Loisir in stil baroc

Ideea infiintarii in Timisoara a unei noi locatii pentru shopping si loisir (aliniindu-ne trendului, am renuntat la invechitele sintagme “la cumparaturi” si “petrecere a timpului liber”) este binevenita intr-un oras aflat in plina expansiune. Dar cand se darama o cladire monument istoric si arhitectural veche de 100 - 200 - 300 de ani, pentru ca in locul ei sa fie ridicat un centru comercial, deja te intrebi daca, renuntand si impingand sub senilele buldozerelor o parte din identitatea noastra, reprezentata de aceste mostre de istorie, nu avem o mare problema. O problema de identitate. Iar Timisoara se confrunta deja cu aceasta problema.
Abatorul este doar una dintre redutele cetatii care merita lupta si uzura duse pentru cucerire. Un obiectiv foarte vast, amplasat intr-o zona centrala, adica, intr-un vad comercial foarte bun, cu o valoare de piata imensa. Daca soarta Abatorului a fost deja pecetluita, alte cladiri din patrimoniul istoric al orasului isi asteapta sentinta. Daca, prin absurd, cei care dau unda verde la distrugerea cladirilor si monumentelor istorice ale Timisoarei uita ca in vechea cetate mai sunt si alte obiective a caror vanzare ar impaca multa lume - mai putin cetateanul de rand si naivul care admira astfel de bijuterii arhitectonice - le reamintim ca au inca de unde alege. De exemplu, pornind din zona 0 a urbei, pot scoate la mezat Castelul Huniade, Opera, Politehnica, Primaria, Bastionul, Casa Mercy, Palatul Baroc, Palatul Dicasterial, Prefectura etc. etc. Ce mai conteaza sutele de ani pe care le-au dus in spate fara sa se prabuseasca, unicitatea arhitecturala a multora dintre ele? Ce ne trebuie dovezi incontestabile ale istoriei cetatii? O cunoastem, spun unii probabil, iar pentru urmasi o putem pune pe hartie. Sau pe suport multimedia ori o masuram in megabiti, ca hartia se demodeaza. Mai importante, dupa scala de valori a acestor oameni, sunt super, hiper, mega-marketurile, casinourile, night-cluburile.
Cei care acum instraineaza din patrimoniul Timisoarei cladirile istorice, fara sa priveasca in urma, desavarsesc practic opera lui Ceausescu. Omul nu mai apucase sa planteze cutii cenusii si anoste numite blocuri, nici magazine gen camin muncitoresc, la care diferenta o facea doar scara rulanta, nici aprozare cu gratii la geam, in locul tututor bisericilor si al cladirilor care-i aminteau de imparati, burghezi si mosieri, deci de dusmani ai poporului.
Sa ne amintim ce s-a intamplat si cu castelele grofilor sau ale contilor prin Timis. Dupa nationalizare, unele au trecut de la balurile cu muzica de Liszt la tractoristii in salopeta, oameni ai muncii in I.A.S.-urilor comuniste. In loc de picturi fusesera batute in cuie cutiile cu piese de tractor, iar in loc de biblioteci, stateau bidoanele de motorina. Altele, cu care soarta rosie nu fusese, din cine stie ce motive, atat de crunta, au fost transformate in Castele ale pionierilor si locuri de desfasurare a sedintelor de partid si serbarilor scolare de sfarsit de an, care incepeau invariabil cu intonarea celor “Trei culori”, imnul cantat pe trei voci cu cravata la gat, obligatoriu.
Si ei, oamenii regimului trecut, au avut o explicatie pentru dezinteresul pe care il afisau in fata acestor mostre de istorie - lipsa de respect fata de fostii proprietari si respectul fata de milioanele de cetateni onesti ai R.S.R. La fel, baietii care arata acum acelasi respect pentru cladirile istorice au si ei o explicatie. De exemplu, interesul fata de dorinta exacerbata a cetateanului de a avea un loc de loisir, un loc unde sa faca aqua-gym sau sa-si impacheteze muschii in ciocolata si celulita, in parafango de 100 de euro sedinta.
Va dati seama ce sentimente profunde ne-ar putea marca gandindu-ne ca, pe locul unde vom sta la solar, pe locul actualului Palat Baroc, cine stie ce conte intampina, acum multi ani, personajele politice ale vremii si decidea soarta Timisoarei. O adevarata terapie... Asa ca ne simtim obligati moral sa le multumim anticipat celor care ne ofera sansa de a imbina loisirul cu istoria de cateva sute de ani a cetatii.