“Moştenirea” lui Kadhafi

Prieten bun al lui Nicoale Ceauşescu, fostul dictator libian Muammar Kadhafi nu a făcut niciodată un secret din faptul că apreciază luxul şi nu-şi refuză aproape niciun capriciu, indiferent de preţ. Finanţarea camarilei sale aproape că a secătuit una dintre ţările cu cele mai bogate resurse petroliere din lume. “Factura” sfârşitului regimului Kadhafi ar putea fi, în final, fabuloasă.

Ultima “lichidare de stoc”

Înainte de a părăsi capitala Tripoli, fostul lider libian Muammar Kadhafi pare să-şi fi asigurat finanţarea perioa­dei de exil. În acest sens, conform, guvernatorului Băncii Centrale libiene, Qassem Azzoz, fostul lider libian Mu­ammar Kadhafi ar fi vândut peste 20% din rezervele de aur ale ţării, în ulti­mele zile ale regimului. Aproximativ 29 de tone de aur, în valoare de aproxi­mativ 1,7 miliarde de dinari, au fost vân­dute unor comercianţi locali, în­trucât regimul ducea lipsă de lichidităţi, po­trivit guvernatorului Băncii Centrale. “Aurul a fost vândut pentru a plăti salariile şi a dispune de lichidităţi, în special la Tripoli”, a declarat Azzoz. Potrivit unui alt oficial din cadrul Băn­cii Centrale, o cantitate foarte mare de aur furat a fost expediat în Tunisia.

Declaraţiile pot fi însă privite cu un anumit grad de suspiciune, întrucât se bănuieşte că o serie de funcţionari ai Băncii Centrale libiene ar fi profitat de harababura din ultimele săptămâni pentru a-şi face stocuri proprii de aur şi valută. Valoarea totală a bunurilor Băn­cii Centrale se ridică la 115 miliarde de dolari, dintre care 90 de miliarde sunt în străinătate.

Cert este că, potrivit unui inven­tar recent, cel puţin 50 de tone de aur lipsesc din rezervele băncii, principalul suspect pentru dispariţia acestei can­tităţi imense de aur fiind Muammar Kadhafi, despre care se crede că ar fi fugit din Libia  cu un convoi din care ar face parte inclusiv camioane pline cu aur şi bani, destinaţia sa provizorie fiind Burkina Faso, care i-ar fi oferit azil în cadrul unui acord încheiat cu Africa de Sud.

Conturile din străinătate, vânate de F.B.I.

Aurul nu e însă singura valoare în care a investit regimul Kadhafi. Astfel, conform unor reprezentanţi ai me­diului bancar, fostul dictator libian ar deţine miliarde de dolari în conturi bancare din foarte multe ţări, printre care şi Statele Unite.

Informaţia este confirmată de mai multe note diplomatice publicate de portalul de dezvăluiri WikiLeaks, care a publicat un studiu redactat în ianuarie 2010 de Ambasada americană la Tri­poli, conform căruia fondul suveran al ţării, numit Autoritatea Libiană de Investiţii, şi controlată de Kadhafi, deţine 32 de miliarde de dolari, şi mai multe bănci americane administrează fiecare 300 până la 500 de milioane de dolari.

Aceste informaţii au fost furnizate Statelor Unite de directorul  Autorităţii Libiene de Investiţii, Mohamed La­yas, potrivit căruia cea mai mare parte a celor 32 de miliarde de dolari este păstrată sub formă de depozite bancare care oferă dobânzi mari pe termen lung.

În condiţiile represiunii sânge­roa­se exercitate de regimul libian asupra insurgenţilor, aceste active ar putea fi vizate de sancţiuni internaţionale. Nu a fost făcut însă niciun anunţ în acest sens, dar autorităţile americane au îngheţat recent activele liderilor din Iran, Zimbabwe sau Belarus.

“Dispunem de o amplă serie de instrumente”,a declarat, zilele trecute, Philip Crowley, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, menţionând sancţiunile financiare ca una dintre posibilităţi.

Banii depozitaţi de regimul fostu­lui dictator libian în SUA au fost afec­taţi însă de pierderi, după falimentul băncii americane de investiţii Lehman Brothers, în septembrie 2008, fiind administraţi, printre alţii, de oamenii de afaceri americani Bernard Madoff şi Allen Stanford, primul condamnat pentru escrocherie, al doilea, urmărit din aceleaşi motive.

Datoriile istorice, greu de recuperat

Deşi şi-a asigurat resurse foarte mari de metale preţioase şi a plasat sume foarte mari în valută în conturi din străinătate, Kadhafi nu a plătit da­toriile istorice ale Libiei către o serie de state, cărora de ani de zile doar li se promi­te plata datoriilor. 

Statul român încearcă de 17 ani, fă­­ră succes până acum, să recupereze o datorie de peste 60 de milioane de dolari de la Libia. Concret este vorba despre 45,5 de milioane dolari, la care se adaugă alte 23 de milioane dinari libieni (circa 18 milioane de dolari americani), sume la care se adaugă penalităţi.

Creanţa datează de dinainte de 1990 şi provine din exporturi de arme, dar şi din lucrări de construcţii, la şcoli, blocuri, spitale, realizate în Libia de către firme din România.

