Sorin Ilieşiu, membru fondator al Alianţei Civice : “Prin fratricidul din 13 - 15 iunie 1990 Ion Iliescu dorea să consfinţească contrarevoluţia declanşată în 22 Decembrie '89”

Se împlinesc, azi, 20 de ani de la debutul primei Mineriade, cea din 13 - 15 iunie 1990, din Piaţa Universităţii. V-aţi propus să organizaţi un marş pe un traseu care Primăria Capitalei nu l-a autorizat însă... Vi s-a comunicat argumentul refuzului?
Marşul de azi s-a derulat pe traseul Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Calea Dorobanţi. S-a scandat „Păcat, păcat, de sângele vărsat!”, „Vrem dreptate!”, „Iliescu judecat pentru sângele vărsat!”. Un grup de „pionieri”, reprezentanţi ai grupului “Noii Golani”, au ars un steag cu însemnele comunismului pe platoul de la Televiziune. Marşul trebuia să se termine în faţa casei lui Ion Iliescu, dar Primăria a refuzat aprobarea pentru acest final de traseu fără vreun argument. Totuşi, manifestanţii au ajuns în faţa casei lui Ion Iliescu, unde au lăsat o mapă cu mărturii ale celor bătuţi şi arestaţi pe 13 -15 iunie 1990, un borcan cu dulceaţă de trandafiri şi răsaduri de panseluţe, pentru a fi plantate de Ion Iliescu în Piaţa Universităţii, în amintirea celor plantate în acelaşi loc, de mineri, acum 20 de ani, cu aceleaşi sape cu care au „săpat” trupurile bucureştenilor. Ion Iliescu le-a adresat atunci următoarele cuvinte : „Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut în aceste zile... Sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”.


„Axa Timişoara - Bucureşti funcţioneză perfectde 20 de ani”

Ştim că Timişoara şi Societatea „Timişoara” vă sunt alături...
Au fost prezenţi la toate acţiunuile de astăzi din Bucureşti reprezentanţi ai revoluţionarilor timişoreni şi ai Societăţii „Timişoara”, în frunte cu profesorii universitari Daniel Vighi şi Vasile Docea. Axa Timişoara - Bucureşti funcţioneză perfect de 20 de ani şi le mulţumim timişorenilor, în primul rând preşedintelui Societăţii „Timişoara”, Florian Mihalcea.


„Pseudo-alternanţa de putere C.D.R. a fost o farsă”

În ce scop a fost învrăjbită, atunci, în anii 90, o pătură socială (muncitorii) împotriva alteia (intelectualitatea)?
Prin fratricidul bestial din 13 - 15 iunie 1990, care a oripilat întreaga lume civilizată şi a scos România de pe harta Europei pentru mulţi ani, Ion Iliescu dorea să consfinţească contrarevoluţia neocomunistă declanşată în seara de 22 Decembrie '89, când a proslăvit comunismul de la tribuna Revoluţiei anticomuniste. În replică, sutele de mii de oameni care l-au izgonit pe Ceauşescu au scandat, după modelul timişorenilor, „Fără comunişti!” şi „Jos comunismul!”. După doar câteva minute, pentru a se salva şi pentru a uzurpa puterea, criminalii au declanşat genocidul neocomunist şi au transformat revoluţia anticomunistă în contrarevoluţie neocomunistă, cu preţul a circa 1.000 de morţi şi al câtorva mii de răniţi, înregistraţi mai ales la Bucureşti, între 22 - 28 Decembrie 1989. Fratricidul din iunie ‘90 a fost a doua repriză a contrarevoluţiei declanşate în seara zilei de 22 Decembrie ‘89. Beneficiarii contrarevoluţiei începute în ‘89 şi finalizate în iunie ‘90 au fost eşaloanele doi şi trei ale nomenclaturii P.C.R. şi ale Securităţii, aşa-zisa oligarhie securisto-comunistăa, care a acaparat fraudulos toată puterea politică, economică, financiară şi mediatică. Pseudo-alternanţa de putere reprezentată de guvernarea C.D.R. din 1996 - 2000 a fost o farsă, un bal mascat tragi-comic. Criptocomuniştii au fost mereu la putere, sub o mască sau alta.

