|
Agerpres:
editia 6 - 8 septembrie 2010
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 13°C Umiditate:100% Viteza vantului:10 KMH Vizibilitate:11 km 4.2915 3.3625Editorial | 29 iulie - 1 august 2010 | Melania CINCEA
Mita şi fair-play-ul
E scuzabil să dai şpagă pentru a cumpăra bunăvoinţa unor funcţionari care trebuie să îndrepte ilicit un derapaj de la lege ori să mimeze miopia faţă de acesta, dar nu e scuzabilă lipsa de fair-play a mituitului/traficantului de influenţă… Asta pare a fi morala desprinsă, până acum, din modul în care a fost prezentat “cazul Ursu”.
Arestarea consilierului P.D.-L. Beniamin Ursu, pentru trafic de influenţă, ridică nişte semne de întrebare. Şi nu în privinţa moralităţii sau a nevinovăţiei sale – impunerea emiterii unui mandat de arestare vorbeşte de la sine despre existenţa unor indicii care îi sunt defavorabile.
Potrivit comunicatului de presă emis de D.G.A., instituţia care i-a organizat lui Ursu flagrantul, este vorba despre o acţiune în două episoade : un episod care s-a derulat acum, când traficul de influenţă a fost denunţat înainte de realizarea plăţii, şi un alt episod care s-a derulat în urmă cu trei ani şi în care plata fusese făcută pentru cumpărarea de influenţă, fără să fi fost denunţată anticipat. Observăm, însă, că în comunicatul oficial al D.G.A. se face referire la episodul din 2007 ca la un fapt divers, problema părând a ţine mai mult de neparolismul consilierului care a luat banii, dar nu s-a achitat de promisiune în faţa celui care i-a dat şi care, din răzbunare şi dintr-o iritare suplimentară, pricinuită de solicitarea unei noi tranşe de bani, a devenit acum denunţător : “(…) Bărbatul a sesizat faptul că în anul 2007, U.B., la acea dată consilier în cadrul Consiliului Local al Primăriei Timişoara, i-a promis că îl poate ajuta să intre în legalitate după ce a construit un corp de casă fără a deţine autorizaţie de construcţie. U.B. a pretins şi primit suma de 7.000 euro de la denunţător cu promisiunea că va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Timişoara pentru a obţine avizele necesare intrării în legalitate a imobilului respectiv (…)”. Or, despre cel care a dat banii nu se spune că ar fi intrat în atenţia anchetatorilor, deşi darea de mită, la fel ca şi cumpărarea de influenţă, nu se pedepseşte doar în cazul unor excepţii : atunci când mituitorul/cumpărătorul de influenţă a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat banii (aspect care nu a fost menţionat de către autorităţi) sau când denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la acest aspect (lucru care, deducem, s-a întâmplat doar la tranşa a doua de bani). Un alt semn de întrebare se ridică din întârzierea cu care denunţătorul verifică pe ce a dat, acum trei ani, o sumă consistentă. Adică, scoate din buzunar 7.000 de euro pentru rezolvarea unei probleme pe care o consideră stringentă şi nerezolvabilă altfel, după care nu îl mai interesează finalul decât după câţiva ani? Destul de greu de crezut ipoteza aceasta. Apoi, cine se află sau urma să se afle la capătul celălalt al tranzacţiei? Există cumva vreun obicei în acest sens în rândul unor funcţionari ai Primăriei Timişoara, cunoscut şi la îndemâna unor intermediari gen Beniamin Ursu? Sau e doar o minciună servită de fostul consilier unui individ dispus să mituiască funcţionari publici pentru a nu suporta rigorile legii ce urma să-şi spună cuvântul în privinţa vreunui palat ridicat ilegal, ca multe altele în Timişoara? Dacă promisiunea de rezolvare făcută de Ursu celui care avea să-i devină victimă nu are fundament, iar parte din bani nu urmau sau nu au fost plasaţi mai departe, înseamnă că Primăria va face dovada dărâmării imobilului în cauză, în cei trei ani de când i-a constatat ilegalitatea. Rămâne de urmărit dacă Ursu va rămâne singur în această ecuaţie sau dacă sub incidenţă penală va intra şi cel care a dat mita ori a cumpărat influenţă. Acest lucru ar însemna însă, aducerea în lumina reflectoarelor şi a cel puţin unei a treia persoane. |