"Nu te lasa mintit"

Dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 are marcate doar cateva puncte pe traseul pe care l-a urmat. Povestea incepe in 13 - 15 iunie 1990, cand fostul presedinte Ion Iliescu apela la mineri pentru a restabili ordinea in Bucuresti, grav incalcata de "golani si de agenti ai unor servicii secrete". A urmat o pauza de aproape 15 ani, in care nu s-a intamplat mai nimic, in afara de luarile de pozitie ale unor membri ai societatii civile. 2005 — Ion Iliescu a fost pus oficial sub invinuire, printre capetele de acuzare figurand subminarea puterii de stat si crime impotriva umanitatii. In iunie 2007 — dosarul a fost transferat de la procurorii militari la cei civili, pentru refacerea urmaririi penale. Decembrie 2007 — Ion Iliescu este scos de sub urmarire penala, decizie care, conform afirmatiilor procurorului general Codruta Kovesi, se refera doar la evenimentele din 13 iunie. Motivul : vicii de procedura penala.

Unii membri ai societatii civile, care au criticat pana acum tergiversarea acestui dosar, se arata dispusi sa ofere inca un cec in alb justitiei, pe principiul ca, intr-un stat de drept, Justitia trebuie lasata sa-si faca treaba. La fel de bine au primit, insa, decizia si oamenii din tabara fostului presedinte Ion Iliescu. De unde convergenta aceasta neasteptata? Poti presupune ca unii spera sa fie refacut actul de urmarire penala fara sincope, care, intr-un moment sau altul al cercetarilor, risca sa blocheze ancheta, in timp ce ceilalti spera ca, intr-un moment al cercetarilor, decizia de scoatere de sub urmarire penala sa poata fi asimilata dovezii de nevinovatie a lui Ion Iliescu.

Si daca nu te regasesti in niciuna dintre cele doua categorii, iti spui ca, poate, ar trebui sa te impaci cu gandul ca, la fel ca in cazul Revolutiei, si in cel al Mineriadei, doar timpul va mai face dreptate si, eventual, manualele de istorie. Pesimismul si resemnarea sunt justificate prin faptul ca, in 18 ani, in acest dosar nu avem niciun vinovat confirmat prin sentinta definitiva si irevocabila, pe motiv ca dosarul nu are o sentinta, din moment ce nu a trecut nici macar de faza rechizitoriului. Si ramane speranta ca poporul isi va lua revansa. Nu prin acte de violenta si minciuni — la care fusesera supusi cei care, in zorii democratiei romanesti, si-au dat seama ca libertatea (le) fusese confiscata si ca Romania nu merge pe drumul bun — ci abandonandu-i pe cei care, in iunie 1990, s-au facut raspunzatori de acele monstruozitati din Piata Universitatii, in cel mai indepartat con de umbra.

La fel ca si predecesorii antedecembristi, oamenii puterii anului 1990 au dovedit ca, atunci cand simt ca pot pierde puterea, in prima faza au facut apel la popor. Va amintiti de discursul fostului presedinte care chema, in Piata Universitatii, toate fortele constiente si responsabile, sa contribuie la restabilirea ordinii? Iar aceste forte nu au intarziat, luandu-si cu ele topoare, furci, pari, arsenal completat ad-hoc cu bucati smulse din caldaram. Apoi, tot in numele binelui poporului, a fost instaurata violenta ca si concretizare a visurilor maselor. In paralel s-a incercat anihilarea oricarei voci care emitea pareri antagonice, iar ca argument final i-au numit pe toti cei care nutreau alte conceptii huligani, infractori, golani, marionete, agenti, asa cum socialistii isi denigrau, in anii lor de aur, opozantii. Ani de zile, prin faptul ca nimeni nu a raspuns pentru bataile si crimele din Piata Universitatii, dovedesc, indirect, ca ei, cei care le-au generat, au avut dreptate... In conditiile in care ajungi sa lupti contra unei minciuni institutionalizate, a unui sistem, riscand sa mori cu dreptatea de gat, Piotr Wierzbicki, in "Structura minciunii", ne da un sfat : "(...) a sti ce este bine si ce e rau inseamna a te asigura impotriva raului. (...) Exprimand imperativul intelepciunii prin cea mai concisa propozitie, obtinem formula : nu te lasa mintit".