Accentuate de criza economică, disputele religioase se acutizează şi în spaţiul european, unde se vorbeşte despre o ofensivă a Islamului, pe fondul creşterii numărului de atentate teroriste comise de fundamentalişti islamici şi a declaraţiilor belicoase la adresa unor ţări europene făcute de vârfurile de lance ale discursului extremist islamist.


Jihad împotriva Elveţiei

Poate unul dintre cele mai sugestive exemple ale acutizării discursului fundamentalist în spaţiul european, sau cu referire directă la acesta, este declaraţia făcută chiar în acest an de către liderul libian, Muammar Kadhafi, care la mijlocul lunii februarie a făcut apel la pornirea unui război sfânt (Jihad) împotriva Elveţiei. Acesta a invocat interdicţia de construire a minaretelor pe teritoriul confederaţiei, în contextul în care relaţiile între Berna şi Tripoli se aflau deja în criză. „Împotriva Elveţiei, necredincioasă şi apostată, care distruge lăcaşurile lui Allah, trebuie proclamat Jihadul prin toate mijloacele”, a declarat colonelul Kadhafi într-un discurs ţinut la Benghazi, o localitate din estul Libiei, cu ocazia sărbătorii Mulud, care marchează naşterea profetului Mahomed. În opinia liderului libian, „Jihadul împotriva Elveţiei, împotriva sionismului, împotriva agresiunii străine (...) nu este terorism. Orice musulman din întreaga lume, care are de a face cu Elveţia, este un necredincios şi este împotriva islamului, împotriva lui Mahomed, împotriva lui Allah, împotriva Coran-ului”, a adăugat Kadhafi, în faţa a mii de persoane şi în prezenţa unor şefi de stat şi reprezentanţi ai unor ţări islamice „Boicotaţi Elveţia : boicotaţi mărfurile, avioanele, navele, ambasadele acesteia, boicotaţi această rasă necredincioasă, apostată, care agresează lăcaşurile lui Allah”, a mai spus Kadhafi, care se adresa maselor în calitate de şef al Comandamentului Popular Islamic Internaţional, pe care l-a creat în 1991.
Discursul extrem de violent al liderului libian a fost generat de faptul că elveţienii votaseră, în noiembrie anul trecut, cu o largă majoritate, interdicţia de construire a minaretelor, la apelul dreptei populiste, provocând proteste internaţionale.
Oricum, relaţiile dintre Libia şi Elveţia nu au fost bune nici până la momentul acestui discurs al liderului libian, fiind declanşat un conflict diplomatic în urma arestării în forţă, în iulie 2008, la Geneva, a unuia dintre fiii colonelului Kadhafi, Hannibal, în baza unei plângeri depuse de servitori care îl acuzau de rele tratamente. Imediat după arestarea lui Hannibal Kadhafi, autorităţile libiene au arestat doi elveţieni, dintre care unul, Max Goldi, este în continuare reţinut în Libia.
Autorităţile elveţiene au precizat că statul pe care îl reprezintă îşi menţine politica restrictivă privind eliberarea de vize pentru spaţiul Schengen cetăţenilor libieni. Această măsură a provocat furia Libiei, care a hotărât, la 14 februarie, să procedeze la fel cu europenii, provocând intervenţia capitalelor europene în acest conflict.


Parlamentarii britanici, victime ale fundamentaliştilor

O acutizare a conflictelor generate de fundamentalismul religios s-a remarcat şi în Marea Britanie, unde Scotland Yard a anunţat că se pregăteşte să revizuiască măsurile de securitate pentru cei 650 de parlamentari britanici în urma unor informaţii potrivit cărora politicienii ar putea fi vizaţi de atacuri solitare ale unor musulmani radicali. Autorităţile britanice au menţionat în acest sens că politicienii s-ar putea număra printre persoanele care riscă să fie împuşcate sau înjunghiate de indivizi izolaţi, aşa cum s-a întâmplat cu regizorul olandez Theo Van Gogh, în 2004. Richard Kemp, fost preşedinte al comitetului Cobra, a declarat că are informaţii că săptămâna trecută circulau detalii despre atacuri plănuite de persoane solitare.
“Acesta este tipul de tactică pe care am putea să îl vedem mai des. În termenii impactului, este mai bine să vizezi o persoană publică. Dar este o tactică de nivel inferior, care este mult mai dificil de depistat deoarece nu este nevoie de o celulă care să o organizeze. Astfel, şansele de a putea identifica şi a împiedica astfel de atacuri sunt foarte mici,” a declarat el.
Mesajele difuzate pe Internet de oficiali ai al-Qaida, ca Ayman al-Zawahiri, adjunctul lui Osama ben Laden, încurajează adepţii să comită astfel de atacuri, sfătuindu-i să meargă şi să facă ce pot.
Richard Kemp a declarat în acest context că numeroase persoane publice, nu numai parlamentari, pot deveni ţinte. El a subliniat cazul lui Theo Van Gogh, împuşcat şi înjunghiat, mortal, în plină zi, în Amsterdam, de Mohammed Bouyeri, un musulman olandez de origine marocană. Situaţia referitoare la riscul unor atentate a fost evaluată ca fiind gravă, ceea ce înseamnă că un atac este foarte probabil, iar MI5, serviciile de informaţii interne, au devenit mai preocupate de rolul unor aşa-numiţi singuratici, care s-au radicalizat ei înşişi, în viitoarele atacuri teroriste. Preocupări speciale au apărut în legătură cu securitatea premierului, după ce s-a constatat că acesta a refuzat escorta oficială.


