In cazul scandalului de la Interne, avan-du--l ca protagonist pe demisionarul sef al Anticoruptiei din M.A.I., Marian Santion, s-au facut pronosticuri, s-a aruncat cu pietre in unii, s-au facut plecaciuni ca la sfintele moaste in fata celui invins in lupta cu “mafia”. Si, totusi, acest procuror-sef este un martir sau un cal troian? Cunoscand scandalurile in care unii ofiteri au aruncat institutia in ultimii 15 ani, vazand sau descifrand intangibilitatea de care s-au bucurat, indiferent de regim si  in ciuda loviturilor de imagine aduse si M.A.I., si profesionistilor nededati la spagi si bani publici, tinzi sa-ti pleci urechea la smiorcaiala publica a procurorului-sef. Trecand de emotia nascuta din primul impuls, neuronii sunt rascoliti de cateva evenimente care prea coincid cu circul creat la Interne, sunt rascoliti de cateva intrebari la care M.S., acest inchipuit “Don Quijote” al secolului XXI nu a vrut sau nu a putut sa raspunda, si sunt rascoliti de ceva neconcordante.
Sa ne oprim putin la nepotrivirile de care aminteam, relevante in privinta modului de lucru pe care l-am observat timp de trei mandate ale partidului-stat. Cand trebuia denigrat un inamic al sistemului, se lua o informatie reala neutra, se alipea altor cateva ireale, dar cu efect ucigator la adresa imaginii, cu menirea de a le credibiliza, si era aruncata sau “scapata” in fata opiniei publice. In cazul acesta,  Santion a pus pe lista ofiterilor “demascati” si oameni care, de-a lungul carierei, nu au fost implicati nici in scandaluri de coruptie, nici in abuzuri, nici beneficiari de credite preferentiale nu au fost. De aceea tindem sa credem ca “lista” lui M.S. nu s-a facut intamplator si ca vizati de lovitura lui Santion nu erau cei care au supravietuit  in functii bune tuturor regimurilor.
Cronologic gandind, Santion a iesit cu aceste acuze - care vizeaza conducerea Internelor - surprinzator, in acelasi timp in care impotriva ministrului Monica Macovei a fost pornita o noua campanie prin care s-a incercat inlaturarea ei si decredibilizarea a tot ceea ce a facut. Apoi, acuzele lui Santion au fost lansate exact cu cateva zile inainte de venirea in Romania a lui Franco Frattini, comisarul european pe probleme de Justitie si Afaceri Interne. Sa fie simpla coincidenta demisia lui Santion? Sau acest Don Quijote de D.G.A. sa fi fost un simplu pion ale carui miscari de scena se spera sa duca intai la demiterea conducerii M.A.I. si apoi sa contribuie la activarea clauzei de salvgardare pe Interne si pe Justitie? Adica, pe domeniile care intra in sfera de responsabilitate a unor ministri apropiati presedintelui Traian Basescu.
Logic gandind, apar alte intrebari. De ce, daca invoca presiuni din partea conducerii pe motiv de lucru la dosare grele, M.S. si-a anuntat demisia abia zilele trecute si nu a facut--o acum cateva luni? Informatiile si probele intr-un dosar de calibrul celor la care sustine ca lucrase, si din cauza carora se facusera presiuni asupra sa, nu se strang peste noapte. De ce nu a prezentat acele probe nici in ziua in care si-a depus demisia, nici la un termen ulterior anuntat de el insusi? Si ar mai fi o intrebare : in cazul contrabandei de sute de mii de euro, din duty-free-urile din Caras-Severin, care nu a durat doua zile si in care politisti de frontiera tinusera spatele contrabandistilor, cine l-a impiedicat pe M.S. sa stie bursa spagilor si sa actioneze? De ce a trebuit ca D.I.I.C.O.T.-ul sa fie cel care sparge echipa? Ar fi interesant ca fostul sef al D.G.A. sa prinda intr-un post-scriptum la raportul “demascator” si acest raspuns...