului Legii colectării debitelor, care a fost deja aprobat de Senat.


Limite legale pentru activitatea de recuperare

Iniţiatorul Proiectului Legii co­lec­tării debitelor, senatorul P.D.-L. Iu­lian Urban spune că actul normativ are şanse destul de mari de a fi adop­tat în forma propusă şi de a fi, în curând, pus în aplicare. “Proiectul de lege a fost deja adoptat de către Senat şi a plecat pentru aprobare la Camera De­putaţilor, care e cameră decizională. Eu mă declar mulţumit de faptul că pro­iectului de lege nu i-a fost adus nici măcar un singur amendament, fiind adoptat de Senat în forma propusă de mine. E o formă inspirată de legis­laţia similară din Statele Unite ale Americii, şi e o lege îndreptată spre pro­tecţia consumatorului”, ne-a de­clarat Iulian Urban.
Legea pleacă de la premiza că, “pe fondul înrăutăţirii situaţiei econo­mi­ce-financiare generale, numărul de­bitorilor persoane fizice a cunoscut aprecieri considerabile”, iar în lipsa unor reglementări clare legate de ac­tivitatea de recuperare “debitorii ajung să suporte abuzuri derulate de anga­jaţii societăţilor de profil ori de anga­jaţii departamentelor de profil consti­tuite la nivelul unor agenţi econo­mici, sau chiar ajung să fie agasaţi de diverse acţiuni puse în practică de aceleaşi societăţi”.
Potrivit actului normativ, un co­lector de debite nu poate utiliza niciun fel de tehnici care să hărţuiască, să oprime sau să abuzeze debitorul.
Astfel, se pedepseşte prin lege “utilizarea ameninţării cu violenţa sau alte tehnici criminale cu scopul de a vătăma fizic persoana, de a-i afecta reputaţia sau proprietatea”, utilizarea unui limbaj obscen sau jignitor sau mediatizarea vânzării debitului, cu sco­pul de a constrânge la plata acestuia.
Recuperatorilor le va fi interzis să telefoneze în mod insistent, cu sco­pul de a irita, abuza sau hărţui persoana contactată, şi nu vor avea voie să dea telefoane debitorului “fără un scop pre­cis şi important pentru interlocutor”. Totodată, un colector de debite nu poate folosi identităţi false, înşelă­toare în demersurile de colectare a de­bitului. Sunt interzise în acest sens ameninţările cu Poliţia sau Justiţia sau orice specificare a implicării, în mod înşelător, a statului, în colecta­rea debitului, sau utilizarea unor uniforme şi insigne false. Recuperatorii nu vor avea voie să inducă în eroare cu pri­vire la caracterul, suma sau statutul legal al oricărui debit, şi nici să-şi asu­me în mod fals identitatea unui avocat, executor judecătoresc sau lichidator judiciar, sau să utilizeze false comu­nicări care, chipurile, ar proveni de la un avocat sau executor.
E de la sine înţeles, dar trebuia spe­cificat în lege, pentru că se practică, faptul că recuperatorii nu au voie să ameninţe în mod fals cu închisoarea, confiscarea sau vinderea proprietă­ţilor în caz de neplată a debitului, şi nici să dea impresia debitorului că ar fi comis o infracţiune sau o altă ile­galitate, cu scopul de a-l intimida.


Recuperarea – reglementată, cămătăria – nu

Pentru că pe lângă tacticile de re­cuperare practicate de unele instituţii de credit, cele mai agresive metode de recuperare, care merg adesea până la violenţe fizice, sunt practicate în ge­ne­ral de cei care dau bani cu camătă, în afara cadrului legal, probabil că un act normativ cum e această Lege a colec­tă­rii debitelor ar fi trebuit completată şi de un act normativ care să interzi­că practicile de cămătărie, sub toate formele lor.
Pentru că, deocamdată, acest fe­nomen, scos în evidenţă şi de situaţia de la Piatra Neamţ, este unul înfloritor şi în Timiş. Din păcate, după cum pre­cizează şi poliţiştii Serviciului de Inves­tigare a Fraudelor Timiş, nu există în momentul de faţă un cadru legal care să incrimineze în mod specific şi clar activitatea de cămătărie. “E adevărat, nu există o lege care să interzică în mod expres cămătăria. Ceea ce nu în­seamnă că noi nu am avut dosare vizând acest gen de practici. Am încadrat aces­te practici fie la înşelăciune, fie la eva­ziune fiscală, fie la încălcarea legisla­ţiei referitoare la operaţiunile bancare. Se găsesc soluţii, în funcţie de specificul fiecărui caz”, explică şeful S.I.F. Timiş, explică comisarul Dan Tudorescu.


