Muzica “cu forme legale” – căutată în continuare la Timişoara

Omul nu poate trăi fără muzică. Clasică, jazz, rock sau hip-hop, fiecare se regăseşte într-un gen anume şi caută să asculte cât mai multe dintre acordurile preferate. Poveştile de viaţă ascunse în textele melodiilor le arată deseori melomanilor ce căi să urmeze, ce hotărâri să ia, oferindu-le o evadare din stresul cotidian. Odată cu dezvoltarea erei digitale, tot mai puţini merg însă în librării să îşi cumpere albumele cu melodiile îndrăgite, preferând să le descarce de pe Internet. Cu toate acestea, librarii timişoreni spun că adevăraţii fani, cei care îşi doresc să asculte înregistrări de calitate, au rămas fideli CD-urilor imprimate de casele de discuri şi aleargă întotdeauna la rafturi pentru a-şi lua doza de muzică…

Industria muzicală, încotro?

Timişoara anului 2011. Sute de paşi traversează străzile lungi ale ora­şului, într-un freamăt nesfârşit. Se aud acorduri muzicale de actualitate răsu­nând din maşinile care încearcă să îşi facă loc în trafic. Şoferii, indivizi cu ghiuluri de toate formele şi mărimile bat darabaua pe portiere, aşteptând la semafor. Pe trotuare, la fiecare colţ, vezi tineri care îşi clatină capetele rit­mic, încercând să ţină pasul cu biturile care ţâşnesc zgomotos din căştile ne­lipsitelor Mp3 playere agăţate de gât. Perioada în care purtau după ei case­tofoane mari, pătrate, pentru orele de “street dancing” cu tovarăşii de cartier au apus de mult. Doar nostalgicii mai au acasă, în rafturi, casete audio cu so­liştii preferaţi. Nici CD-urile cu muzică nu se mai vând ca pe vremuri, odată cu trecerea în era digitală. Cine mai merge să îşi cumpere CD-ul preferat din magazine când deja piesele impri­mate pe acesta se găsesc online, legal sau piratate?! Cine mai este dispus să plătească pentru muzica preferată, când într-un top al oraşelor în care sunt descoperite cele mai multe CD-uri şi casete audio contrafăcute Timişoara ocupă locul doi pe ţară, după Capitală?! Câţi îşi mai amintesccând au dat ulti­ma dată bani pe CD-ul trupei prefera­te? Şi nu vorbim de CD-urile vândute la 9 lei bucata la promoţie cu un ziar sau o revistă, ci de compact-discurile cumpărate din magazine, din librării, cu preţuri de minim 30 de lei. Marile case de discuri se gândesc să renunţe la compact-discuri şi să se axeze doar pe serviciile online. Să fie şi criza eco­nomică un factor decisiv în scăderea vânzărilor de compact discuri muzi­cale, nu mai au melomanii bani să îşi cumpere albumele formaţiilor prefe­rate sau e vorba doar de o cotitură a in­dustriei pe fondul dezvoltării continue?

Librarii timişoreni spun că fanii adevăraţi, cei care ştiu să aprecieze o muzică de calitate, nu au dispărut şi vin mereu să îşi cumpere CD-urile cău­tate. Pentru a afla dacă a scăzut numă­rul melomanilor de la rafturi, ce cum­pără aceştia, cât şi care este profilul lor am pornit într-o călătorie printre raf­turile librăriilor din centrul Timişoarei, zonă intens circulată de oameni de toate vârstele şi categoriile sociale, toţi însă iubitori ai unor acorduri mu­zicale.

