“Mere în şcoli” – program nefuncţional în Timiş din cauza bugetelor de austeritate

După un an de rodaj, programul de distribuţie a fructelor în şcoli, menit să contribuie la o alimentaţie sănătoasă a copiilor, a fost pus pe butuci în Timiş, atât din cauza bugetelor de austeritate ale Primăriilor, cât şi a întârzierilor cu care au fost făcute decontările către Primării, în primul an de funcţionare a programului. Aşa s-a ajuns acum ca, în Timiş, o singură Primărie să mai aloce bani pentru distribuţia de fructe.

Un program sucombat din al doilea an

Consiliul Europei a alocat în ultimii ani sute de milioane de euro anual pentru programul de distribuţie de fructe în şcoli, considerat o măsură de com­batere a obezităţii şi de ţinere la distanţă a elevilor de mâncarea de tip fast-food. Cum, odată cu integrarea României în Uniu­nea Europeană, acest program a devenit accesibil şi pe plan naţional, autorităţile locale nu ar fi trebuit decât să-l imple­menteze,  finanţarea fiind asi­gurată.

Totuşi, după aproape cinci ani de la momentul integrării în U.E. şi doar un an de imple­mentare, acest program pare definitiv compromis, în Timiş cel puţin. Pe de o parte, din cauza problemelor legate atât bugetele de austeritate ale Pri­măriilor, care ar fi trebuit să asigure de la bugetele locale sumele necesare, care urmau a fi apoi decontate din fonduri comunitare, prin Agenţia de Intervenţie şi Plăţi în Agri­cul­tură. Pe de altă parte, din cauza întârzierii cu care au fost făcute aceste plăţi de decontare de către A.P.I.A. Din cauza aces­tei stări de fapt, în momentul de faţă mai există o singură Pri­mărie din Timiş care mai deru­lează acest program – Primăria Săcălaz.

Programul în Timiş a por­nit, oricum, cu stângul, în sensul că, la fel ca în cazul altor pro­grame similare, nu a existat o colaborare instituţională între toate structurile competente. Astfel, la fel ca în cazul pro­gramului de construcţie de săli de sport, Inspectoratul Şcolar Judeţean nu a avut decât un rol simbolic în implementare, deşi era, poate, structura care ştia cel mai bine toate detaliile necesare derulării cu succes a acestui program. “Într-adevăr, în momentul de faţă doar la Săcălaz se implementează acest program. Noi am avut, prin modul în care a fost conceput, un rol marginal, în sensul că, ori de câte ori ni s-a solicitat numărul de elevi de pe raza unei localităţi, l-am comunicat celor implicaţi în derularea programului. În rest, repar­ti­zarea de fonduri, organizarea de licitaţii au fost atribuţiile Primăriilor. Sperăm ca din acest an lucrurile să se reglementeze şi să existe bugete suficiente pentru implementarea acestui program în toate localităţile”, ne-a declarat Francisc Ha­lasz, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şco­lar Timiş.

Săcălaz, caz unicat

În mod surprinzător, nici măcar Primăriile mari, Timi­şoara şi Lugojul, nu au derulat acest program de la începutul anului şcolar 2011/2012. La Primăria Timişoara abia acum se lucrează la întocmirea ca­ietului de sarcini, urmând să se organizeze licitaţia, dar nu se ştie când. 

Singura Primărie unde s-a reuşit implementarea acestui program este cea a comunei Săcălaz. “Nu am făcut nimic ieşit din comun. S-au urmat, pur şi simplu, paşii normali, legali, legaţi de derularea pro­gramului. Sigur, depinde şi de felul în care fiecare Primărie îşi organizează priorităţile. Noi am considerat că acest program este unul important pentru copii. Până la urmă, sumele pe care le implică derularea aces­tui program nu cred că sunt atât de mari încât Primăriile să spună că nu au bani pentru aşa ceva”, ne-a declarat Silviu Adrian Brânduşa, vicepri­ma­rul comunei Săcălaz.

Un istoric de plată dezastruos

Totuşi, pe lângă bugetele locale de austeritate, a mai existat un alt motiv pentru care în acest an Primăriile timişene au avut mari rezerve legate de implicarea în acest program. În anul şcolar 2010/2011, au exis­tat administraţii locale care, în condiţiile în care s-au chinuit să supravieţuiască cu bugete de avarie, au aşteptat luni de zile ca A.P.I.A. să le deconteze sumele plătite din bugetul local pentru acest program. 

