E posibil ca peste România să fi trecut aproape de ani fără să se schimbe, în esenţă, nimic? Oricât ar fi de înfricoşător acest gând, aşa reiese analizând textele celui mai mare pamfletar pe care l-a avut România vreodată : celebrul actor Constantin Tănase. 

Aşa se face că un blog „de atitu­di­ne”, tenebre.wordpress.ro, a avut ideea de a posta în spaţiul virtual cele mai actuale pamflete marca Constantin Tănase, pamflete ce par să fie scrise azi, deşi ele au fost concepute şi pre­zen­tate publicului acum 80 de ani.  

Marele actor era, de exemplu, pre­ocupat de dilema cetăţeanului tur­men­tat, a alegătorului care nu vede ni­cio alternativă pus în faţa urnei. „Pentru cine ?! / Musai cică să votez, Candidaţi o sută cinci,/ Care-n frac, care-n opinci./ Şi mă jur, chiar de-aş fi treaz,/ Tot n-aş şti care-i mai breaz,/ N-aş şti, zău, vă garantez/ Pentru cine sa votez!”

Bucureştiul din anii 1920 pare o copie fidelă a Bucureştiului „mana­geriat” de Sorin Oprescu : „De când e lumea şi pământul,/ În Bucureşti, bătu-i-ar sfântul,/ N-au fost atâtea primării/ Şi consilieri atâtea mii./ Pe străzi mor­mane de gunoaie,/ Aşteaptă să mai vie-o ploaie./ La noi, măturator e vântul,/ De când e lumea şi pământul”.

Iar Parlamentul se bucura şi în ur­mă cu 80 sau 90 de ani de aceeaşi imagine „impecabilă” pe care o are şi azi : „Ma­re ţigănie, mă/ Este în politică/ Ei se-njură să se rupă,/ Ei se ceartă, ei se pupă./ De ai treaba, cum se ştie,/ Prin deal la Patriarhie/ Nu poţi lua copii cu tine,/ C-auzi vorbe de ruşine”.

Succesiunea Guvernelor e descri­să cum nu se poate mai bine de pamfle­ta­rul interbelic : „Ne-am trezit din hiber­nare/ Şi-am strigat cât am putut : Sus Cutare! Jos Cutare!? Şi cu asta ce-am făcut? // Am dorit, cu mic, cu mare,/ Şi-am luptat, cum am ştiut,/ S-avem nouă guvernare?/ Şi cu asta ce-am făcut?”.

Sărăcia şi corupţia par să fi rămas de mai bine de opt decenii marele tare ale societăţii româneşti : „Ca mai bine să ne fie,/ Ne-a crescut salariul brut,/ Dar trăim în sărăcie?/ Şi cu asta ce-am făcut? // Ia corupţia amploare,/ Cum nicicând nu s-a văzut,/ Scoatem totul la vânza­re?

Şi cu asta ce-am făcut?// Traver­sam ani grei cu crize,/ Leul iar a decăzut,/ Cresc întruna taxe-accize?/ Şi cu asta ce-am făcut?”

Nu e căpşunar să nu se regăseas­că în strofa : „Pentru-a câştiga o pâine, / Mulţi o iau de la-nceput,/ Rătăcesc prin ţări străine?Şi cu asta ce-am făcut?”.

Esenţa politicii dâmboviţene şi şansele ca România să se redreseze prin strădaniile guvernanţilor sunt şi ele descrise, ca o conluzie, în rimele „Nostradamus”-ului de la Teatrul de revistă, semn că, vorba lui Eminescu, „toate-s vechi şi nouă toate” : „Totul este ca-nainte,/ De belele n-am trecut, / Se trag sforile, se minte,/ Şi cu asta ce-am făcut? // Se urzesc pe-ascuns vendete,/ Cum nicicând nu s-a văzut, / Ţara-i plină de vedete, / Şi cu asta ce-am făcut? // Pleacă-ai noştri, vin ai noştri! // E sloganul cunoscut; // Iarăşi am votat ca proştii,

Şi cu asta ce-am făcut?”