În contextul în care, pe 22 mai, statele Uniunii Europene vor marca Ziua Europeană împotriva Obezităţii, există la nivelul instituţiilor europene mai multe curente de opinie şi lobby, care provin cu precădere din sectorul neguvernamental, ce solicită recunoaşterea obezităţii în toate statele europene ca boală cronică. Acest statut ar înseamna alocarea unor sume anuale mari pentru combaterea obezităţii, pe programe de boli cronice, de către toate Ministerele Sănătăţii din statele comunitare. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, care au realizat anul trecut un studiu legat de prevalenţa obezităţii în judeţ spun că procentul copiilor afectaţi de obezitate în judeţ este cu mult peste media europeană.


Jumătate dintre cetăţenii europeni sunt supraponderali

În contextul apropierii Zilei Euro­pene împotriva Obezităţii, grupuri de militanţi din sectorul neguverna­men­tal cer tot mai insistent principalelor instituţii europene recunoaşterea ofi­cială a obezităţii ca boală cronică. Ar­gumentul adus în acest sens este că Europa “este în strânsoarea unei epi­demii de obezitate”, jumătate dintre ce­tăţenii europeni fiind supraponderali. Susţinătorii recunoaşterii obezităţii ca boală cronică în spaţiul european spun că bugetele de sănătate ale tuturor sta­telor membre U.E. vor trebui să aloce sume anuale importante pe programe naţionale de combatere a obezităţii, aşa cum se întâmplă cu programele naţionale de sănătate legate de celelal­te boli cronice recunoscute ca atare.

Preşedintele Asociaţiei Pacienţi­lor Obezi din Belgia, Jean-Paul Allon­sius, a ţinut în acest sens un discurs în Parlamentul European, solicitând structurilor europene cu competenţe în domeniul sanitar să-i considere pe obezi oameni suferinzi şi să ajute la iden­tificarea de soluţii pentru prevenirea şi tratarea acestei boli. “Acest lucru ar ne­cesita crearea de politici de sănătate oficiale pentru a aborda ceea ce este acum o epidemie la nivelul U.E. De multe ori, obezul este acuzat de lipsă de voinţă, dar vom demonstra că avem voinţă şi că luptăm, dar sunt şi lucruri care nu ţin de noi”, a declarat Jean-Paul Allonsius.


Lipsă de date oficiale clare

În România nu există date oficiale clare privind obezitatea. Potrivit sta­tisticilor Institutului de Endocrinologie “C.I. Parhon”, un român din patru su­fe­ră de obezitate, iar România se cla­sea­ză în primele zece locuri în Europa privind numărul persoanelor cu aceas­tă problemă.

Potrivit specialiştilor aceluiaşi in­stitut, numărul cazurilor de obezitate la elevii din învăţământul primar s-a dublat în ultimii opt ani.

Anul trecut, Direcţia de Sănătate Pu­blică Timiş a realizat un studiu legat de obezitate, la care au participat elevii de clasa a VI-a din Timişoara. Rezulta­tele arată că 17% dintre aceştia sunt supra­ponderali sau chiar obezi. Este o medie mai mare decât cea europeană, care e de 15%. În plus, arată acelaşi studiu, 40% dintre adulţi, părinţi de copii, sunt la rândul lor supraponderali sau obezi.

“Rezultatele studiului au fost în­grijorătoare şi din perspectiva faptului că de multe ori copiii îşi iau ca modele părinţii sau persoanele din familie, ast­fel că mulţi dintre copiii adulţilor obezi sunt la rândul lor obezi”, spune Kallio­pe Silberberg consilier pe probleme de promovare a sănătăţii în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.

Din punctul său de vedere, există o sumă de factori ce ţin de stilul de via­ţă care fac ca un procent mare de copii şi adulţi să fie afectaţi de obezitate.

Aceasta mai spune că la baza su­pra­pon­deralităţii stau câteva cauze care, deşi sunt cunoscute de toată lu­mea ca fiind nocive pentru sănătate, conti­nuă să fie practicate pe scară largă : “Nu se con­sumă apă şi se prefe­ră în locul ei băutu­rile carbogazoase cu un procent mare de zahăr. Suntem pe primele lo­curi din Eu­ropa în ceea ce priveşte con­sumul de băuturi carbo-gazoase. În plus, zilnic ar trebui să se consume fructe şi legume, lucru care nu se întâmplă. Foarte puţini adulţi şi la fel de puţini copii fac sport, sunt foarte multe persoa­ne sedentare. Şi, nu în ultimul rând, se sare, încă din adolescenţă, peste micul dejun, pre­fe­rându-se să se mănânce mult mai mult decât e normal la cele­lalte mese”.