Cum vă explicaţi că românii nu au „taxat” la vot aceste greşeli, în 1992, în 2000?
După ce ultimele alegeri cât de cât libere dinainte de ‘89, cele din 1946, au fost „hiper-fraudate” de comunişti – care, oficial, au câştigat cu 80%, dar în realitate au pierdut cu 80% – este greu să ne imaginăm că alegerile organizate de neocomunişti în 1990, în 1992 şi, ulterior, au fost corecte. „Lupu-şi schimbă părul, dar năravul, ba!”. Alegerile au fost fraudate masiv, nu numai moral. Faceţi, vă rog, un calcul simplu : câţi deputaţi şi câţi senatori au obţinut partidele istorice în Bucureşti şi în Timişoara, în condiţiile în care sute de mii de bucureşteni şi timişoreni au participat la manifestaţii anticomuniste? La fel ca ei, au votat şi familiile lor.


„Scenariile contrarevoluţiei au fost elaborate de maeştri ai diversiunii din K.G.B.”

Lipsa adevărului, lipsa unei responsabilităţi oficiale pentru ceea ce s-a întâmplat în 13 - 15 iunie, îndârjirea cu care este ţinut ascuns adevărul şi cu care este minţit, în continuare, poporul nu au generat solidarităţi din partea societăţii civile, de genul celei văzute în Decembrie ‘89...
Puterea neocomunistă a acţionat diabolic. Scenarii precum cele după care s-a desfăşurat contrarevoluţia neocomunistă începută în Decembrie ‘89 şi terminată în iunie ‘90 au fost elaborate de marii maeştri ai diversiunii din K.G.B., şi au fost puse în aplicare de profesionişti experimentaţi şi fără Dumnezeu, precum Ion Iliescu.

Care sunt factorii care determină încercarea – din partea celor care au pus la cale Mineriadele – a banalizării răului făcut atunci?
Responsabilii pentru genocidul neocomunist din Decembrie ‘89 şi fratricidul din iunie ‘90 ştiu foarte bine că pedeapsa firească ar fi cuprinsă între 15 ani şi închisoare pe viaţă; aşa trebuie încadrate crimele comise de ei conform Codului Penal. Banalizarea unor asemenea crime e una dintre formele prin care criminalii încearcă să se salveze.

La Mineriada din iunie 1990 s-a încercat o demonizare a intelectualităţii româneşti. De ce sunt intelectualii periculoşi într-un regim care striveşte sub bâte de miner fărâme de democraţie?
Nu toată intelectualitatea a fost demonizată, ci doar cea anticomunistă care s-a manifestat ca atare în mod clar şi, mai ales, în mod public. Dar în 13 - 15 iunie 1990 orice bucureştean cu aspect de aşa-zis intelectual risca să fie bătut bestial de cei dirijaţi de securişti, la ordinul directorului S.R.I., Virgil Măgureanu, aşa cum reiese din dosarul Mineriadei, a cărei copie integrală a fost obţinută în urma grevei foamei din acest an – 78 de zile – în care s-a aflat Teodor Mărieş, lider al manifestaţiei din Piaţa Universităţii.


„Şi Alianţa Civică, şi C.D.R. au fost infiltrate din start de agenţi criptocomunişti”

A avut un efect pe termen lung acea campanie dusă împotriva intelectualităţii?
Efectul a fost naşterea Alianţei Civice şi a C.D.R. care, din păcate, au eşuat. Ambele au fost infiltrate din start de agenţi criptocomunişti care aproape că au reuşit să ucidă până şi ultima speranţă.


