Nuferi in noroi

In Romania anilor 2000 - 2004, ca jurnalist, ca membru al societatii civile, daca vorbeai despre coruptie, despre artizanii si marionetele acesteia, daca aveai o proba incriminatoare la adresa lor, iti asumai rolul inamicului, rolul disidentului de tip nou. Simteai, insa, ca, in aceasta lupta in care intrai benevol – nu angrenat prin fisa postului –, nu erai singur. Cand autoritatile acelor ani se lansau in negari vehemente si diatribe la adresa celor care sustineau si dovedeau ca exista coruptie care nu se opreste la esaloane inferioare si medii, mai erau temperate de martori ai realitatii romanesti – reprezentanti ai unor ambasade straine la Bucuresti ori ai Uniunii Europene. In ciuda negarii marii coruptii, care devenise un fel de leitmotiv, una din cauzele majore pentru care fosta putere a ratat alegerile din 2004 a fost tocmai acest flagel.

Inceputul de an 2005 a prins autoritatile in plina lupta anticoruptie, un exercitiu facut sub imboldul promsiunilor din campanie si sub privirea vigilenta a U.E, care ne conditiona integrarea si functie de rezultatele obtinute pe aceasta linie. Arestarea unor personaje care, in anii de glorie si protectie 2000 - 2004 pareau intangibile, invincibile, imune, le proba acestora vinovatia si, pe de alta parte, consfintea, credeam, dreptatea celor care refuzasera sa nu vada si sa nu auda ceea ce se intampla in jurul lor si pe banii lor. Speram, in primavara lui 2005, dupa ce fusesera deschise actiuni penale rasunatoare, dupa ce nume de rezonanta din cercul fostei puteri au fost incatusate – in "procesele politice", cum le-au numit – ca sistemul care i-a protejat incepe sa se clatine, ca bresele create se vor casca si vor lasa lumina sa patrunda in tenebrele acestui sistem. Iluziile ni s-au spulberat una cate una, pe masura ce asupra unuia sau altuia dintre dosare se asternea tacerea, pe masura ce unul sau altul dintre cei investigati, arestati reuseau, prin mecanisme usor de dedus, sa paraseasca arestul, proferand amenintari sau ranjind, functie de temperament, reuseau sa tergiverseze anchete, sa blocheze procese ori sa-i determine pe magistrati sa desfiinteze punct cu punct rechizitorii intregi. Sirul albirilor a continuat saptamana aceasta cu "lotul RAFO", in jurul caruia se invartea un prejudiciu contabilizat de organele penale a se ridica la mai mult de 240 de miliarde de lei vechi. E drept, procurorii pot ataca aceasta sentinta, insa care credeti ca le sunt sansele?

Dupa toate aceste esecuri pe care justitia le-a inregistrat sau le-a acceptat in fata celor pe care ii cerceta, ramane un semn de intrebare... Daca oamenii acestia – care incearca sa pozeze in niste nuferi pierduti intr-o mare de noroi – chiar sunt nevinovati, cum sustin, daca le-au fost pe nedrept terfelite imaginea, onoarea si credibilitatea, de catre noua putere si presa aservita, in procese politice injuste, cum plastic si-au definit anchetele penale, daca au fost arestati abuziv, daca au fost tracasati la politie, parchete, instante, de ce nu au in buzunar o sentinta internationala din care rezulta ca dreptatea e de partea lor, ca sunt victime ale unui sistem dictatorial, de ce nu au actionat in judecata ziarele care au scos pe piata dovezi care le proba vinovatia? ... Si ramane si o concluzie. Singurul liant palpabil, constant, care ofera cat de cat garantie, e banul. De facto, el face legea. Ni s-a dovedit nu o data cum acesta poate uni nu numai oameni din partide care, public, mai au un pic si trec la hacuiri, dar poate uni, in aliante neconventionale, ilicite, un inculpat/acuzat/infractor cu un om al legii (purtator de chipiu, de roba sau doar de discreta legitimatie). Un liant care a reusit sa consolideze sisteme, sa le faca imuabile.