|
Agerpres:
editia 24 - 27 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 13°C Umiditate:100% Viteza vantului:2 KMH Vizibilitate:2 km 4.4587 3.5272Eveniment | 4 - 6 iulie 2011 | Mircea PAVELESCU
![]() ![]()
Noi incendii la Solventul
De
Fum vizibil de la peste trei kilometri Sâmbătă un nou incendiu a fost semnalat în zona fostului combinat chimic din Timişoara. O clădire dezafectată a combinatului a luat foc, iar fumul s-a întins repede, putând fi vizibil de la o distanţă de peste trei kilometri. Locuitorii din zonă, speriaţi, au alertat pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Banat”, care au sosit rapid la faţa locului, pentru a limita extinderea incendiului. Cei care au participat la intervenţie au precizat că focul a izbucnit într-o clădire dezafectată, unde a ars o cantitate mare de bitum. De vină ar fi fost, din nou, ca şi la alte evenimente similare din zonă, muncitorii care au făcut lucrări nesupravegheaţi şi necoordonaţi corespunzător. Deşi autorităţile au precizat că nu a existat pericol de poluare sau de extindere a incendiului, e greu de crezut acest lucru. Pe lângă cantitatea imensă de fum toxic imensă, rămâne întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă localnicii din zonă nu ar fi alertat rapid pompierii. De altfel, timişorenii au putut vedea cam care e “potenţialul” zonei, cu ocazia diverselor incendii izbucnite la fostul combinat. În septembrie 2008, de exemplu, focul a cuprins un rezervor de păcură dezafectat, pe fundul căruia erau reziduuri petroliere. În zonă se aflau muncitori care lucrau cu aparate de tăiat cu disc, şi o singură scânteie a fost de ajuns pentru ca incendiul să izbucnească. Păcura scursă s-a acumulat, existând riscul producerii unei explozii de proporţii. Resturile de rezervoare, tăiate pentru a fi duse la fier vechi, erau acoperite de reziduuri petroliere, iar fumul era vizibil de la cinci kilometri. Doar o intervenţie promptă a pompierilor a făcut atunci ca incendiul să nu ia amploare şi nu să se întindă pe toată platforma industrială, cauzând explozii în lanţ.
Anchetă tărăgănată de ani de zile Deşi au existat sesizări legate de procesul de dezafectare de la fostul combinat, o serie de autorităţi de profil din Timiş s-au mobilizat abia după ce poluarea din zonă luase amploare şi exista riscul producerii unor explozii de amploare. Pe parcursul anului trecut, din cauza faptului că la Combinatul Solventul continuau să fie semnalate noi şi noi dezafectări făcute fără toate autorizaţiile necesare, Ministerul Administraţiei şi Internelor a primit sesizări de la mai mulţi parlamentari de Timiş, în care i se solicita să se verifice de ce stagnează anchetarea ilegalităţilor de la fostul combinat. “Fostul combinat Solventul prezintă un risc enorm în urma procesului de dezafectare, în sensul că în ultimii ani au avut loc incendii de proporţii, generate de reziduurile petroliere depozitate necorespunzător, sau au fost deversate substanţe chimice foarte toxice, poluând solul din zona în care se află combinatul”, se specifica într-una dintre aceste interpelări adresate M.A.I. Parlamentarii de Timiş care au sesizat anomaliile de la Solventul au remarcat şi faptul că demersurile făcute până acum de autorităţile de profil nu au avut niciun efect. “Deşi, în urma controalelor efectuate de Garda de Mediu Timiş şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat s-au aplicat amenzi de sute de mii de lei, pentru zecile de nereguli constatate în ceea ce priveşte nerespectarea legislaţiei de mediu, iar Poliţia a deschis dosar penal pentru efectuarea de dezafectări fără autorizaţie, din păcate, cei care reprezintă ce a mai rămas din combinat şi pe care, se pare, nu-i cunoaşte nimeni continuă procesul de dezafectare a utilajelor”, se specifica în aceleaşi interpelări parlamentare trimise M.A.I. Ministrul de Interne, Traian Igaş, a răspuns acestor interpelări, precizând că aspectele sesizate fac obiectul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara şi instrumentat de Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, din cadrul Poliţiei Timiş, în care se face cercetări legate de infracţiunea de continuare a activităţii după dispunerea încetării acesteia. Ministrul a dat asigurări că după definitivarea cercetărilor, dosarul penal va fi înaintat Parchetului competent, dar şi că “situaţia specifică existentă în legătură cu fostul combinat Solventul din Timişoara se află în atenţia şi este monitorizată permanent de către structurile de specialitate ale M.A.I.”
|