Detectivi implicaţi în activităţi de recuperare

Detectivul particular Mircea Bă­nes­cu, şeful Agenţiei de detectivi Pro­Detec­tive Agency, din Timişoara, spune că în ultima perioadă au existat inclusiv detec­tivi care au fost implicaţi în activi­tăţi de recuperare. “În mod normal, ca­drul legal nu-i permite unui detectiv să facă activităţi de recuperare propriu-zisă, de care se ocupă societăţi specializate. De aceea unii detectivi, pentru a lucra în legalitate, pre­feră să-şi deschidă, pe lângă agenţii de de­tectivi, şi firme de recuperare de creanţe. De obicei, se ape­lează la detectivi atunci când se bă­nuieşte că debitorul are o serie de bunuri pe care le ţine ascunse, pentru a nu fi executat, în contul creanţei”.
Mircea Bănescu explică şi specificul local al unor cazuri apropiate de zona re­cuperării de creanţe pentru care sunt so­li­citate serviciile detectivilor. “În ultima pe­rioadă există, mai ales în Timişoara, foarte multe solicitări de recuperare a unor maşini luate în leasing, pentru care nu s-au mai plă­tit ratele. S-au aprobat în perioada 2007 - 2008 foarte uşor leasinguri, fără o verificare temeinică a posibilităţii clientului de a plăti ratele aferente leasingului. Iar unii acum nu mai sunt de găsit – nu pot fi găsiţi nici ei, nici maşinile pe care le-au luat. În unele din aceste cazuri, se apelează la detectivi”.
Tot pentru servicii oarecum apropiate de zona de recuperări mai sunt contractaţi detectivi, în cazurile unor relaţii comer­ciale defectuoase, între firme din România şi companii vest-europene. “Detectivii mai sunt solicitaţi să facă investigaţii în cazul încercărilor unor firme străine de a-şi re­cupera banii aferenţi furnizării unor măr­furi către firme din România. Astfel, au fost destule societăţi din străinătate care au dat marfă unor firme din Timiş, fără mi­nime verificări, pe bază de factură, fără niciun contract scris şi semnat. Şi s-au tre­zit că nu li se mai plăteşte marfa furni­zată. În unele cazuri, societăţile nu mai există, şi foştii administratori sunt foarte greu de găsit. În alte cazuri, aceştia refuză să facă plata, invocând faptul că nu au semnat niciun contract care să-i oblige în acest sens”.


Sinucideri cauzate de datorii, pe bandă rulantă

Şi în Timiş, în ultimul an, au fost destul de multe cazuri de sinucideri din cauza datoriilor şi a presiunilor făcute de recuperatori. Uneori, sumele pentru care debitorii aleg să-şi pună capăt zilelor sunt mici şi nu o dată în biletele de adio lăsate sinucigaşii menţionează că nu mai pot face faţă presiunilor generate de datoriile acumulate şi ne­plă­tite. În luna mai a acestui an, de exem­plu, un bărbat de 32 de ani, din Timi­şoara, s-a aruncat, în zona Re­metea Ma­re, în faţa trenului personal Caran­sebeş - Timişoara, după ce pa­tronul firmei la care lucra a refuzat să îl îm­prumute cu 2.000 de euro. Bărbatul avea datorii mari, nu ştia cum să mai scape de ele şi era hărţuit de recu­peratori.
Un caz similar s-a petrecut la în­ceputul acestei luni în centrul Timi­şoarei, unde un bărbat de 30 de ani, a ales să-şi pună capăt zilelor pentru că nu mai făcea faţă presiunilor făcute asu­pra lui pentru achitarea unor datorii.
“Omul e agresat de aceste presi­uni făcute asupra lui, care acţionează ca un factor permanent de stres. Vor­bim în aceste cazuri, de cele mai multe ori, de oameni săraci care, pe lângă problema datoriilor neachitate, mai au şi alte griji, nevoi, necazuri, care se adună. Categoric, cel mai mare fac­tor de stres este recuperatorul bancar, care îl ameninţă cu periclita­rea satis­facerii nevoilor sale primare – cu fap­tul că îi ia acoperişul de dea­supra ca­pului sau pâinea de la gură, prin popriri de salariu. Omul conştientizează că cu banca nu te joci, şi vede eliminate pe rând, toate posibilităţile de scăpare sau rezolvare – cere o eşalonare a datorii­lor, i se refuză, cere o refinanţare a aces­tora, i se refuză, cere o renegociere a dobânzii, şi din nou este refuzat. Vă­zând că nu are altă scăpare, alege această soluţie extremă”, explică psi­hologul criminalist Tudorel Butoi.
În opinia sa, există anumite cate­gorii de oameni care sunt predispuşi la gesturi de acest gen, mai ales în urma unor presiuni făcute de recuperatori. “E vorba de oamenii ceva mai sensibili, instabili emoţional, influenţabili. De asemenea, o predispoziţie spre aseme­nea gesturi o au şi cei care consumă frecvent alcool, pentru că spirtoasele reprezintă un dezinhibator, care îi îm­pinge spre astfel de gesturi, anulând sau reducând frica”.