"Moţiunea României majoritare, moţiune populară", a doua pe anul acesta pentru demiterea Executivului, a fost citită miercuri în şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului. Pe de o parte, este o iniţiativă explicabilă şi de apreciat în condiţiile în care reprezintă un exerciţiu democratic, de control parlamentar, o luare de poziţie faţă de ceva ce nu funcţionează, în totalitate, aşa cum ar trebui. Pe de altă parte – în lipsa evidentă a unei alternative viabile – nu îşi are sensul sau, cel puţin, nu sensul declarat oficial. Ce îi animă pe iniţiatorii moţiunii de cenzură? Vor, într-adevăr, să guverneze acum şi sunt convinşi că au soluţiile potrivite pentru a mişca ţara în direcţia bună? După toate indiciile, miza finală o reprezintă doar alegerile anticipate. Cel puţin două sunt argumentele ce pot constitui răspunsuri la această ipoteză.
1. În primul rând, programul de guvernare pe care îl propun, populist, dar total nesustenabil. Zilele trecute, P.S.D. a prezentat proiectul programului de guvernare numit “România corectă, România socială”, un şir de promisiuni a căror acoperire nici nu o poţi întrevedea, nici nu îţi este explicată. Este suficient să parcurgi programul de lucru din prima zi de guvernare, în care P.S.D. se angajează, printre altele, să readucă salariile bugetarilor la nivelul anterior diminuării cu 25%. Fără să spună un cuvânt despre fondurile pe care mizează şi nici despre modul în care va compensa aceste măsuri financiare populiste. Câteva luni, însă, pot fi deschise băierele pungii. Cât să atragă electoratul. Costurile ulterioare, cele reale, nu sunt luate în calcul.
2. Negocierile de funcţii sunt mai importante decât negocierile privind problemele ţării. În plus, evitarea asumării răspunderii e evidentă. P.S.D. a anunţat că nu-şi doreşte fotoliul de prim-ministru. P.N.L. nu se înghesuie nici el să dea un om pentru funcţia de şef al Guvernului, propunând premier independent sau tehnocrat. Decizii luate dintr-un evident calcul politic. O expunere mediatică intensă şi, cum este de aşteptat, defavorabilă, pe care o implică responsabilitatea premierului, duce la o erodare electorală, de care nici P.S.D., nici P.N.L. nu au nevoie, pregătindu-se de alegerile anticipate pe care le visează. Şi, se pare, visează separat. Şi asta pentru că P.S.D. nu agreează ideea, şi dă de înţeles că face un favor P.N.L.-ului acceptându-i propunerea de numire a unui premier idepedendent, condiţionând acest lucru cu numirile de la Finanţe şi Interne. Dacă bătălia pe Finanţe e uşor de înţeles, cea pentru Interne ridică semne de întrebare. Răspunsul poate fi decriptat, însă, în declaraţia lui Marean Vanghelie, din perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009, când P.S.D.-ul schimbase câţiva miniştri de Interne şi când ex-senatorul Cătălin Voicu se visa şi era dorit de partid drept secretar de stat în M.A.I. Atunci, domnul Vanghelie declara senin : “Cine are Internele are puterea”. Şi mai e un “amănunt” : P.S.D.-ul visează să câştige anticipatele, iar cu un om de încredere la Interne, şansele pot creşte mai repede şi mai sigur decât simpatia populară.
3. Un alt indiciu că P.S.D. nu are un plan comun pe termen lung cu P.N.L. este declaraţia făcută foarte recent de Ion Iliescu : “Să nu lăsăm dreapta să se refacă”. P.N.L. se pare, însă, că nu a auzit declaraţia sau că nu înţelege că e folosit pentru un mariaj de conjunctură efemer.
Succesul moţiunii de cenzură depinde de jocurile politice sau, mai bine spus, de trădările pe care parlamentari din arcul guvernamental vor fi convinşi să le facă. P.N.L. duce negocierile pe faţă şi instigă U.D.M.R. la trădare, momind-o, public şi oficial, cu guvernarea în cazul în care va vota pentru moţiunea de cenzură.