"Punctul 8 a fost o lovitura formidabila data imposturii echipei feseniste"
Sa incepem cu perioada care a succedat evenimentelor din '89, dat fiind ca aniversam, zilele acestea, 20 de ani de la semnarea Proclamatiei de la Timisoara, un act care, dupa cum spunea Ruxandra Cesereanu, "viza desteptarea Romaniei", din punct de vedere politic, economic si mai ales spiritual. Celebrul Punct 8 al Proclamatiei, care putea duce Romania pe un alt drum, nu este lasat sa depaseasca stadiul de deziderat. De ce in alte state ale fostului bloc sovietic, lustratia a fost posibila, iar in Romania, nu, in ciuda faptului ca oponentii declarati ai acestei idei - "corifei ai nostalgiilor comunistoide", cum i-ati numit - nu s-au aflat la putere non-stop in toata aceasta perioada?
Paradoxul romanesc, despre care am scris in vara acelui an 1990, anul tuturor promisiunilor si al tuturor tradarilor, a fost tocmai acest contrast colosal, socant si exasperant, intre euforia initiala si esecurile ce-au urmat. La inceput, totul parea posibil. Apoi, in mai putin de doua sapamani, totul parea imposibil. "Apelul catre lichele", al lui Gabriel Liiceanu, surprindea perpetuarea, la nivelul echipei diriguitoare si a valetilor sai, a vechiului sistem nomenklaturist. Am scris atunci ca in Romania s-a trecut cu o ametitoare viteza de la starea de gratie la starea de greata. Proclamatia de la Timisoara a fost, de fapt, textul fondator al opozitiei democratice (alaturi de declaratia de infiintare a Grupului pentru Dialog Social). Din acel moment s-au dezlantuit vechii si noii cerberi ideologici, canaliile eterne. Odioasa revista "Saptamana" a renascut sub numele (o impertinenta uzurpare a unui simbol sacru) de "Romania Mare". L-am cunoscut pe George Serban, am stat mult de vorba cand a vizitat Washingtonul. Mi-a povestit cum s-a nascut ideea Proclamatiei. Punctul 8 a fost, de fapt, o lovitura formidabila data imposturii echipei feseniste. Ei se pretindeau anticomunisti, dar in fapt, cand au fost somati sa actioneze in acest spirit, si-au expus adevarata fata, adevaratele interese. Proclamatia a demascat asadar minciuna ce continua sa polueze spatiul public. De nu a fost aplicat Punctul 8 cand a venit la putere Conventia Democratica? Presupun ca din acelasi motiv pentru care Emil Constantinescu n-a considerat necesar sa intrerupa continuitatea institutionala a statului declarand regimul comunist drept ilegitim si criminal. Acest lucru a fost facut de Traian Basescu, ca presedinte al Romaniei, pe 18 decembrie 2006. Absenta lustratiei a dus la prelungirea unei stari de buimacire, de deruta si de confuzie morala. Intr-o tara in care au murit peste 1.100 de oameni in acele tulburi zile cand se nastea libertatea si se coagula puterea liberticida, cei vinovati de crime sunt in continuare liberi si ranjesc cu nesimtire. Cred insa ca ne apropiem de finalul acestei perioade si ca adevarul va fi tradus in acte de justitie.
Ce au castigat statele unde s-a realizat lustratia si ce a pierdut Romania neaplicand-o?
Au castigat claritate morala. Au iesit din mocirla sferturilor de adevar. Au castigat capital social, incredere in institutii. Ma refer in primul rand la Germania, dar si la tarile baltice, la Cehia. In Polonia, lucrurile au trenat, apoi toata problema decomunizarii s-a tradus intr-o lupta dintre factiuni ale fostei miscari "Solidaritatea". La noi insa, lustratia ar fi despartit apele, ar fi ingaduit formarea unei clase politice mai putin indatorata paienjenisului de interese mafiotice ale regimului comunist. Ma opun celor care spun ca lustratia ar fi o "vanatoare de vrajitoare". "Vrajitoarele" erau fiinte inocente acuzate pentru crime imaginare. Lustrabilii au fost membri platiti ai aparatelor de constrangere, teroare si indoctrinare (de partid, securitate, U.T.C., scoli de partid).