Timişul a avut alocată, pe an, pentru acest program, su­ma de 1,5 milioane de lei. Din aceasta, însă, mai mult de o treime, 518.000 de lei, o repre­zentau cheltuielile de distribu­ţie, la care se adăugau 51.000 de lei fonduri pentru măsuri adia­­cente de promovare a pro­gramului.

Suma de 1,5 milioane de lei repartizată Timişului anul trecut nu a existat însă decât la modul virtual, pentru că Primă­riilor timişene li s-a cerut să fi­nanţeze ele acest program, ur­mând ca, după ce vin fondu­rile europene aferente progra­mu­lui, să se facă, prin A.P.I.A, de­con­tările sumelor cheltuite de ad­ministraţiile locale. Lucru care nu s-a întâmplat, în judeţ exis­tând un număr de Primării care, după ce au finanţat progra­mul, au aşteptat luni bune ram­bursa­rea banilor. Iar aceste su­me, deloc mici, le-au fost mai mult de­cât necesare, mai ales în con­di­ţiile în care, în urma politi­ci­lor de austeritate buge­tară, bu­getele multor adminis­traţii lo­cale s-au diminuat sem­nificativ.

Reprezentanţii A.P.I.A. Timiş au recunoscut că există această problemă legată de în­târzierea rambursării banilor, dar au precizat că totul depinde de ritmicitatea alocării fonduri­lor şi că banii pot fi acordaţi în măsura în care sunt alocate de pe plan central finanţări în acest sens. Astfel, ştiind povestea de anul trecut, o mare parte din­tre Primăriile timişene au evi­tat din start să se mai implice în derularea acestui program.

Pentru că s-au primit foar­te multe semnale legate de di­ficultăţile financiare create de întârzierea plăţilor pe acest program de distribuţie de fruc­te în şcoli, s-a convenit ca finan­ţarea sa să fie centralizată, începând din anul fiscal 2011, la nivelul administraţiei judeţene. Lucru care nu s-a întâmplat, pentru că metodologia impusă de la nivel central stabilea că doar Primăriile pot derula acest program.

Timişul are un istoric nefe­ricit legat de implementarea acestui program încă din anul şcolar 2009/2010, când o bună parte din suma repartizată pentru acest program a rămas necheltuită, pentru că proiec­tul de ordonanţă de urgenţă care trebuia realizat de către Ministerul Agriculturii pentru reglementarea acestui program a întârziat nepermis de mult. În lipsa cadrului legal, Primă­riile, dar şi A.P.I.A., responsa­bilă de administrarea proiec­tu­lui, nu au putut trece la derula­rea sa. Abia la sfârşitul lunii martie 2010 s-au adoptat norme­le de aplicare legate de derula­rea acestui program şi, până au fost făcute şi achiziţiile pu­blice, unele Primării din Timiş au constatat că mai aveau doar două - trei săptămâni în care pu­teau distribui mere elevilor, pen­tru că venea vacanţa. Aşa că nu s-au mai deranjat să facă demer­surile necesare pentru derulare.

Mărul “de expoziţie” bate mărul de cultură

Au existat, de la lansarea acestui program, şi numeroase critici legate de condiţiile le­gate de achiziţionarea merelor ce urmau a fi distribuite ele­vilor. Astfel, au fost stabilite o serie de caracteristici ale fruc­telor, caracteristici ce ţin mai mult de aspectul aces­tora decât de pro­prietăţile lor nutritive.

De exemplu, caietul de sar­cini întocmit pentru achiziţia de mere pentru distribuţie în şcoli de către comuna Uivar stabilea că fructele furnizate trebuie să fie între 90 şi 150 de grame, încadrate la categoria I, con­form standardului de comercia­lizare (care, din nou, e legat de aspect), trebuie să fie “întregi, sănătoase, spălate, curate, fără materii străine vizibile, fără urme de atacuri de boli şi dău­nători, fără umiditate externă în exces, fără miros sau gust străin, să reziste la transport şi la manipulare”. Adică, mai de­grabă genul de mere de import, fără gust şi aromă.

Profesorul dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Ali­mentare, susţine că specifi­caţiile legate de calitatea me­relor achiziţionate prin acest program i s-au părut aberante, în sensul că dirijează achiziţiile spre produse de import, pro­venind din culturi unde s-au folosit excesiv pesticide. “Este anormală sortarea acestor mere după dimensiuni şi nu după calităţile nutriţionale. S-a pus accentul doar pe aspect, în detrimentul valorii nutriţionale. S-a neglijat faptul că un măr mic, nu foarte aspectuos, pro­venit dintr-o cultură tradiţio­nală, poate avea cu mult mai multe calităţi decât un măr «de expoziţie»”.