“În Europa, România interbelică a fost ţara cu cei mai puţini comunişti”

De ce, din tot blocul fost sovietic, doar în România schimbarea de regim, în ‘89, s-a făcut prin vărsare de sânge, de ce doar aici am avut, după căderea Cortinei de Fier, evenimente violente?
Nu au fost doar câteva victime, ci a fost un uriaş masacru – peste 1.200 de morţi şi peste 4.800 de răniţi. ...Pentru că în România a existat cel mai criminal regim comunist postbelic din Europa, comparabil doar cu regimul stalinist antebelic. Poporul român a respins totalmente comunismul, înainte ca acesta să-i fie impus prin forţă armată de către Uniunea Sovietică. Dintre toate ţările europene, România interbelică a fost ţara cu cei mai puţini comunişti raportat la numărul populaţiei. La 23 august 1944, P.C.R. avea numai 80 de membri în Bucureşti şi mai puţin de 1.000 în întreaga ţară. În 1938 România avea 316.710 kilometri pătraţi şi 19.933.802 locuitori. Înainte de sovietizare, comuniştii reprezentau sub 0,005% din populaţia României. Comunismul a fost impus împotriva voinţei poporului român, exprimată la alegerile din noiembrie 1946, câştigate în realitate cu o majoritate covârşitoare de opoziţia anticomunistă. Numai în Polonia şi în România a existat rezistenţă armată împotriva comuniştilor. În Polonia, rezistenţa armată a durat foarte puţin comparativ cu România. La noi, această rezistenţă a început după august 1944 şi, în mod incredibil, a durat până în 1962. Toţi munţii României, nu numai Carpaţii, dar şi munţii Dobrogei au fost împânziţi de luptători anticomunişti înarmaţi. Dintre statele europene, România a avut cel mai mare număr de deţinuţi politici raportat la numărul populaţiei (între 500.000 şi 2.000.000) şi cea mai înfricoşătoare poli?ie politică – Securitatea.

Urmând exemplu Germaniei de după cel de-al Doilea Război Mondial şi pe cel al Ungariei, doamna Monica Macovei declara în primăvara acestui an că, dat fiind faptul că în circa doi ani se apropie termenul de prescripţie a crimelor comunismului şi ale neocomunismului, intenţionează să iniţieze un proiect de lege pentru imprescriptibilitatea acestor fapte. Vor fi şanse de materializare a acestui proiect?
Da, pentru că la dezbaterea de astăzi, dedicată fratricidului de acum 20 de ani, domnul senator P.N.L. Raymond Luca, preşedintele Comisiei parlamentare pentru problemele revoluţionarilor, a răspuns favorabil propunerii mele să iniţieze o lege prin care dosarul genocidului din Decembrie 89 şi dosarul fratricidului din iunie 90 să fie finalizate obligatoriu prin trimiterea în judecată a criminalilor, şi nu prin decizii condamnabile moral, juridic şi penal de neîncepere a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărirea penală, decizii care au fost date de procurori corupţi în cel mai înalt grad. Prin această lege, şi cei care i-au protejat 20 de ani pe autorii genocidului din decembrie ‘89 şi al fratricidului din iunie ‘90 vor trebui să răspundă penal.


În ciuda, morţilor, răniţilor şi arestărilor abuzive, dosarul Mineriadei este departe final

Deşi a avut un bilanţ tragic – şase morţi, peste 1.000 de răniţi şi sute de persoane arestate abuziv –, cea mai sângeroasă Mineriadă, cea din 13-15 iunie 1990, nu a făcut nici acum, după două decenii, obiectul unei anchete riguroase, care să aibă ca finalitate pedepsirea celor care se fac vinovaţi de iniţierea şi organizarea acelor evenimente dezastruoase pentru imaginea externă a României post-revoluţionară, care a apărut în ochii presei occidentale ca o ţară în haos, unde primează nu democraţia, ci forţa brutală şi violenţa.