Pentru recuperarea datoriei a fost constituită, încă din 1994, o comisie formată din reprezentanţi ai Minis­te­rului Finanţelor Publice, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Eco­nomiei, Comerţului şi Mediului de Afa­ceri - Departamentul de Comerţ Exte­rior şi Ministerul Administraţiei şi In­terne­lor. Comisia a primit mandat de la Gu­vern pentru recuperarea creanţei din Libia. Oficialii de la Ministerul Finan­ţelor dau însă vina pe poziţia rigidă a părţii libiene.

“Creanţele României din Libia pro­vin din operaţiuni de comerţ exterior şi cooperare economică derulate de so­cie­tăţi comerciale româneşti în baza Acor­durilor de colaborare dintre cele două ţări semnate în anii 1974, 1979, 1981 şi 1984. Reglementarea creanţelor Româ­­niei din Libia a înregistrat până în pre­zent practic o stagnare, cu toate că au avut loc mai multe runde de negocieri, cele două părţi nereuşind să ajungă la niciun rezultat concret în această pro­blemă datorită poziţiei rigide abordate de partea libiană”,au precizat repre­zentanţii Ministerului Finanţelor, care speră că, în noul context politic de la Tripoli, partea română va putea identi­fica o modalitate de reluare a discuţiilor pentru reglementarea creanţelor Ro­mâniei din această ţară.

“Căpuşele” dictatorului

În anii în care a spoliat Libia, o ţară cu un potenţial fantastic din punct de vedere al resurselor, Muammar Kadhafi a avut aliaţi de nădejde în do­meniul corporatist. Numeroase firme străine au cooperat la reprimarea li­bienilor în timpul regimului lui Muam­mar Kadhafi, furnizându-i tehnologie pentru echiparea unui adevărat centru de spionaj, la Tripoli. Spionarea vieţii personale a libienilor a devenit o prio­ritate pentru regim, în contextul “pri­măverii arabe”. 

La începutul anului, oficiali libieni au negociat cu corporaţia Amesys şi alte companii, între care Narus, din cadrul Boeing, un fabricant de produse de înaltă tehnologie pentru monitorizarea traficului pe Internet, pentru a extinde capabilităţi de cenzurare pe Internet în cadrul operaţiunilor de monitorizare, potrivit Wall Street Journal. Libia căuta instrumente avansate pentru a contro­la serviciul de telefonie oferit de Skype, a cenzura înregistrări postate pe You­Tube şi a le bloca libienilor posibilitatea de a-şi ascunde activităţile online uti­lizând servere “proxy”. “Narus nu co­mentează asupra unor potenţiale afa­ceri. Nu au existat vânzări sau mobi­lizări de tehnologie Narus în Libia”, a declarat un purtător de cuvânt al com­paniei, într-un comunicat. Un purtător de cuvânt al Bull SA a refuzat să co­menteze. De asemenea, VASTech SA Pty Ltd, o mică firmă sud-africană, care a fur­nizat regimului instrumente de înre­gistrare şi interceptare a tuturor ape­lurilor telefonice internaţionale, a refuzat să comenteze. Potrivit unor surse, firma chineză de telecomunicaţii ZTE Corp şi Amesys aveau contracte cu anumite unităţi speciale din cadrul serviciului de se­curitate al lui Kadhafi. Un purtător de cuvânt al ZTE a refuzat să facă vreun comentariu.

Libia era doar una dintre nume­roasele ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord care utiliza tehnologii achiziţionate din străinătate, pentru a-i reprima pe dizidenţi, afirmă publicaţia Wall Street Journal. Firme din domeniul IT&C din Statele Unite, Canada, Eu­ropa, China, între altele, au ajutat aces­te regimuri, în schimbul profitului, să blocheze site-uri şi să intercepteze e-mail-uri şi conversaţii.

Un război de 50 de miliarde de dolari

Nu în ultimul rând, “factura” re­gimului Kadhafi, care va trebui plătită de poporul libian, cuprinde şi pagubele imense produse de conflictul militar, care ar fi putut fi evitate dacă dictato­rul libian ar fi fost de acord să renunţe la putere de bună voie.

Astfel, Guvernul libian estimează la circa 50 de miliarde de dolari cos­turile războiului civil izbucnit cu cinci luni în urmă. “Costurile sunt colosale”, a decla­rat Abdulhafid Zlitni, ministru pen­tru Planificare şi Finanţe în Gu­vernul de la Tripoli, precizând că majoritatea pierderilor au fost în­registrate ca ur­mare a întreruperii exporturilor de pe­trol şi gaze naturale. “Veniturile pier­dute din cauza încetării exporturilor de petrol sunt de circa 20 de miliarde de dolari”, a spus oficialul libian.

Economia libiană se afla, în 2010, în plină dezvoltare, cu o creştere a Produsului Intern Brut de 10,3%, po­trivit Fondului Monetar Internaţional, care aprecia, la 15 februarie, că per­s­pectivele Libiei se menţin favorabile. După numai două zile, la Benghazi au avut loc primele proteste împotriva regimului condus de Muammar Kad­hafi, care s-au extins ulterior şi în alte oraşe libiene şi au determinat regimul de la Tripoli să declanşeze o reprimare sângeroasă a protestelor. Economia libiană este afectată şi de izolarea pe plan internaţional a guvernului de la Tripoli, dar şi de campania militară N.A.T.O., care a instituit o zonă de in­terdicţie aeriană şi o blocadă a portu­rilor libiene.