Loisir

Şi-n cunoscuta “Clasi­ficare ze­cimală universală” care-i are drept promotori pe fizicianul André Am­pere (care a avut ideea) şi bi­bliotecarul (american) Mel­vil De­wey (care a finalizat-o), la fel ca-n glu­ma cu cele zece porunci (Deca­lo­gul lui Moise), în care cea de-a şap­tea, greu de respectat pen­tru ro­mâni, a fost tăiată, drept care în scris cifra 7 se taie de la stânga la dreapta, şi punctul şapte al C.Z.U. este inti­tu­lat: “Artă. Re­cre­ere. Spectacol. Sport”. Cu al­te cuvinte, la o repede ochi­re, loisirul sau aşa-zisul timp liber des­ti­nat divertismen­tului şi auto­cultu­ralizării este… codaş.

E drept că, după el sunt trecute, la opt: Lingvistica. Filologia. Lite­ra­tura, iar, la nouă: Geografia. Is­toria..., însă faptul nu face decât să întă­reas­că ceea ce au afirmat.

E drept că, potrivit legilor taxo­no­miei, nu poate exista, decât în ban­curile cu olteni, pentru toţi locuri pe pri­mul rând. (Mi-amintesc faptul, de ex­cepţie la vremea lui şi de notorie­ta­te apoi, când pro­fesoara mea de “naturale” şi dirigintă, în clasa a VIII-a, fiindcă-şi în­cheia, odată cu zborul nostru din “pri­mară”, cariera didac­tică, ne-a … strigat la serbarea de sfâr­şit de an pe primii zece toţi pre­miul întâi, pe următorii cinci, toţi pre­miul doi, pe alţi cinci premiul trei şi ul­timii cinci, corigenţi. Şi aşa, tot s‑au iscat discuţii fiindcă eu “ex­cep­ţio­nalul” am fost al şaptelea, pre­­miant întâi, din motive de ordine al­­fa­­betică, pe care tata n-a înţeles-o apli­­cându-ne şi mie, cu cureaua, şi di­ri­gin­tei, cu limba ascuţită, o corecţie de neuitat!).

Revin, subliniind că ne­voia de loisir nu este un as­pect secund (ne­cum se­cun­dar) al vieţii orga­ni­za­ţio­nale (a nu se înţelege, ca-n vre­mea or­ganiza­ţii­lor de bază, viaţă de or­ga­nizaţie!), ci un sine-qua-non existen­ţial de care ma­na­gerii trebuie să ţină cont, cu prioritate.