Deşi e evident că pe timpul crizei are lor o creştere a tuturor infracţiunilor, pe lângă jafurile bancare ajunse la ordinea zilei, autorităţile comunitare sunt îngrijorate de creşterea fără precedent a numărului furturilor de maşini. În ultimii doi ani, filierele transeuropene de trafic de maşini furate şi-au înteţit activitatea, orientându-se nu doar spre maşini de lux, ci şi spre modele mai modeste. Germania şi fostele state comuniste sunt în topul statelor comunitare de unde sunt furate cele mai multe maşini.


Peste 100 de maşini, furate zilnic în Germania

Germania a ajuns în 2010 statul co­munitar de unde au fost furate cele mai multe maşini. Hoţii nu au preferat nea­părat modele de lux, orientându-se şi spre mărci gen Skoda. În majoritatea ca­zurilor, autoturismele au fost recomer­cializate pe pieţele est-europene, în special în Polonia şi Republica Cehă. În fiecare zi dispar din parcările din Ger­mania aproximativ 110 maşini. Berlinul ocupă primul loc în Republica Federală în ceea ce priveşte numărul autotu­rismelor furate, zilnic fiind reclamate 20 de furturi.
Deşi la nivel federal infracţiunile de acest tip au crescut mult, de la pes­te 37.000 pe an în 2008, la mai mult de 40.300 în 2009, hoţii sunt prinşi din ce în ce mai greu. Poliţia rezolvă în pre­zent doar fiecare al patrulea caz. “Nu mai există graniţe, ceea ce facilitează ope­raţiunile infractorilor”, spune Tho­mas Goldack, reprezentant al Poliţiei din Berlin. “În cazurile a jumătate din furturi, până victima realizează că i-a dispărut maşina, până se trezeşte dimineaţa, până iese din casă, pentru a pleca la serviciu, autoturismul se află deja în Europa de Est”, adaugă acesta.
România este una dintre ţările tra­versate de rutele Vest - Est ale trafi­canţilor de maşini furate. De altfel, au­torităţile germane mai arată că traficul de maşini furate din ţări din Occident şi ulterior descoperite în Bulgaria sau România a crescut de trei ori în 2010, citând rapoarte ale Poliţiilor de Fron­tieră din cele două state. Rutele trafi­cu­lui internaţional cu autovehicule fu­rate din spaţiul Uniunii Europene au ca destinaţie ţările ex-sovietice, cum ar fi Republica Moldova şi Ucraina.


Furtul la comandă la întrecere cu frauda la asigurare

Traficul de autoturisme de lux fu­rate din străinătate este o activitate ce aduce câştiguri substanţiale membrilor reţelelor deja specializate în domeniu şi extrem de bine organizate la nivelul multor state. Poliţiile de Frontieră din statele est-europene spun că traficanţii practică două moduri de operare, în speţă frauda la asigurare şi furtul la co­mandă. De multe ori, proprietarii care nu îşi mai pot plăti ratele la leasing sau vor să obţină bani din asigurările anti-furt îşi înscenează, cu ajutorul hoţilor profesionişti, furtul propriilor maşini. Numai în anul 2009, companiile ger­ma­ne de asigurări şi-au despăgubit clienţii cu 219 milioane de euro.
În majoritatea cazurilor, cei găsiţi la volanul maşinilor furate declară, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că auto­turismele se află în atenţia autorită­ţilor, ei fiind doar “cumpărători de bu­nă credinţă”. Alţi hoţi de maşini trans­frontalieri au susţinut că au primit o sumă de bani, în general de până la 500 de euro, doar pentru a transporta ma­şina, fără a şti că este furată.


