Număr record de cadre medicale reclamate la Colegiul Medicilor

Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că a sancţionat în acest an 26 de medici, un doctor fiind exclus din Colegiul Medicilor din România, după ce au fost analizate 135 de reclamaţii ale pacienţilor trataţi de 187 de doctori. Deşi numărul de reclamaţii vizând abuzurile sau incompetenţa unor cadre medicale este în creştere, inclusiv în Timiş, sancţiunile sunt extrem de puţine şi foarte blânde.

Tot mai multe sesizări

Pacienţii reclamă tot mai multe ca­zuri de abuzuri sau comportament ne­corespunzător al unor cadre medicale. Potrivit statisticilor Comisiei de Dis­ciplină a Colegiului Medicilor, anul acesta a fost înregistrat cel mai mare nu­măr de medici reclamaţi din ultimii şase ani care au fost judecaţi de struc­turile de specialitate ale C.M.R. În ur­ma acestor reclamaţii, Comisia Supe­rioară de Disciplină a sancţionat 26 de medici, un doctor fiind exclus din C.M.R.

De la an la an, numărul reclama­ţiilor înregistrate la C.M.R. a crescut. Dacă în 2006 erau judecaţi de Comisia Superioară a C.M.R. 112 doctori, în 2007 numărul a crescut la 135, în 2008 a ajuns la 171, în 2009, la 157, în 2010, la 154, iar în 2011 numărul medicilor reclamaţi a fost de 187 în primele nouă luni. Cu toate acestea, paradoxal, nu­mărul reclamaţiilor a fost invers pro­porţional cu cel al sancţiunilor. În 2011 au fost date numai 26 de sancţiuni, cele mai puţine din ultimii patru ani. În 2008 au fost aplicate medicilor 51 de sanc­ţiuni, în 2009 au fost date 48 de sanc­ţiuni, iar în 2010 au fost 38. Din cele 26 de sancţiuni date în 2011, 15 au fost mus­trare, şapte avertismente, iar trei au fost vot de blam.

Nici în Timiş lucrurile nu au stat altfel. Dacă ar fi să se facă raportarea doar la cazurile de neglijenţă în serviciu sau abuz ale cadrelor medicale, ajunse în analiza Comisiei de Disciplină a C.­M.R., acolo unde, în ultimă instanţă, ajung şi cazurile grave de malpraxis, ar reieşi că Timişul este un judeţ cu me­dici perfecţi. În ultimii doi ani, niciun caz de acest gen nu a trecut de analiza te­ritorială a C.M.R., după cum ne-a trans­mis doctorulGheorghe Bor­cean, vicepreşedintele acestui for. Semn că fie nu au existat victime ale erorilor sau ale abuzurilor cadrelor medicale, fie oa­menii nu au ştiut cui să se adreseze mai departe, fie toţi pacienţii au fost extrem de mulţumiţi de deciziile luate pe plan local. Ipoteze greu de crezut.

De altfel, pe tot parcursul anului trecut, din totalul sesizărilor ajunse la acest nivel de pe plan naţional – sesi­zări care, de regulă, se referă la cazuri de erori sau abuzuri în serviciu grave –, majoritatea au fost soluţionate cel mult cu avertismente adresate celor vino­vaţi. Ultimele sancţiuni date în Timiş de Comisia Disciplinară a C.M.R. au fost consemnate în 2009, fiind în număr de două, şi acelea sub formă de mustrare.

Două sancţiuni istorice

Preşedintele C.M.R., medicul Vasi­le Astărăstoae, susţine însă că infor­maţiile date publicităţii de Comisia de Disciplină nu ar fi foarte corecte : “Nu e adevărat că în 2011 am avut un nu­măr record de sesizări, aşa cum s-a afir­mat. Cele mai multe sesizări le-am avut în anul 2008. Majoritatea au vizat ca­zuri de abuz, abateri legate de compor­tarea cu pacientul, de comportarea unor medici cu alţi medici şi aşa mai departe. Nu au legătură cu malpraxisul, aşa cum greşit se crede”.

L-am întrebat pe Vasile Astărăs­toae care e cea mai aspră sancţiune care poate fi dată de Comisia de Disci­plină a C.M.R. şi de câte ori a fost dată această sancţiune în ultimii patru-cinci ani. Răspunsul este elocvent : ”Cea mai aspră sancţiune care poate fi dată de Comisia de Disciplină este retragerea calităţii de membru al C.M.R., care în­seamnă pierderea pe viaţă a posibi­lităţii de a profesa ca medic. În ultimii patru - cinci ani această sancţiune a fost dată doar de două ori”.

