Nuantele legii

Editia de azi a ziarului cuprinde trei materiale diferite, care vizeaza segmente de activitate diferite, dar care graviteaza in jurul aceleiasi probleme : aplicarea legii cu nuante sau dupa principiul sotronului. O stratagema care pare sa fie valabila pe toate palierele, de sus in jos, pentru ca fiecare lege are bresele sale. Care nu ii sunt accesibile omului de rand, ci omului cu bani, cu influenta, deci omului care, la o adica, isi poate si-ar putea cumpara imunitatea si pozitia superioara in raport cu legea, cu organismele statului si, nu in ultima instanta, redundant, cu omul de rand. Cei care faciliteaza exploatarea acestor brese sunt functionari din sistem, care depind de sistem si care, la randul lor, contribuie la sedimentarea acestuia cu practici din care cuvantul corectitudine poate fi inlocuit cu slugarnicie sau cu plata.

Despre aplicarea cu nuante a legii ori despre neaplicarea ei citeam, cum aminteam, intre materiale de presa, realizate independent unul de celalalt. Ca sa mergem in ordinea paginilor, unul privind mecanismul in care se face trierea dosarelor grele la justitie, privind teama procurorilor si a judecatorilor de a instrumenta cazuri de rezonanta, in care pe post de inculpati sau invinuti sunt "zeitati penale" ale zilei, pentru care sintagma a avea voie are alte conotatii decat in cazul omului de rand. Un al doilea material are in vedere modul in care, pe bani publici, Compania Nationala de Drumuri si Autostrazi isi permite si sa plateasca o schema stufoasa de personal, care cuprinde si departamente de juristi si, cu toate acestea, sa incheie contracte de sute de miliarde de lei cu case de avocatura care fac aceeasi treaba pentru care sunt platiti juristii companiei. In fine, un alt treilea vorbeste despre incalcarea legii pe drumurile publice de catre cei care, in loc de permis ii dau politistului o flegma oprita milimetric de varful pantofului, despre interdictia pe care o au de a opri anumite numere in circulatie sau despre modul in care se pot albi dosare penale...

In cazul Companiei Nationale de Drumuri si Autostrazi, toate indiciile duc spre clauze contractuale prost intocmite, dar e greu de conceput, ca si irationale – care sa genereze, intr-o prima faza, un ping-pong intre terenul central si cel "provincial", pentru ca in final, asa cum s-a intamplat in "n" situatii similare, nimeni sa nu raspunda pentru cheltuirea nejustificata a peste 700 de miliarde de lei vechi pentru niste servicii care trebuiau facute de oamenii din institutie. In cazul infractiunilor comise pe sosele de tembeli pilosi, care, desi ne pun viata in pericol urcandu-se beti la volan ori intrand in depasiri ilegale, nu patesc nimic, pentru ca au beneficiat de dosare cu vicii de procedura, te intrebi cine e mai culpabil: sistemul care ii cere politistului sa inchida ochii sau politistul care, acceptand astfel de practici, cu siguranta, nu gratuite, contribuie la perpetuarea acestui sistem bolnav. Si atunci, daca in cazuri cu miza financiara relativ mica se intampla astfel de lucruri, nu trebuie sa ne mai mire ca un procuror sau un judecator refuza sa se pronunte in cazurile grele de coruptie, la un ordin venit din sfere superioare ori intocmeste de asa maniera rechizitoriul sau dosarul pentru a nu mai exista vinovat.

In toate cele trei situatii planeaza umbra sistemului si complacerea unor functionari in postura de slugi ale sefilor, ale politicului ori ale banului care nu intra pe statul oficial de plata. Iar teoria cu dependenta de sistem e o poveste. Atunci cand nu mai vrei sa faci un lucru, nu-l mai faci. Cu atat mai mult cu cat nu e vorba despre prevederi din fisa postului.