Austeritatea în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor publice, impusă ca urmare a creşterii deficitului bugetar, are şi efecte pozitive, în sensul că sunt eliminate o serie de contracte controversate, contestate ca neavând un scop şi o finalitate bine definită sau ca fiind, pur şi simplu, inutile. Un astfel de contract a fost considerat şi cel prin care, pentru unităţile militare, inclusiv pentru cele din vestul ţării, au fost contractate servicii de pază de la societăţi private. Dincolo de caracterul său inedit, utilitatea acestui contract, pentru care s-au plătit bani grei, ce puteau întregi bugetul afectat de ajustări negative al Apărării, a fost contestată inclusiv de oameni din sistem. Aceştia consideră contractarea de servicii externe de pază inutilă şi jignitoare. Rămâne, deci, o enigmă motivul pentru care s-a decis că e nevoie ca unităţile militare şi cazarmele să fie păzite cu bodyguarzi, vorbindu-se în acest context de posibilitatea unor contracte atribuite pe criterii ciudate.


Recesiunea a pus punct externalizării pazei

A trebuit, se pare, să se ajungă la un deficit bugetar record pentru ca statul să se decidă să renunţe la ceea ce presa, dar şi oameni din sistem au considerat a fi unul dintre cele mai aberante contracte de achiziţie publică : cumpărarea de servicii de pază pentru cazarmele şi obiectivele militare ale M.Ap.N. Luna mai a fost, în Timiş, ultima în care cazarme ale M.Ap.N. au mai fost păzite de bodyguarzii unor firme private. „În momentul de faţă nu mai avem asemenea contracte în derulare. Serviciile de pază ale obiectivelor sunt momentan asigurate de personalul propriu. S-a decis să se renunţe la contractarea de servicii de acest gen, probabil şi din cauza actualului context economic”, declară generalul de brigadă Gheorghe Simina, şeful Garnizoanei Timişoara.


Un milion de lei pe an pentru patru obiective

Deşi bugetul destinat Apărării a făcut în ultimii ani obiectul a numeroase ajustări negative, s-a continuat să se cheltuiască sume deloc mici pentru paza obiectivelor militare, inclusiv în vestul ţării. Ultimul contract de acest gen a fost încheiat de Unitatea Militară 01191 Lipova, şi prevedea paza a patru obiective : două din Arad şi două din Timiş. Mai exact, era vorba de Cazarmele 853 şi 981, din Lipova, Cazarma 1252/1233 Lugoj şi Cazarma 1368 Timişoara. Extrem de ciudată a fost valoarea acestui contract, estimată în prima fază, la nivel de M.Ap.N., : între 430.000 de lei şi 5,2 milioane de lei, fără TVA – o marjă uriaşă de încadrare. Până la urmă, contractul a fost adjudecat de o societate de profil cu sediul social nu în Timiş, nici în Arad, ci în... Mangalia, pentru suma de 952.939,81 lei. Până şi condiţiile de calificare pentru adjudecarea unui asemenea serviciu erau destul de laxe, în sensul că se cerea într-adevăr cazierul judiciar al firmei – un document menit să arate dacă respectiva societate comercială avea sau nu condamnări în solidar în procese penale, însă acest act nu spune prea multe în cazul în care e o firmă înfiinţată recent. În plus, firmelor interesate de prestarea unor activităţi de pază la unităţi militare li se cerea să prezinte cel puţin două recomandări aferente contractelor de prestări de servicii de pază finalizate în ultimii trei ani sau în curs de derulare, lucru extrem de uşor de rezolvat la mica înţelegere, şi să declare pe propria răspundere că poate asigura resursele tehnice prevăzute în caietul de sarcini, considerate strict necesare pentru îndeplinirea contractului. Cu alte cuvinte, societăţii contractante i se cerea să declare „pe cuvânt de onoare” că poate gestiona, din punct de vedere logistic, un asemenea contract vizând obiective strategice şi de interes naţional.