C.O.P.A.C. : “Pacienţii nu îşi cunosc drepturile”

Iulian Petre, vicepreşedinte al Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi direc­torul executiv al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, spune că de multe ori abuzu­rile cadrelor medicale pot rămâne ne­pdepsite din cauza faptului că pacienţii nu îşi cunosc drepturile sau ezită îna­inte de a se adresa autorităţilor în drept să ia măsuri. “Noi i-am consiliat pe pa­cienţii care ne semnalau abuzuri ale medicilor sau posibile cazuri de mal­praxis, îndrumându-i spre structurile competente, care îi pot ajuta. Mulţi nu ştiu că, de exemplu, C.M.R. nu le poate rezolva sesizările legate de malpraxis şi că trebuie să se adreseze Comisiilor judeţene de malpraxis”. Totuşi, mai spu­ne Iulian Petre, aceştia au fost încurajaţi să facă sesizări ori de câte ori sunt vic­timele sau martorii unor comporta­mente abuzive sau ilegale ale cadrelor medicale : “I-am îndemnat să nu re­nunţe şi să încerce să întreprindă de­mersurile necesare pe toate căile le­gale posibile. Chiar dacă nu întotdeauna au câştig de cauză, totuşi, pot trage un semnal de alarmă, pentru a se preveni pe viitor astfel de situaţii”.

Plângerile legate de malpraxis, inaccesibile pacienţilor săraci

În ceea ce priveşte cazurile de malpraxis, de ani de zile Ministerul Sănătăţii promite schimbarea legis­laţiei, fără însă să se întâmple nimic concret în acest sens. În momentul de faţă, cadrul legal aflat în vigoare este foarte restrictiv pentru victimă, care e descurajată să continue lupta pentru obţinerea drepturilor sale de despăgubire. Şi asta pentru că, deşi există o lege a malpraxisului defini­tivată, blocată de luni bune la nivelul unor comisii parlamentare, în vigoa­re este un cadru legal care obligă vic­tima sau familia acesteia să plăteas­că expertizarea doveditoare, necesa­ră instrumentării cazului respectiv de malpraxis, expertizare care poate avea costuri de ordinul miilor de euro – sume care nu sunt la îndemâna ma­jo­rităţii pacienţilor ajunşi în situaţii de acest gen.

Medicul Liviu Cârstea, mem­bru în Comisia de Malpraxis care funcţionează la nivelul Timişului, spu­ne că tocmai din această cauză sunt foarte puţine dosare de malpraxis instrumentate la nivelul judeţului. “În acest an am avut doar cazuri care au necesitat întrunirea Comisiei de Malpraxis. Şi cred că motivul pentru care sunt atât de puţine cazuri instrumentate e legat de faptul că procedura nu e accesibilă. În mo­mentul în care aud că trebuie să plă­tească din propriul buzunar nişte ex­pertize extrem de scumpe, mulţi pa­cienţi sau membrii familiilor aces­tora se lasă păgubaşi”.

În plus, expertizarea se face de către anumiţi specialişti de rang înalt, care sunt destul de puţini, chiar la nivelul unor judeţe mari cum este Timişul.  Din lista judeţeană a experţilor, Comisia de Monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis desemnează un grup de experţi sau un expert, în funcţie de complexitatea cazului, pe care îi însărcinează cu efectuarea unui raport asupra cazului. Dar, de regulă, există un singur expert într-o anumită specialitate, care poate fi chiar expertul reclamat. Se poate ajunge astfel la situaţia în care să nu poată fi desemnat niciun expert pentru întocmirea raportului asupra cazului.

Teoretic, susţine Iulian Petre, vicepreşedinte al Coaliţiei Orga­ni­zaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cro­nice din România, se poate “sări” peste procedura adresării Comisiei Judeţene de Malpraxis în cazuri de acest gen. “E adevărat, pacienţii se pot adresa direct instanţei, fără să mai solicite avizul Comisiei Judeţene de Malpraxis. Însă în acest caz şansele sunt destul de mici să aibă câştig de cauză. Câştigarea cauzei este, de regulă, condiţionată de avizul Comisiei de Mapraxis. Este un cerc vicios”.

O mostră de justiţie românească

Unicul caz de malpraxis im­portant de pe plan local, ajuns în faza de tranşare în instanţă, s-a judecat mai bine de cinci ani. Reclamantă este o femeie din Timişoara, Va­lentina Sighişoreanu, care s-a prezentat în vara anului 2006 la Spi­talul Judeţean, cu dureri abdominale puternice. Cadrele medicale care au consultat-o i-au prescris calmante pentru nevralgie intercostală. Ul­terior s-a descoperit că femeia avea ruptură de spli­nă şi, dacă ar fi urmat doar tratamen­tul cu calmante, pro­babil că astăzi nu ar mai fi fost în viaţă.

De atunci, încearcă să-şi gă­sească dreptatea în instanţă. În cazul său, la un moment dat, a exis­tat şi un conflict de competenţă în­tre Tribunalul Timişoara şi Judecă­toria Timişoara, fiecare instanţă pa­sându-i celeilalte cazul spre rezol­vare, situaţie care a necesitat inter­venţia Curţii de Apel Timişoara.

În acest dosar s-au înregistrat amânări succesive, unele cauzate de “clasicele” excepţii de neconsti­tuţionalitate invocate, altele, de lipsa unor expertize. Cazul s-a judecat în ultima fază la Judecătoria Timişoara, unde a ajuns în urma deciziei Curţii de Apel şi în acest an, pe 26 iunie, recursul timişorencei a fost respins.