O analiză a modului în care a fost abordată în presă viitoarea Strategie Naţională de Apărare a României ar scoate la iveală, în majoritatea cazurilor, nu o analiză lucidă şi o dezbatere serioasă pe tema acestui document de importanţă majoră, ci polemici şi acuze, plecate de la o manipulare a însuşi mesajului iniţial.
De la includerea pe lista de vulnerabilităţi a S.N.Ap. a “campaniilor de presă la comandă, făcute cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false”, şi “presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice, în vederea obţinerii de avantaje”, pasul spre “periclitarea existenţei presei” şi “răsturnarea sistemului democratic românesc” s-a făcut cu o simplă ştire.
L-am întrebat pe Iulian Fota, consilierul pe probleme de securitate al Preşedintelui României, care este logica şi oportunitatea integrării pe lista de vulnerabilităţi a S.N.Ap. a derapajelor din presă, dar şi ce implică pe termen mediu şi lung această decizie.


“Este prima Strategie naţională de apărare care pune accent pe importanţa societăţii ivile, în ansamblu, şi a mass-media, în particular”

“Fenomenul campaniilor de presă la comandă, cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora; presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice, în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului” – un paragraf din capitolul VI, “Riscuri, ameninţări, vulnerabilităţi”, al noii Strategii Naţionale de Apărare, care a generat dezbateri aprinse. Ce a stat la baza deciziei Consiliului Suprem de Apărare al Ţării de a include aceste aspecte pe lista vulnerabilităţilor : o analiză a materialelor de presă, rapoarte oficiale?
În primul rând, vreau să subliniez un lucru pe care mass-media, în general, refuză să-l vadă. Recenta S.N.Ap. a ţării acordă o mare importanţă mass-media. Este primul document de acest tip care pune accent pe importanţa societăţii civile, în ansamblu, şi a mass-media, în particular, în gestionarea corectă a problematicii asigurării securităţii naţionale. Acest fapt marchează o schimbare de viziune faţă de Strategiile de Securitate Naţională anterioare, din 1999, 2001 şi 2006. S.N.Ap. 2010 evidenţiază, încă din cuvântul înainte, importanţa consolidării unui sistem democratic, în care libertatea de exprimare este garantată. De asemenea, Strategia recunoaşte faptul că asigurarea apărării şi securităţii naţionale trebuie realizată sub control democratic, chemând şi încurajând societatea civilă, inclusiv prin intermediul mass-media, să participe la acest proces, cel puţin la nivel de consultări. Pe de altă parte, S.N.Ap. nu include în niciun caz presa, în ansamblul său, în lista vulnerabilităţilor la adresa României, ci se referă la fenomenul campaniilor de presă la comandă care au scopul de a denigra instituţii ale statului. Strategia pune în discuţie un anumit tip de comportament, o anumită practică, ce poate avea consecinţe negative, diminuând sprijinul şi încrederea populaţiei în instituţiile statului.
Chiar dacă nu recunoaştem, vedem cu toţii ce se întâmplă într-un anumit segment al mass-media, cum se folosesc minciunile, manipularea şi dezinformarea pentru a se crea false concluzii. Câte dintre afirmaţiile denigratoare la adresa Preşedintelui României, a altor instituţii din zona de securitate naţională s-au confirmat? Dincolo de observaţiile noastre, putem cita şi concluziile studiului independent realizat de Oxford Analytica, în septembrie 2009, care arată că presa din România nu mai joacă „un rol pozitiv în formarea opiniilor politice” şi că „efortul de a consolida presa independentă ca o forţă progresistă într-o democraţie fragilă a eşuat”. De asemenea, ActiveWatch remarca în documentul „Autoreglementarea presei în România”, din 23 octombrie 2009, că numai jumătate dintre jurnalişti cunosc ghiduri deontologice, iar redacţiile în care lucrează nu au, în procent de 42%, vreun document de politică editorială, în măsură să asigure un standard adecvat al conţinutului publicat.

Potrivit practicii occidentale în probleme de securitate, formularea, legitimarea, aprobarea şi aplicarea unei politici de securitate naţională se face după un algoritm ce presupune dezbateri şi conlucrare între trei factori : politic, birocratic şi societatea civilă. La formularea S.N.Ap. 2010 a fost implicată şi societatea civilă?
Redactarea S.N.Ap. s-a bazat pe mai multe discuţii pe care colectivul redacţional le-a avut cu experţi militari şi civili, atât din ţară, cât şi din străinătate. Departamentul pe care-l conduc a fost şi va fi mereu deschis către societatea civilă, către cei care au o bună cunoaştere a unei problematici relevante pentru apărarea şi securitatea naţională. La fel ca şi cu privire la mass-media, S.N.Ap. este primul document de acest fel care subliniază importanţa societăţii civile, a cercetării ştiinţifice pentru succesul politicii de securitate naţională. Într-o epocă post-modernă, la apărarea ţării contribuie, în egală măsură, profesioniştii din slujba Guvernului, dar şi experţii independenţi, din zona academică şi a societăţii civile.