Chemare la luptă a „forţelor mobilizatoare”

Intuind pericolul perpetuării demonstraţiilor din Piaţa Universităţii, unde mii de tineri demonstrau împotriva confiscării Revoluţiei de către reprezentanţii fostei nomenclaturi, în noaptea de 12 spre 13 iunie, autorităţile au intervenit în forţă pentru a împrăştia demonstranţii aflaţi de 52 de zile în Piata Universităţii. Cu această ocazie preşedintele Ion Iliescu a solicitat o „mobilizare” a „forţelor conştiente şi responsabile” pentru a „curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”.
Ca răspuns la acest apel, câteva ganituri de tren încărcate cu mineri din Valea Jiului au venit la Bucuresti unde, timp de două zile, au recurs la acte de o violenţă extremă împotriva protestatarilor, studenţilor şi, în general, împotriva oricărei persoane care trecea prin zonă şi le părea suspectă. Minerii, conduşi de Miron Cozma, au atacat şi devastat sediile partidelor istorice şi al ziarului România Liberă, agresând mii de bucureşteni pentru simplul fapt că erau studenţi, purtau ochelari sau barbă ori se aflau în clădirea Universităţii. Pe 15 iunie, miile de mineri au fost strânşi la Romexpo, unde preşedintele Ion Iliescu le-a mulţumit pentru „atitudinea de înaltă conştiinţă civică”. În elogiul prezidenţial, minerii erau caracterizaţi ca „o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”.
Acceptarea violenţelor, infracţiunilor şi multiplelor încălcări ale drepturilor omului, comise odată cu venirea minerilor la Bucureşti, a fost suplimentată de o campanie concertată de minciuni şi intoxicări, potrivit căreia în sediile unor partide politice ar fi fost găsite importante cantităţi de arme, valută şi droguri. 


Nicio urmare pentru cei vinovaţi

Deşi bilanţul oficial a fost de şase morţi, asociaţiile victimelor mineriadelor au afirmat că peste 100 de persoane au murit în acele zile în Bucureşti. În sprijinul acestei teorii a fost adusă descoperirea în Cimitirul Străuleşti a 78 de morminte cu persoane neidentificate, decedate în perioada 13 - 17 iunie 1990, dar şi mărturia unor medici care au îngrijit victimele ajunse la spitale.
Cu toate acestea, rezultatul anchetei penale a fost nul. Iniţial, în dosarul mineriadei au fost puse sub învinuire 25 de persoane între care Ion Iliescu, generalii Mihai Chiţac, Victor Athanasie Stanculescu şi Corneliu Diamandescu. Parchetul General a început urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu în iunie 2007, fostul preşedinte fiind acuzat de omor deosebit de grav. În martie 2009, procurorii D.I.I.C.O.T. au decis scoaterea de sub urmărire penală a fostului preşedinte în dosarul în care era învinuit de subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi comunicare de informaţii false, el urmând să fie cercetat în continuare pentru genocid, tratamente neomenoase, distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri şi distrugerea unor obiective şi însuşirea unor valori culturale.
În urmă cu câteva zile Ion Iliescu scria pe blogul său : „Venirea minerilor în 14 iunie 1990 (alături de mulţi alţi cetăţeni din judeţe vecine Capitalei) a fost efectul şi nu cauza violenţelor declanşate în ziua de 13 iunie. Este clar că atât violenţele din 13 iunie, cât şi cele săvârşite de mineri în 14 şi 15 iunie au adus grave prejudicii de imagine ţării. Evocând evenimentele de acum 20 de ani este important însă, să respectăm şi să restabilim adevărul, respingând campaniile bazate pe neadevăr şi pe deformare a faptelor care urmăresc doar scopuri politice – atunci, legate de nemulţumirile celor nesatisfăcuţi de rezultatele alegerilor din mai 1990. Unora li s-au inoculat şi iluzii deşarte de către cei ce-i stimulau, inclusiv financiar, pentru a provoca dezordine”.


