Majoratul minciunii

Ingroparea adevarului despre Mineriada din 13 - 15 iunie se pregateste de aniversarea majoratului. Iar de acum incolo va fi, pe zi ce trece, si mai dificil de schimbat ceva in aceasta ecuatie a raului, a minciunii, a unui stand-by si a unei izolari la care am fost ulterior obligati timp de aproape 15 ani.

O ecuatie a raului si a urii perpetuate, in care capitolul mineriada (divizat in patru subcapitole care, tratate cu indiferenta, l-au generat si pe al V-lea) este ceea ce a rezultat din teama fata de dezvelirea adevarului (un adevar referitor la evenimentele din Decembrie 1989 si la ceea ce le-a determinat si le-a precedat, la modul de preluare a puterii, la trecutul si la relatiile noii pe atunci puteri cu fostul regim) plus ura fata de cei care gandeau altfel si exprimau ceea ce gandesc plus diversiune profesionista plus vandalism dirijat plus violenta fara limita. Ecuatie din care s-a facut saltul, nu intamplator, intr-o alta – a minciunii sau a obturarii adevarului, la care s-a ajuns coreland spaima in fata adevarului (de data aceasta privind analiza, pe Cod Penal, a mineriadei) si a perspectivei raspunderii pentru greseli cu armata de yesmeni selectati sau crescuti pentru a forma sistemul, pentru a-l face invulnerabil in fata legii, in fata presiunilor pertinente ale societatii civile, si, in acelasi timp, pentru a-l transforma in umbrela pentru cei care l-au creat si l-au intretinut, si, nu in ultimul rand, cu legislatia gandita si votata cu portite de scapare.

Se implinesc 18 ani de cand procesul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990, din Piata Universitatii, din Bucuresti – capitala unui stat pe atunci nou iesit de sub cravasa comunismului si intrat, chiar si benevol, in Duminica Orbului, sub talpa neocomunismului, al carui drum trebuia luminat cu lampasul si croit cu bata sau cu bocancul – bate pasul pe loc.

Vreti sa aflati cine se face responsabil, oficial, prin sentinta definitiva si irevocabila de bataia ca la carte a 35.000 de participanti la acel miting, pentru "ratacirea" prin Piata Universitatii a 1.466 de cartuse, pentru 1.024 de arestari ilegale, pentru ranirea a 746 de oameni si moartea altor 130 de oameni, conform unui bilant realizat de Asociatia Victimelor Mineriadelor? Sunt multi cei care vor sa stie adevarul, dar si suficienti cei care fie se tem de acest lucru (e vorba despre participantii la acele evenimente si instigatorii acestora), fie au fost redusi la tacere (reprezentanti ai institutiilor statului care aveau obligatia sa faca lumina in acest dosar, dar care, indatorati din varii motive si prin varii procedee parintilor sistemului si mai apoi sistemului insusi, prefera sa taca). In atare situatie, la rabdare pe termen nelimitat sau, cel putin necunoscut, exista alternativa – cu acelasi efect : inlantuirea benevola, dupa modelul membrilor organizatiei "Urmasii eroilor martiri de la Timisoara", care, legati in lanturi, protesteaza, zilele acestea, in fata Curtii Supreme de Justitie fata de decizia amanarii procesului Revolutiei de la Timisoara pana in toamna.

Ar putea sa recurga la acest gest simbolic si la Timisoara, sub balconul Operei, acolo unde, cu putin timp inaintea mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 si a intratei in istorie Duminici a Orbului, membri ai Societatii Timisoara citeau, in ovatiile a zeci de mii de oameni, celebrul punct 8 al Proclamatiei de la Timisoara, care trebuia sa evacueze de pe scena politica oamenii fostului regim. Aprobare de la Municipalitate, fie si in formula nedigerabila pentru electoratul timisorean dreapta - stanga, vor primi, cu certitudine. Si nu pentru ca cineva ar crede in astfel de scenete care invoca tragismul unui petic din istoria ultimilor ani, in atingerea scopului lor, ci pentru ca demagogia nu costa nimic si pentru ca, ni s-a demonstrat, sistemul este infailibil.