|
Agerpres:
editia 24 - 27 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 13°C Umiditate:100% Viteza vantului:2 KMH Vizibilitate:2 km 4.4587 3.5272Social | 18 - 21 noiembrie 2010 | Sorin OLARU
![]() ![]()
Muzica unui artist timişorean, apreciată de cotidianul britanic “The Guardian”Criticii publicaţiei britanice The Guardian au nominalizat cea mai bună muzică din noile curente europene electronic/ambiental, prezente şi promovate cu ajutorul Music Alliance Pact, un portal online care reuneşte compilaţii din zeci de bloguri muzicale din toată lumea. Printre blogurile româneşti “subscrise” Music Alliance Pact s-a numărat şi http://babylonoise. wordpress.com, ai cărui iniţiatori au considerat că muzica artistului timişorean Daniel Dorobanţu merită să reprezinte noile tendinţe din muzica ambientală/experimentală din România. “Pe noiembrie ne reprezintă Thy Veils, cu minunata muzică din alte lumi. Neapărat să vizitaţi site-ul oficial, pentru o galerie de clipuri unul şi unul”, au precizat administratorii Babylon Noise. Prin intermediul Music Alliance Pact, creaţiile lui Daniel Dorobanţu au ajuns în atenţia criticilor muzicali ai publicaţiei The Guardian, care au fost impresionaţi, menţionând : “Daniel Dorobanţu e din Timişoara şi e omul din spatele acestui minunat proiect experimental/ambiental. Persistentă şi puţin dark, muzica Thy Veils este coloana sonoră pe care ţi-ai dori-o pentru visele tale cele mai interesante. Şi dacă visatul e o problemă, vizitaţi site-ul oficial, unde o succesiune de videoclipuri ale artistului vă vor ajuta să visaţi cu ochii deschişi”. Astfel, muzica lui Daniel Dorobanţu a fost inclusă de către ziariştii de la The Guardian în categoria “cea mai bună muzică a lunii noiembrie din întreaga lume”. Aceasta nu e prima recunoaştere pe plan internaţional a talentului muzical al artistului timişorean. Tot în acest an, Daniel Dorobanţu a fost cap de afiş la Festivalul de literatură vizuală Nextcomic, din Linz, organizatorii festivalului solicitându-i să susţină, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Viena, un spectacol unic de muzică electro-ambientală, considerând că muzica artistului timişorean se suprapune foarte bine peste mesajele si ideile promovate prin intermediul acestei manifestări, care promite să devină unul dintre reperele noilor tendinţe culturale din spaţiul vest european. |