Obsesii

Mă tot obsedează patru locali­tăţi din patru poeme ale lui Grigore Alexandrescu: Umbra lui Mircea, La Cozia. Mormintele. La Drăgă­şani, Răsăritul lunei. La Tismana şi Adio. La Târgovişte. Nu ştiu de ce, de la un timp adnotez titlurile cele­brelor poezii învăţate în anii de liceu astfel: Umbra lui Nicolae. La Scor­niceşti, Mormintele. La Ghencea, Răsăritul lunii. La Bucureşti şi Adio. La Târgovişte.

Nu ştiu e un fel de a spune, fiindcă ştiu. Bănuiam, iar acum mi se confirmă. Aceiaşi cei mai înfocaţi anticeauşişti, azi sunt cei mai cle­menţi. Complotiştii îşi fac mea cul­pa, extremiştii îi deplâng moartea, victimele îşi preamăresc călăii, huliţii sunt aclamaţi, abandonurile “iepocii” sunt repuse pe tapet ...

Aşa am fost noi, românii, din cele mai vechi timpuri: miloşi şi iertători. Am ucis ca să avem ce jeli, am distrus ca să avem ce regreta, am suferit că trebuia s-o facă în această parte de Europă şi pe-asta cineva.