"E nevoie ca societatea civila sa nu renunte la revendicarea lustratiei"
Intr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui, primului-ministru, ministrului Justitiei si procurorului general al Romaniei, in februarie, membrii de onoare ai Asociatiei "21 Decembrie 1989", personalitati ale societatii civile si 37 de organizatii civile si sindicale solicitau, printre altele, votarea in Parlament a Legii Lustratiei, blocata in legislatura precedenta. Aplicarea, acum, a acestei legi ar mai putea atinge azimutul propus initial?
M-am tot gandit la aceasta chestiune. Inteleg reticentele celor de buna credinta, dar, sincer, sunt de parere ca mai bine mai tarziu decat niciodata. Problema este sa obtii majoritatea parlamentara pentru o asemenea lege. E nevoie ca societatea civila, personalitati intelectuale cunoscute sa nu renunte la aceasta revendicare. E dificil, dar nu imposibil.
"La procesul sotilor Ceausescu s-a ratat (deliberat) inceputul unui Nürnberg romanesc"
Si o intrebare cu care, cronologic vorbind, ar fi trebuit sa incep : In '89, Romania a facut nota discordanta fata de celelalte state fost-comuniste. Doar aici au fost omorati oameni, la schimbarea regimului, doar aici apusul regimului comunist a culminat cu un simulacru de proces al fostilor conducatori si cu asasinarea lor, la doar cateva ore dupa ce au fost inlaturati de la putere...
Revolutia spontana a fost imediat urmata, confiscata, sabotata si neutralizata de un complot nomenklaturisto-securist. Nu sunt dintre cei care cred ca totul a fost regizat. Dimpotriva, oamenii care au demonstrat la Timisoara, pe 16 Decembrie si in zilele ce-au urmat, nu erau marionetele nimanui. Erau fiinte ce-si regasisera onoarea. La fel, la Bucuresti, in acea noapte cand s-a tras in demonstranti la ordinul lui Ceausescu si al mamelucilor sai. Dupa 22 Decembrie 1989, Ceausescu trebuia lichidat pentru ca urmasii sai sa beneficieze de mantii revolutionare. Noua putere isi confectiona specioasa legitimitate prin uzurpari simblice. In plus, Ceausescu trebuia amutit. Avea o memorie de elefant stalinist, cunostea bine dosarele (inca de negasit!) ale lui Iliescu si ale amicilor acestuia. Ritualul sacrificial a fost, de fapt, o farsa grotesca, un proces-spectacol in care liderul si sotia sa erau insultati de propriul lor avocat! Ceausescu si-a meritat sfarsitul, dar nu pe baza unor acuzatii hiperbolice precum cele proferate atunci. Era nevoie de un rechizitoriu impotriva sistemului, nu de invective la adresa unui gerontocrat paranoic. Este ceea ce i-am transmis lui Valentin Ceausescu, intr-o scrisoare deschisa aparuta in revista "22", in decembrie 2009. Notati ca procesul sotilor Ceausescu a evitat orice punere sub acuzatie a sistemului comunist. Atunci s-a ratat (deliberat, ma grabesc sa o spun) inceputul unui Nürnberg romanesc.
In ce alte state din fostul bloc sovietic formatiunile de stanga sau centru-stanga, care au ajuns la putere dupa '89, nu au reusit sa se dezbare total de reminiscentele comuniste? Care ar fi riscurile pe termen mediu si lung la care se expun printr-o astfel de atitudine?
Cred ca problemele pe care le amintiti se regasesc in Bulgaria, Albania, Serbia, deci in zona Balcanilor. In Polonia si Ungaria, fostele partide comuniste s-au reconstruit ca formatiuni de tip social-democrat. In Cehia, desi este in opozitie, Partidul Comunist este unul de tip neo-stalinist, care combina radicalismul social cu antiglobalismul, anti-americanismul si xenofobia. Vechile formule ale ideologiei marxist-leniniste au expirat. Raman insa nostalgii, atasamente, stereotipuri, prejudecati, forme mentale. Mai cu seama la acest nivel ne intalnim cu primitivismul maniheist propriu comunismului : impartirea binara a lumii, demonizarea adversarului, colectivismul gregar (de fapt, unul demagogic), cupiditatea, recursul la minciuna fara urma de jena.