Solicitări legate de condamnarea vinovaţilor

Partidul Naţional Ţărănist, prin vocea lui Gheorghe Ciuhandu, compară violenta înăbuşire a demonstraţiei anticomuniste din Piaţa Universităţii cu cea din Piaţa Tien An Men. „Se împlinesc 20 ani de la înăbuşirea în sânge a manifestaţiei din Piaţa Universităţii – cea mai lungă şi cea mai frumoasă mişcare de protest postdecembristă la adresa puterii neocomuniste din România şi a vechilor structuri care au acaparat conducerea ţării după revoluţia din 1989. Am trăit atunci trei zile de groază, trei zile care au aruncat România la acel moment în rândul ţărilor lumii a treia şi ale căror urmări, probabil, nu o să le ştim niciodată în totalitate. Morţi, răniţi, arestaţi, mineri triumfători bucuroşi că au putut răspunde apelului preşedintelui Ion Iliescu – toate acestea au defilat pe ecranele tuturor posturilor de televiziune din lume, transformând ceea ce a fost fenomenul Piaţa Universităţii în Piaţa Tien An Men II”. După două decenii de la acele evenimente, conducerea P.N.Ţ. consideră că societatea românească are două mari datorii morale: condamnarea vinovaţilor pentru mineriada din 13-15 iunie 1990 şi aplicarea Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara – principala solicitare a manifestanţilor din Piaţa Universităţii – prin promovarea unei Legi a Lustraţiei reale, şi nu de faţadă.
Gheorghe Ciuhandu precizează că „avem nevoie de recunoaşterea adevărului despre acele zile, avem nevoie de condamnarea vinovaţilor pentru reprimarea fenomenului Piaţa Universităţii şi avem nevoie de Legea Lustraţiei. Numai cu aceste puncte îndeplinite putem vorbi despre începutul asanării morale a clasei politice româneşti, asanare care ne-ar putea ridica la înălţimea speranţelor celor care au murit în decembrie 1989 şi celor care au luptat împotriva comunismului la Kilometrul Zero al democraţiei româneşti”.   VEZI VIDEO