Lacunele legislaţiei europene, speculate cu abilitate

Furtul de maşini în spaţiul comu­nitar este favorizat şi de faptul că, deşi există nişte prevederi legislative foarte stricte în ceea ce priveşte acest gen de infracţiuni transfrontaliere, ele nu sunt aplicate unitar în spaţiul comunitar.
În acest sens, Comisia Europea­nă a invitat recent 14 state membre să ia măsuri împotriva criminalităţii transfrontaliere, arătând că jumătate dintre ţări nu au transpus în legile in­terne normele europene privind con­fiscarea în străinătate a bunurilor pro­venite din infracţiuni.
Un raport publicat zilele trecute de Comisia Europeană arată că ne­trans­punerea în legislaţia internă a nor­melor privind confiscarea în străi­nătate a bunurilor provenite din in­fracţiuni face ca patrimoniul unei or­ganizaţii infracţionale urmărite în Franţa –bunuri, bani spălaţi sau ma­şini furate – să fie în siguranţă în Slo­vacia sau Bulgaria.
Normele U.E. permit, teoretic, autorităţilor judiciare să le solicite omoloagelor lor din alte state membre să execute ordinele de confiscare, însă raportul C.E. a subliniat că nivelul slab de punere în aplicare şi birocra­ţia, care reflectă adesea o lipsă de încredere în sistemele de justiţie ale altor ţări, fac încă dificilă încercarea de deposedare a bunurilor provenind din infracţiuni.
Normele U.E. stabilesc că o ţară a spaţiului comunitar poate trimite un ordin de confiscare altei ţări în care locuieşte, deţine bunuri sau are veni­turi persoana cercetată. Cealaltă ţară execută direct confiscarea, potrivit propriilor norme interne, fără o altă formalitate. Cu toate acestea, raportul C.E. arată că până acum numai 13 din cele 27 de ţări ale U.E. au transpus aceste norme. Deşi termenul de trans­punere a măsurilor era 24 noiembrie 2008, şapte ţări au comunicat Comi­siei că procesul legislativ era încă în curs, iar alte şapte nu au transmis nicio informaţie.
Cele 13 state membre care au transpus aceste norme le utilizează deja pentru a combate criminalitatea. De exemplu, din momentul intrării în vigoare a normelor, autorităţile judi­ciare din Olanda au trimis 121 de or­dine de confiscare omoloagelor lor din întreaga U.E. pentru bunuri în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro, multe din aceste bunuri fiind maşini de lux, furate sau cumpărate, pentru spălare de bani, de structurile de crimă organizată.
Normele U.E. în vigoare prevăd un număr redus de cazuri în care statele membre pot refuza să execute ordinele de confiscare, cum ar fi dubla sancţionare pentru aceeaşi infracţiu­ne sau scurgerea unei perioade prea lungi de timp între comiterea faptelor şi condamnarea definitivă
Cu toate acestea, raportul C.E. ară­ta că toate ţările, mai puţin Irlanda, Portugalia şi Olanda, au adăugat mo­tive suplimentare pentru refuzul de a executa ordinele de confiscare emise de alte ţări, limitând impactul unui instrument menit să le permită autori­tăţilor să recunoască imediat şi reci­proc deciziile altor autorităţi. De asemenea, raportul Comisiei a atras atenţia asupra faptului că ordine­le de confiscare nu sunt încă recunos­cute automat, chiar şi în cazurile în care normele au fost transpuse, din cauza formalităţilor legale, cum ar fi şedinţele de judecată publice, care au fost adăugate normelor naţionale de către patru ţări şi anume Republica Cehă, Polonia, România şi Slovenia. În acelaşi document se indică fap­tul că numai în luna iulie a anului tre­cut, autorităţile italiene au confiscat bu­nuri ale Mafiei în valoare de 60 de mi­lioane de auro, iar în Marea Britanie, au fost confiscate 92,3 milioane de lire sterline de la o reţea infracţională internaţională care avea proprietăţi în Dubai. Confiscările reprezintă doar o mică parte a averilor totale ale infrac­to­rilor, care pot fi transferate cu uşu­rinţă peste graniţă. Din acest motiv, normele U.E. în vigoare din 2006 per­mit statelor membre să obţină confis­carea în străinătate a bunurilor prove­nind din infracţiuni.
“Într-o perioadă de criză eco­nomică, e păcat că statele membre ale U.E. pierd printre degete bunuri în valoare de miliarde de euro – con­turi, proprietăţi, maşini de lux aparţi­nând unor infractori condamnaţi. Aceasta se întâmplă chiar dacă Guver­nele au convenit asupra măsurilor de confiscare în urmă cu patru ani”, declară vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisar pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding.