|
Agerpres:
editia 24 - 27 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 13°C Umiditate:100% Viteza vantului:2 KMH Vizibilitate:2 km 4.4587 3.5272Chestiunea saptamanii | 2 - 4 mai 2011 | Bogdan PITICARIU
![]() ![]()
Noul Cod al Muncii, unealta de deblocare a angajărilorDacă patronatele cred că dinamizează piaţa muncii, sindicatele din judeţ continuă să considere noul Cod al Muncii o “aberaţie legislativă”Agreat de patronate, contestat de sindicate De luni, România are un nou Cod al Muncii care poate candida la titlul de cea mai controversată lege a anului. Reprezentanţii Guvernului spun că efectele benefice ale acestui nou act normativ vor fi vizibile în următoarele luni, pentru că, prin simplificarea legislaţiei, se vor crea condiţii favorabile pentru deblocarea angajărilor în sectorul privat, ceea ce ar putea duce la creştere economică. În plus, prin acest nou Cod al Muncii se speră că se va reuşi o limitare a fenomenului muncii la negru, întrucât noile amenzi prevăzute pentru utilizarea muncii la negru sunt de trei sau patru ori mai mari decât cele stipulate în fostul Cod al Muncii. Deşi, în principiu, sunt de acord cu aceste efecte pozitive ale noii versiuni a legii ce reglementează relaţiile de muncă, reprezentanţii marilor confederaţii sindicale susţin că noul Cod al Muncii conţine şi o serie de paragrafe pe care le consideră “aberante” şi ale căror efecte le estimează că vor fi în detrimentul angajaţilor. Astfel, sindicatele cred că prin noul Cod se pune accent pe instituirea contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată, prin descurajarea încheierii contractelor pe perioadă nedeterminată. În opinia sindicaliştilor, prin intermediul noilor prevederi legislative salariaţii vor putea fi disponibilizaţi colectiv fără nicio perspectivă de reangajare, iar prelungirea perioadei de probă a salariaţilor la 90 de zile, respectiv 120 de zile poate genera abuzuri din partea angajatorilor. Totodată, sindicatele au mai criticat criteriile de performanţă în caz de disponibilizare colectivă, care “nu ţin cont decât de performanţa individuală a lucrătorului stabilită de angajatori pe criterii pur subiective şi ignoră nevoia analizării situaţiei sociale a salariatului”, precum şi stabilirea normelor de muncă, norme care, previzionează sindicaliştii, “vor putea fi făcute discreţionar, legea prevăzând doar posibilitatea consultării sindicatelor, nu şi obligaţia de a ţine cont de punctul acestora de vedere exprimat pentru protejarea drepturilor lucrătorilor”. Interes din partea firmelor timişene Cum era de aşteptat, noul Cod al Muncii a captat interesul marilor agenţi economici din judeţ, membri ai Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, care au solicitat realizarea unor seminarii şi conferinţe în care să fie explicate şi dezbătute noile acte normative din domeniul muncii. “S-a decis organizarea a trei seminarii şi conferinţe pe tema noului Cod al Muncii, firmele membre ale Camerei solicitând iniţierea unor astfel de acţiuni în care să fie dezbătute aceste noutăţi legislative. Probabil că vor mai urma astfel de acţiuni în perioada următoare”, spune Rodica Olinic, consilier de relaţii publice în cadrul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara. Vineri, toţi cei interesaţi au putut participa la un seminar-dezbatere în care au fost luate în discuţie noile prevederi legislative din domeniul muncii, fiind exemplificate şi cazuri concrete de aplicare a noilor prevederi ale Codului Muncii, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş oferind în acest sens explicaţii şi informaţii necesare angajatorilor care au luat parte la acţiunea Camerei. Printre temele de interes pentru reprezentanţii timişeni ai patronatelor s-au numărat posibilitatea reangajării salariatului în urma concedierii colective, fără examen, concurs sau perioadă de probă, modificarea criteriilor în cazul concedierilor colective, noile reguli cu privire la angajările succesive de probă ale mai multor persoane pentru acelaşi post, introducerea obiectivelor de performanţă individuală, precum şi modificarea prevederilor privind încadrarea pe perioadă determinată. O dezbatere similară va fi organizată marţi şi la Lugoj, în urma solicitărilor agenţilor economici lugojeni, membri ai C.C.I.A.T. Sindicatele timişene contestă noile prevederi legislative Cum era de aşteptat, reprezentanţii timişeni ai marilor confederaţii sindicale nu au o părere prea bună despre noul Cod al Muncii, intrat în vigoare de luni. “Din punctul meu de vedere, este o aberaţie legislativă. Se va vedea clar care vor fi efectele prelungirii perioadei de probă şi efectul noilor prevederi conform cărora angajatorul poate să impună norme de muncă fără consultarea sindicatelor. La o fabrică de încălţăminte, de exemplu, patronul va fixa pentru fiecare lucrător o normă de 100 de perechi de pantofi, deşi va şti foarte bine că, tehnic şi ca timp de lucru, angajatul nu va putea face mai mult de 80. Şi, ulterior, pe motiv de neîndeplinire a acestei norme de lucru, îi va scădea salariul. Rezultatul va fi o scădere semnificativă a salariilor, în condiţiile în care, oricum, nu erau foarte mari”, explică Adrian Negoiţă, liderul timişean al confederaţiei sindicale C.N.S.L.R. Frăţia. O părere mai bună despre noul Cod al Muncii nu are nici reprezentantul timişean al Blocului Naţional Sindical, Aurel Mihuţ, care consideră că noile prevederi legislative sunt menite, printre altele, să slăbească puterea şi atribuţiile sindicatelor. “Până la urmă, se pare că nu a mai contat ce am zis noi, iar noul Cod al Muncii intră acum în vigoare în forma dorită de Guvern. Probabil pentru că s-a văzut că în ultimele luni sindicatele au reuşit să mobilizeze largi mase de oameni, s-a dorit o scădere a prerogativelor acestora, lucru care s-a realizat prin acest nou Cod al Muncii. Iar efectele se vor vedea în lunile următoare”. Se aşteaptă o creştere a ofertei de locuri de muncă Din acest punct de vedere, lucrurile par, oricum, să se normalizeze în judeţ. Astfel, după perioade de scădere dramatică a numărului locurilor de muncă vacante, în Timiş se înregistrează din nou creşteri semnificative ale numărului de posturi disponibile. “Categoric, putem vorbi despre o creştere, şi despre una destul de importantă. Astfel, am ajuns la peste 3.400 de locuri de muncă vacante pe lună, de la aproximativ 2.400 la începutul anului”, afirmă Simona Potîng, consilier superior la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş. Din păcate, mai puţin de 5% din locurile de muncă oferite se adresează celor cu studii superioare. Cele mai multe locuri de muncă la nivelul judeţului sunt oferite pentru posturi de agent de securitate, lăcătuş mecanic, confecţionare de cablaje auto, confecţionare de articole din piele şi înlocuitori, muncitor necalificat în industria confecţiilor sau paznic, doar în ultima săptămână fiind oferite prin A.J.O.F.M. timişenilor aflaţi în căutare de locuri de muncă peste 457 de posturi vacante. Din fericire, în Timiş şi rata şomajului se menţine în momentul de faţă la un nivel scăzut – 2,36%, fiind înregistraţi 7.842 de şomeri, din care 3.493 femei. Munca la negru este în creştere în judeţ Aceste prevederi sunt binevenite în condiţiile în care reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş vorbesc despre o creştere a numărului de cazuri de muncă la negru depistate în vestul ţării. “Există, într-adevăr, o creştere a acestui fenomen, şi una destul de îngrijorătoare. În acest sens, cifrele vorbesc de la sine. Dacă anul trecut am descoperit în judeţ, pe tot anul, 490 de angajaţi fără forme legale, în acest an, deşi suntem abia în luna mai, am depistat peste 640 de muncitori la negru în Timiş”, ne-a declarat Cornelia Corescu, director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş. Cele mai multe cazuri de muncă la negru au fost depistate în acest an în agricultură, construcţii, dar şi în sectorul de lohn (cablaje auto, confecţii), ca şi la o serie de firme de protecţie şi pază. |