„Un dialog cu presa ar trebui facilitat de mediatori independenţi”

Înainte de luarea acestei decizii, aţi avut, în ultimii trei ani, discuţii cu reprezentanţi ai presei sau ai asociaţiilor profesionale din media, în cadrul cărora să abordaţi şi problematica acestor practici la care se face referire în S.N.Ap.? Cu ce rezultat?
Lipsa oricărei autoreglementări venite din partea mass-media ne-a descurajat în a aborda problema “campaniilor de presă la comandă” în dialog direct cu presa. Nici astăzi nu cred că ar duce la vreun rezultat, reacţiile faţă de instituţia prezidenţială fiind foarte subiective. Aduceţi-vă aminte că atunci când Cristian Tudor Popescu şi-a dat demisia de la conducerea Clubului Român de Presă, dacă nu greşesc, el arăta cu degetul către “mahării din presă”, semnalând lipsa de independenţă a jurnaliştilor. Asta nu înseamnă că am respinge un dialog pe aceasta temă, dar cred că el ar trebui facilitat de mediatori independenţi.


“Grija pentru interesul public, un pretext pentru a promova interese individuale sau de grup”

În mare parte a mass-media, subiectul a fost tratat, într-o manieră foarte agresivă, prin prisma unui mesaj distorsionat, din care rezulta că presa in corpore reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, alături de terorism şi crima organizată transfrontalieră, şi că actuala putere pregăteşte un regim de cenzură. Cum vă explicaţi acest lucru şi cum vă explicaţi că, din multitudinea de subiecte tratate de S.N.Ap., subiecte de interes public şi care ar impune o analiză lucidă, atenţia opiniei publice a fost canalizată doar spre acest subiect?
Pentru mine a fost o mare surpriză reacţia unei părţi a presei, cea care cred că, de altfel, se şi simte vizată. În sinea mea m-am şi întrebat cât de mare poate fi miza pentru această parte a presei, dacă a reacţionat atât de exagerat. Un telespectator mai puţin familiarizat cu peisajul politic şi social de la noi ar fi avut impresia că în România presa este tratată atât de dur, încât ar urma ca de a doua zi să se închidă abuziv toate ziarele şi televiziunile. Ştim însă că, în realitate, niciodată presa nu a fost mai liberă să-l critice pe Preşedintele României. Mugur Ciuvică a fost reţinut de pe stradă pentru critici la adresa lui Adrian Năstase, critici care astăzi ar părea minore comparativ cu ce se spune la adresa şefului statului. Reacţia exagerată şi mai ales deformată arată că, totuşi, “campaniile de presă la comandă“, în instrumentarul profesional, joacă un rol important, iar unii actori mass-media nu vor renunţa la ele. De asemenea, am fost foarte dezamăgit să văd că marile probleme ale ţării sunt cu desăvârşire ignorate, ceea ce, în înţelegerea mea, duce la ideea că, de fapt, grija pentru interesul public este doar un pretext pentru a putea promova interese individuale sau de grup. În mod real, o parte a mass-media nu este îngrijorată de problemele ţării, dar foloseşte aceste probleme pentru a slăbi statul român, în felul acesta apărându-şi patronii.


„Lista ameninţărilor şi vulnerabilităţilor este potenţială”

Ce atitudine implică din partea autorităţilor o situaţie încadrată la capitolul „vulnerabilităţi”, într-o strategie naţională de apărare, şi ce implică o situaţie cuprinsă la „ameninţări”?
Vulnerabilitatea este tot o ameninţare, dar a cărei origine este localizată în interiorul ţării. Vulnerabilităţile, ca şi ameninţările, dacă apar, vor fi contracarate prin mijloace specifice, de la caz la caz. Într-o primă fază, se va încerca gestionarea lor ca riscuri, iar dacă se transformă în ameninţare gravă, vor fi gestionate ca pericole. Este important de reţinut că lista ameninţărilor şi vulnerabilităţilor este una potenţială. Nu este obligatoriu ca toate temerile şi îngrijorările noastre să se confirme. Ne dorim ca un număr cât mai mare din acele vulnerabilităţi sau ameninţări să nu se materializeze. Dacă nimeni nu va derula campanii la comandă, nu vom avea vulnerabilităţi în acest sens.

Aţi afirmat că S.N.Ap. nu atrage după sine răspundere juridică şi că, după discutarea şi aprobarea în Parlament, instituţiile cu responsabilităţi în zona de apărare şi securitate naţională vor trebui să-şi conceapă şi să-şi implementeze strategii sectoriale de acţiune. Ce presupune o astfel de strategie în cazul celor două vulnerabilităţi despre care vorbim?
Strategiile sectoriale vor acoperi domeniile mari, gestionate de M.Ap.N., M.A.E. sau M.A.I. Nu se pune problema unei strategii sectoriale în cazul unei vulnerabilităţi precum cea legată de “campaniile de presă la comandă”, cu atât mai mult cu cât sperăm ca astfel de campanii să nu mai aibă loc. Soluţia la această problemă trebuie să vină din zona presei, nefiind de dorit ca statul să intervină în reglementarea unor astfel de chestiuni.