Într-o ţară în care anormalul devine normal şi vivecersa, chiar nu poţi avea aşteptări prea mari din partea deciziilor clasei politice, pentru că ar fi, nu-i aşa?, o chestiune anormală. Dar marea calitate a unor aleşi în demnităţi publice e că, deşi aduc de foarte multe ori cetăţeanul contribuabil la starea de anestezie generală, în care să concluzioneze că absolut nimic nu îl mai poate surprinde, totuşi, periodic, continuă să stârnească uimire prin sclipiri, străfulgerări neuronale concretizate în idei ce iau, cu puţin noroc, forma unor proiecte legislative-surpriză. Acestea trec rapid prin Parlament, împachetate cu două-trei amendamente, şi sunt azvârlite în Monitorul Oficial, să se spele poporul pe cap cu ele, şi avocaţii în drept constituţional să-şi exerseze pe bani mulţi imaginaţia prin marşarea pe cele două variante posibile – cum să nu se aplice legea, sau, şi mai spectaculos, cum să se aplice în actuala formă. O mostră în acest sens e propunerea venită dinspre partea centru-dreapta a Opoziţiei legată de soluţiile pentru ieşirea din marea problemă generatoare de senzaţii tari pentru cei cu venituri mici şi medii : facturile de încălzire de la iarnă. Fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu a venit cu o soluţie spectaculoasă, adoptată miercuri, în aplauze, de Senat. Cum nu se cade unui lider de dreapta să promoveze varianta unor ajutoare sau subvenţii de inspiraţie stângistă, propunerea fostului premier e crearea unui fond care să fie alimentat de sponsorizările magnaţilor din domeniul energetic. Din acest fond să se dea ajutoare poporului obidit, însă cu plafon, astfel încât chiaburii care trăiesc cu mai mult de 540 de lei pe lună să primească drept ajutor de încălzire fabuloasa sumă de zece lei, cât pentru jumătate de duş şi un element de calorifer dezmorţit.
Întregul eşafodaj al acestei construcţii legislative este clătinat de o întrebare simplă a unor reprezentanţi ai asociaţiilor de locatari din Timişoara : dacă mogulii din energie mor de grija poprului, în aşa fel încât să facă sponsorizări pentru Fondul „Caloriferul”, de ce nu ieftinesc direct preţurile pentru combustibilul necesar livrării de agent termic populaţiei? Şi mai e o problemă legată de iniţiativa legislativă cu pricina, la prima citire. Astfel, potrivit acestui act normativ, sponsorizările vor fi făcute de companiile din industria energetică, „din profiturile neaşteptate obţinute ca urmare a exploatării resurselor naturale (windfall profits)”. Cum ar veni, în traducere liberă, „profituri aduse de vânt”. Dar dacă se fac sponsorizări din profiturile neaşteptate, cum rămâne însă cu cele aşteptate? Iar amărăşteanul care îngheaţă în casă, lângă caloriferul – congelator, ar trebui să-i roage de bine mogulului, ca acesta să se împiedice de un windfall profit?
E jalnic faptul că ideea de milostenie pentru cetăţenii plătitori de taxe şi impozite prinde tot mai mult contur. Iar promotorii ei sunt, de regulă, politicieni îmbogăţiţi tocmai din taxele şi impozitele cu pricina. Pentru că nimeni nu ar fi avut nevoie de Fondul Solidaritatea dacă resursele, ca şi impozitele colectate din România ar fi folosite nu în totalitate, dar măcar în proporţie de 80%, în mod legal, pentru un bine public, nu strict individual.
În rest, rămâne de văzut cum va prinde contur suveica sponsorizărilor. Şi dacă crivăţul care va bate la iarnă prin foarte multe apartamente cu ţevi tăiate va lua accente de windfall.
În rest, ţinând cont de sursa de iniţiere a unor astfel de proiecte, şi de faptul că Fondul „Caloriferul” urmează a fi alimentat de magnaţii energiei, mai rămâne de pus o singură întrebare : conu' Dinu ştie?