Albume româneşti cumpărate de turişti

Primul popas - librăria “Cartea de nisip”, din Piaţa Libertăţii, unde zeci de paşi trec pragul pentru a arunca o privire în rafturi. Ordonate pe catego­rii şi domenii, coperţile cărţilor din rafturi te întâmpină cu un curcubeu de culori vesele. Printre cărţi, chiar la ghi­şeul unde se face plata, descopăr şi câteva rafturi cu CD-uri cu muzică. Nu sunt foarte multe, dar nici cei care in­tră în librărie să îşi cumpere muzică nu sunt foarte mulţi, suficienţi însă cât să nu se poată spune că interesul pentru muzică a dispărut, precizează o libră­reasă. “Încă se mai caută albume mu­zicale, dar nu la cote foarte mari. Cel mai mult se cumpără muzica populară românească. Turiştii o cumpără pentru că le place. Apoi, ei nici nu au înrădă­cinată ideea de a descărca gratuit mu­zica de pe net, sunt corecţi”. Libră­reasa caută printre rândurile cu CD-uri şi alege câteva dintre ele, aşezându-le pe masă, în ordine. “Căutate sunt şi albumele de muzică uşoară româneas­că. Sunt mulţi cei care întreabă încă de Phoenix sau Compact, dar inters ma­re avem totdeauna, şi cred că oriunde e aşa, pentru muzica clasică – Enescu, Beethoven”… De curiozitate, unii din­tre clienţii librăriei se apropie de masă şi trec printre degete câteva dintre CD-urile ordonate, cercetându-le pentru scurt timp. Atent verificate sunt şi preţurile afişate pe spatele carcaselor CD-urilor, preţuri între 20 şi 40 de lei, în funcţie de genul de muzică şi autor.

În cealaltă încăpere, într-un spa­ţiu mai rezervat, scaune joase, la ni­velul ultimelor cărţi din rafturi, sunt ocupate de câţiva cititori. Un tânăr cu plete ondulate scrutează prin ochelarii cu lentilele groase un volum despre John Lennon. Tot despre muzică şi despre cum s-au născut legendele din această industrie, deci. Cartea este pipăită de-a lungul foii de hârtie, fără a fi întoarsă pagina însă. Ca într-un fel de transă, arătătorul mâinii stângii trece încet peste fruntea tânărului cufundat în gânduri. În librărie răsună în boxe acorduri de pian, iar cei de la rafturi păstrează tăcerea ca pentru a nu deranja momentele de introspecţie ale celorlalţi sau poate în semn de respect faţă de cei care au născut ace­le acorduri liniştitoare…

Ies din librărie şi pornesc spre un alt loc de unde se poate cumpăra muzică. Trec liniile de tramvai şi mă opresc la “Diverta”. Printre articolele de birotică şi papetărie, un perete al librăriei este special dedicat industriei muzicale. În mare parte compoziţii noi şi mai ales comerciale. “Asta cere piaţa, asta oferim. Se caută tot ce e nou, muzică românească sau străină. Credeţi sau nu, nu toţi tinerii din ziua de azi download-ează muzică de pe net”. Librăreasa zâmbeşte timid şi trece cu degetele peste unul dintre rândurile cu CD-uri. Printre compact-discurile expuse la vânzare sunt multe albume ale multor cântăreţi români consacraţi – Mădălina Manole, Mira­bela Dauer, Fuego… Puţin mai jos, raf­tul cu muzică clasică – Mozart, Vival­di, Beethoven. Alături, albume cu mu­zică de relaxare şi mult-căutatele “cu­tiuţe muzicale” pentru copii. La raft, câteva doamne examinează atent ofer­ta. Din când în când mai cer detalii li­brăresei, care sare imediat să le ajute. De pe rafturi, chipurile pictate pe co­per­ţile CD-urilor rămân şi ele în aşteptare.

Nemuritorii clasici, primii în topul achiziţiilor

La câţiva metri depărtare de “Diverta”, poposim la librăria Editurii Humanitas, “Emil Cioran”. Chiar dacă este amplasată chiar lângă liniile de tramvai, zgomotul roţilor metalice ale acestora nu pătrunde până în dosul rafturilor cu cărţi. Oamenii intră şi ies în librărie la fel de des precum trec mijloacele de transport în comun în această zonă. Tineri sau în vârstă, clienţii sunt văzuţi cel mai des la ghişeu, cerând ajutor librarilor.

“Cărţile, muzica sunt produse care se adresează sufletului uman, iar cum oamenii sunt foarte diferiţi trebu­ie să cunoşti foarte bine ce să le oferi, să le recomanzi”. Librarul vorbeşte rar şi apăsat, oferind clientului detalii amănunţite despre operele care îl interesează. “Muzică? Sigur că încă se mai caută. Dar noi suntem profilaţi mai ales pe muzică clasică, muzică barocă, muzică de relaxare. Se cumpă­ră foarte mult Chopin, Ceaikovski, dar se caută şi Zamfir şi Enescu. Sunt în­registrări de foarte bună calitate şi pu­blicul a înţeles asta. Nu suntem afec­taţi de albumele piratate sau de Inter­net. Cei care vor muzică calitativă o cumpără din librării”, spune unul din­tre librarii de la “Emil Cioran”. Dacă la cărţi preţurile o mai iau razna la une­le dintre ele, când vine vorba de com­poziţiile muyicale nu par să fie exage­rate. Preţurile pornesc de la 16 lei pen­tru un CD şi pot ajunge la 40 de lei, în funcţie de produs.