Panseluţe, dulceaţă şi adevărul Mineriadei, cadou pentru Nina Iliescu

Peste o sută de reprezentanţi ai asociaţiilor “21 Decembrie 1989” şi “Noii Golani” au mărşăluit, duminică, prin Capitală, comemorând 20 de ani de la Mineriada din 13 - 15 iunie 1990. La finalul acţiunii, aceştia au lăsat în faţa casei lui Ion Iliescu un borcan de dulceaţă, panseluţe şi “adevărul” de acum 20 de ani.
Marşul celor peste o sută de revoluţionari şi tineri declaraţi anti-comunişti – la care, din Timişoara, au participat Vasile Docea şi Daniel Vighi, membri ai Societăţii “Timişoara” – a început puţin după prânz, în faţa Hotelului Intercontinental, din Piaţa Universităţii, din Bucureşti, zona “eliberată” de mineri printr-o intervenţie în forţă ce a avut loc în urmă cu exact 20 de ani. Ei s-au încolonat şi au pornit pe traseul stabilit cu Primăria Capitalei, în ciuda controversei privind destinaţia finală a marşului – strada pe care locuieşte fostul şef de stat Ion Iliescu, în opinia manifestanţilor principalul vinovat pentru atrocităţile de acum 20 de ani.
Protestul a fost, potrivit Mediafax, paşnic, fără incidente. Cei peste o sută de oameni, cu pancarte pe care se puteau citi mesaje împotriva lui Ion Iliescu, au scandat lozinci anti-comuniste. Traficul extrem de redus de duminică de la prânz nu a fost în niciun fel tulburat de prezenţa protestatarilor, care au ocupat constant, pe tot traseul, cel mult două benzi de mers pe sens. Marşul a urmat traseul stabilit până în dreptul sediului Televiziunii Române. Aici însă, dată fiind controversa creată prin “dubla semnătură” a primarului general Sorin Oprescu de pe autorizaţia de marş – protestul fiind aprobat pe traseul cerut iniţial de manifestanţi, inclusiv prin faţa casei fostului preşedinte, dar a modificat-o ulterior printr-o a doua semnătură a edilului-şef –, participanţii au dat curs rugăminţilor autorităţilor şi au renunţat la a mai trece cu toţii pe la doamna Nina Iliescu.
În schimb, în faţa Televiziunii Române, s-au oprit, au ascultat o replică a celebrului discurs rostit de Ion Iliescu la Romexpo, în faţa minerilor chemaţi la Bucureşti, în iunie 1990, de această dată susţinut de George Simion, liderul “Noilor Golani”, au desemnat ad-hoc un detaşament de pionieri şi au decis ca aceştia să meargă la locuinţa lui Iliescu şi să lase cadourile. “Pionierii sunt singurul grup de tineri pe care Iliescu îi acceptă în vizită”, şi-a explicat ideea George Simion, după care a împărţit cele 20 de cravate de pionier unora dintre colegii de marş.
După ceremonie, cei prezenţi au ars un steag comunist, le-au prezentat jurnaliştilor câteva dintre documentele ce aveau să ajungă la familia Iliescu şi, cu ghivece de panseluţe în mâini, au pornit spre casa acestuia de pe strada Jean Monnet. “Avem aici un dosar roşu, cum îi place domnului Iliescu. Am desenat pe el şi sigla lui preferată, secera şi ciocanul. Înăuntru, doamna Nina Iliescu, căci am înţeles că soţul nu este în ţară, va găsi adevărul despre Mineriada din 13 - 15 iunie, despre evenimentele de acum 20 de ani. Va afla din aceste documente cum a fost pusă la cale represiunea din ordinul verbal al soţului dumneaei, va citi şi o mărturie cutremurătoare a unui copil, pe-atunci în clasa a şasea, care a fost dus la Măgurele şi care a trăit un coşmar, întrucât soldaţii l-au pus cu faţa la perete şi au simulat că-l execută, însă au tras în sus, nu în el. Va găsi multe lucruri interesante. Îi mai trimitem panseluţe, florile plantate de mineri la Universitate, din ordinul direct al soţului şi, în semn de preţuire, un borcan de dulceaţă”, a anunţat liderul Asociaţiei “21 Decembrie 1989”, Teodor Mărieş.
Deşi iniţial fusese stabilit ca pe strada Jean Monnet să treacă doar cei 20 de “pionieri”, ei au fost până la urmă însoţiţi şi de alţi câteva zeci de participanţi. Ajunşi în faţa casei în care locuieşte familia Iliescu, “pionierii” au lăsat pe trotuar ghivecele cu panseluţe, au legat cravatele de un stâlp şi au aşezat cu grijă dosarul cu documente. Au fost primiţi cu reticenţă de jandarmii care păzesc locuinţa fostului preşedinte, însă nu a existat vreun incident. Câţiva dintre cei care au ales să li se alăture “pionierilor” au scandat, preţ de câteva minute, împotriva lui Ion Iliescu, după care, paşnic, au plecat către case.
La 20 de ani de la mineriada sângeroasă din iunie 1990, zeci de tineri, unii tatuaţi cu însemne gen “hooligan”, au făcut ca pe strada Jean Monnet, din cartierul Primăverii, pe care locuieşte fostul preşedinte Ion Iliescu, să răsune, preţ de câteva minute, scandări precum : “Iliescu, judecat pentru sângele vărsat” sau “Iliescu la puşcărie”.

                                                                                                                                                                  SEMNATURA
                                                                                                                       Melania CINCEA, Bogdan PITICARIU