"Justitia morala trebuie sa-si afle contrapartea fireasca in cea penala"
In momentul de fata, in Romania avem o condamnare de facto a comunismului, prin Raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, un document ce a avut drept obiectiv analiza dictaturii comuniste pe o perioada de patru decenii. In decembrie 2009, Tökés László si Societatea "Timisoara" au cerut Parlamentului European sa dea o rezolutie si sa solicite Consiliului de Securitate al O.N.U. infiintarea unui tribunal international pentru crimele comuniste, dupa modelul celui de la Nürnberg. Mai e posibila si, mai cu seama, mai e timp pentru o condamnare de jure?
Personal sustin aceasta propunere. Justitia morala trebuie sa-si afle contrapartea fireasca in aceea penala, inclusiv la nivel international. Sigur, sunt multe obstacole in calea unui asemenea proiect, dar nu mi se pare irealizabil. Exista Declaratia de la Praga, exista acte europene de condamnare a comunismului. Eforturile comune ale organizatiilor civice, ale institutiilor de cercetare, ale oamenilor politici democratici pot crea masa critica de care este nevoie. Primul lucru in asemenea situatii este sa se creeze un comitet international de initiativa, sa se puna pe hartie principiile directoare, sa se utilizeze extraordinara forta a internetului. Trebuie mobilizati europarlamentarii din zona centru-dreapta.
Cu vointa, imaginatie si pasiune, se poate debloca aceasta regretabila stare inertiala.
Recent ati fost numit presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc. Intr-un apel semnat, la inceputul lunii martie, de mai multe organizatii civile si sindicale, vi se solicita infiintarea Comisiei de cercetare a reprimarii Revolutiei din Decembrie '89, a reprimarii manifestatiilor anticomuniste din ianuarie si februarie 1990, a violentelor etnice de la Targu-Mures, din martie 1990, a reprimarii manifestatiei din Piata Universitatii din aprilie - iunie 1990, a mineriadelor din 1991 si 1999, si infiintarea Comisiei de studiere a reprimarii revoltelor muncitoresti din Valea Jiului - 1977 si din Brasov - 1987. Puteti detalia?
Am spus si o spun cat pot de raspicat : voi sustine aceste proiecte. O democratie fara memorie este una expusa atacurilor radical-demagogice. Toate momentele pe care le amintiti sunt prioritati pentru cunoasterea trecutului traumatic al Romaniei comunizate. Nu pot spune acum cum vom organiza logistic cercetarea. Voi fi in tara intre 14 si 22 martie, ma voi intalni cu toti cercetatorii, le voi comunica parerile mele, care sunt de fapt rezultatul conlucrarii constante cu colegii mei, dl Ioan Stanomir, presedintele executiv, si dl Mihail Neamtu, directorul stiintific al institutului. Exista o structura (organigrama). Vom sustine integrarea acestor proiecte in departamentele (directiile) pe care le regandim acum. Rolul Consiliului Stiintific si al meu ca presedinte va fi sa coordonam, sa sustinem aceasta noua viziune strategica. Punctul de vedere al victimelor este extrem de important, vom incuraja dezvoltarea studiilor de istorie orala, precum cele intreprinse de Asociatia "Memorial", din Rusia. Stiti ca dorim ca institutul sa poarte numele marii ganditoare si militante anticomuniste care a fost Monica Lovinescu. Din punctul meu de vedere, acest lucru s-a si intamplat. Mi-ar place ca tot mai multa lume sa se refere pur si simplu la Institutul "Monica Lovinescu". Un obiectiv crucial este sa implinim cat mai rapid, mai concret si mai palpabil propunerile din Raportul Final asumate de seful statului.
.
4.4587
3.5272