CD-urile stau aşezate în rând pe rafturi, chiar în faţa ghişeului librarilor. Se pare că acesta este considerat locul cel mai potrivit – sau poate mai aproa­pe de suflet celor care comerciali­zează produsele muzicale -, pentru că şi în celelalte două librării am descoperit acelaşi aranjament.

Întrebări şi răspunsuri se aud din când în când pe fundalul sonor al bo­xelor ascunse printre rafturile cu cărţi. Sunt acorduri orientale combinate cu muzică de relaxare, ritmuri de succes ale celor de la Budhha Bar.

Marile opere, marile iubiri ale cunoscătorilor

Părăsim şi librăria “Emil Cioran” şi mergem câţiva metri la stânga, la clădirea vecină, unde librăria “Ade­vărul” are încă în vitrine oferte promo­ţionale mai vechi nevândute. În micuţa librărie, pe un suport rotativ descope­rim şi DVD-urile care ne interesează. Câteva opere din noua colecţie „Mari spectacole de operă“, care au însoţit ziarul în fiecare zi de vineri, într-un pachet care conţinea  o carte, un CD şi un DVD. Unele nu s-au vândut la chioşcuri. Aflăm de la angajaţii libră­riei că încă vin cumpărători să întrebe de marile opere clasice, printre titlurile colecţiei promoţionale înscriindu-se capodopere ale celor mai faimoşi compozitori, de la Bizet, Verdi, Puccini la Mozart sau Wagner. Totuşi, deşi a fost primul pachet distribuit gratuit, “Carmen” încă se mai găseşte pe su­portul rotativ. Urmează titlurile“La Tra­viata”, “Fidelio”, “Madame But­terfly”, “Otello”, “Nunta lui Figaro”, “Don Giovanni”, “Lucia di Lammer­moor”, “Cosi fan tutte”, “Bărbierul din Sevilla”, “Lohengrin”, “Italianca în Alger”, “Rigoletto”, “Flautul fermecat” şi faimoasa “Aida”. Toate aceste titluri pot fi cumpărate la preţul de 19,9 lei.

De la librăria Adevărul îmi îndrept paşii spre o altă librărie, cunoscută în Timişoara ca punct important de achi­ziţii muzicale, librăria editurii Huma­nitas -  “Joc secund”. Aici, de cum intri, te întâmpină, pe lângă muzica clasică de calitate, o lumină caldă. Librarii, patru la număr, nu mai contenesc să dea răspunsurile cerute de clienţii care se perindă printre rafturi. Cititorii parcurg culoarele dintre rafturi în linişte. Un bărbat trecut de 40 de ani îşi mângâie bărbuţa scurtă, în timp examinează atent câteva albume româ­neşti. La Joc secund pare să fie patria muzicii clasicii din oraş. Poţi găsi pro­ducţii de la şapte case de discuri, ceea ce nu e puţin lucru, iar cunoscătorii o ştiu. “Avem clienţi pretenţioşi care au staţii foarte bune acasă şi vor să se audă bine discurile pe care le cumpără. Nu vor să audă de muzică pe calculator. Diferenţa de sonorizare e enormă, e complet o altă lume să asculţi muzică clasică de pe un compact-disc de cali­ta­te, la staţie”, explică librarul de la Joc Secund. Primim încă o dată confirma­rea că iubitorii muzicii, nu doar a celei clasice, nu au dispărut şi că aceştia nu s-au lăsat în mrejele Internetului. La rafturi, un domn şi o doamnă. Bărbatul îl examinează pe Mozart, un volum din şapte CD-uri – Violin Concertos Wind Concertos, la 69,90 lei. Doamna pare mai interesată de “Biber, the mys­tery sonetes”, două CD-uri la 20 lei. Pe fundalul sonor, “Anotimpurile” lui Vivaldi. Ies. Iarna îşi arată colţii, înfingându-i în obrajii trecătorilor gră­biţi, cu căşti ascunse sub basca înfun­dată pe cap. Din maşini urlă manele. Tot un fel de muzică, dar pentru alte gusturi.