Norme aberante

Motivele pentru care la nivelul Ministerului Apărării s-a decis externalizarea serviciilor de pază de la unităţile militare nu sunt nici acum foarte clare. Oricum, această iniţiativă a stârnit controverse încă de la faza incipientă în care se făcea reglementarea ei prin norme de aplicare. Astfel, potrivit normelor privind achiziţia serviciului de pază şi intervenţie la obiective militare prin societăţi specializate de pază şi protecţie, apărute în 2008, în Monitorul Oficial, agenţii de pază şi protecţie care păzesc unităţile militare nu se subordonau direct ofiţerilor M.Ap.N., ci indirect şi doar în cazuri de forţă majoră. Astfel, agenţii de pază, potrivit acestor norme, se subordonau unui şef de tură, care şef de tură se subordona ofiţerului de serviciu pe unitate, dar numai în caz de incendii sau dezastre, în caz de iminenţă a unei acţiuni militare împotriva obiectivului militar, nimicirea forţelor ostile pătrunse în obiectiv şi eliberarea acestuia şi prevenirea unei acţiuni teroriste. Societăţile de pază trebuiau să ia doar măsuri de limitare a pierderilor cauzate în timpul producerii unor evenimente deosebite. În schimb, unităţile militare trebuiau să le pună la dispoziţie firmelor private „informaţiile pe care acestea le-au cerut şi care sunt necesare îndeplinirii contractului”. Deci, este clar că, în litera acestor norme, societăţile de pază care s-au ocupat de activităţi de securizare a unor unităţi militare au intrat în posesia unor informaţii clasificate, de interes strategic, legate de apărarea acestor obiective şi de vulnerabilităţile lor. Iar normele legate de externalizarea serviciilor de pază ale unităţilor militare nu sunt deloc clare în ceea ce priveşte instituirea unei obligaţii de păstrare a acestor informaţii secrete de către firmele contractante, odată cu expirarea contractelor. Este, deci, evident că prin această măsură de externalizare, pe lângă faptul că s-au cheltuit sume mari din bugetul Apărării, care puteau fi folosite pentru dotare de exemplu, s-au creat şi inevitabile vulnerabilităţi în sistem. În plus, la sistemul complicat de ierarhizare a comenzii, în caz de situaţii de urgenţă, aceste norme au contribuit mai degrabă la slăbirea pazei unităţilor militare, decât la sporirea securizării lor.
„E o situaţie atunci când păzeşti un obiectiv cu oamenii tăi, şi o cu totul altă situaţie când obiectivul e păzit cu nişte oameni din exterior”, explică generalul de brigadă Gheorghe Simina.
„A fost o chestiune de tot râsul – să păzeşti unităţi militare cu personal civil. Să aduci de la o firmă privată un angajat care să păzească intrarea la o unitate militară e o chestiune care numai în România putea fi întâlnită. În plus, e o situaţie degradantă şi pentru personalul militar, să ajungă să fie păzit de civili”, afirmă şi colonelul (r) dr. Marian Constantin, preşedintele Filialei Timişoara a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere. 
De altfel, soluţia apelării la societăţi private de protecţie şi pază pentru paza obiectivelor millitare a fost respinsă şi de către deputatul timişean Niculae Mircovici, membru al Comisiei de Apărare a Camerei Deputaţilor şi fost comandant al Centrului Militar Zonal Timişoara, care o consideră drept defectuoasă şi jignitoare pentru personalul M.Ap.N. „E vorba de lezarea onoarei unei structuri făcute să îi apere pe alţii, să ajungă să fie apărată sau protejată de altcineva”.
Însă, cu toată această opoziţie manifestată inclusiv în sistemul militar, în ceea ce priveşte soluţia de pază a unităţilor militare cu personal de la firme de protecţie şi pază, probabil că, dacă nu ar fi existat această situaţie, legată de accentuarea deficitului bugetar şi nevoia luării unor măsuri de gestionare mai bună a banului public, s-ar fi perpetuat această modalitate de a „securiza” unităţile militare.


Bani pierduţi de buget

Chestiunea legată de apelarea la firme private pentru asigurarea unor servicii de pază la obiective ale statului nu e una nouă, acest proces de externalizare începând în 2004, odată cu scoaterea a numeroase obiective de interes strategic de pe lista celor care erau păzite de către Jandarmerie. Şi aici s-a apelat tot la soluţia angajării unor firme din sectorul privat. Asta deşi, menţinând paza efectuată de jandarmi, statul ar fi putut economisi nişte sume deloc mici, pe care le-ar fi putut direcţiona înspre dotarea structurii Jandarmeriei. Din 2004, printr-o hotărâre de guvern, Jandarmeriei i-au fost luate competenţele de pază de la structuri considerate de interes deosebit sau strategic, fiind lăsate, de exemplu, în Timiş, fără paza jandarmilor, obiective precum Aeroportul Internaţional Timişoara. Fără ca jandarmii să mai poată presta acest gen de activităţi, majoritatea structurilor bugetare au fost nevoite să-şi achiziţioneze, anual, pe sume deloc mici, servicii de pază de la firmele private. Astfel, şi în Timiş, cu toată criza, au trebuit cheltuite sume extrem de mari pentru asigurarea acestor servicii din zona privată.
Aeroportul Timişoara a avut prevăzută în planul de achiziţii pe anul trecut suma de 370.000 de euro pentru servicii de pază. Dacă s-ar fi făcut contracte cu Jandarmeria pentru aceste obiective, banii ar fi intrat la buget, putând fi folosiţi pentru finanţarea structurilor M.A.I., inclusiv pentru finanţarea Jandarmeriei. Astfel, statul ar fi fost degrevat de nişte cheltuieli bugetare pe care oricum are mari probleme în a le acoperi în această perioadă...