Forme extreme de terorism, în Rusia

Şi Rusia se confruntă cu o escaladare a atentatelor comise de fundamentalişti islamici, în special în zona Caucazului de Nord. 
În această regiune femeile kamikaze, aflate la originea numeroaselor atentate comise în Rusia, în ultimele luni, au reprezentat în ultimii zece ani, în viziunea oficialilor ruşi, “arma privilegiată a rebeliunii islamiste din Caucazul de Nord”, ele fiind motivate de răzbunare sau implicate împotriva voinţei lor. “Atentatele din Caucazul de Nord sunt comise cel mai frecvent de femei”, precizează Grigori Şvedov, redactor-şef al portalului de informaţii privind Caucazul, kavkaz-uzel.ru. Potrivit lui Aleksandr Cerkasov, un specialist de la organizaţia neguvernamentală Memorial, cel mai adesea răzbunarea este cea care le împinge să se sacrifice. “Ştim prea puţin în legătură cu vieţile acestor femei înainte de actul terorist, în legătură cu ce le-a făcut să îl comită. Poate, dacă ar fi existat un interes mai mare, ele ar fi putut fi împiedicate să treacă la acţiune”, susţine acesta.
“Deseori femeile sunt cele care au apropiaţi printre terorişti (...) Femeile sunt mai emotive şi, dacă iau o decizie, nimic nu le poate opri”, explică, la rândul său, Vladimir Vasiliev, preşedintele Comisiei din Dumă, care a condus celula de criză în timpul luării de ostatici într-un teatru din Moscova, în 2002.
Atentatele sinucigaşe comise de femei cecene au început în Rusia odată cu cel de-al doilea război din Cecenia, după intrarea trupelor ruseşti în această republică rebelă din Caucazul rus, în 1999. Imaginile care le arată pe fundamentaliste purtând văluri islamice şi centuri umplute cu explozibili în timpul spectaculoasei crize a ostaticilor de la Teatrul Dubrovka, din Moscova, în octombrie 2002, au provocat o adevărată fobie naţională în Rusia. “Ele au fost folosite de liderii rebeli pentru a-i impresiona pe spectatori, pentru a le atrage atenţia. Şi a fost un calcul reuşit”, apreciază Aleksandr Cerkasov.
Supranumite “văduvele negre”, femeile kamikaze au intrat în atenţia publică de mai multe ori după acea dată, prin atentatul de la un festival rock din Moscova, în iulie 2003 (soldat cu 15 morţi), dubla catastrofă aeriană de la 24 august 2003 (soldat cu 90 de morţi) şi mai multe atacuri mortale în Caucaz. Într-o anchetă intitulată “Logodnicele lui Allah”, publicată în 2003, o jurnalistă rusă, Iulia Iuzik, a afirmat că, dintre aceste femei, doar una din zece era motivată de un ideal. Celelalte nouă, aflate frecvent sub influenţa unor substanţe psihotrope, ar fi fost manipulate de un supraveghetor ascuns. Jurnalistul Grigori Şvedov consideră, la rândul său, că războiul separatist din Cecenia s-a transformat într-un război religios în care motivele personale nu contează.
Batalionul de kamikaze “Ryad-us-Salihin” (“Grădina virtuoşilor”), creat în 2002 şi care a anunţat în 2009 reluarea activităţilor sale, “încearcă în mod intenţionat să implice femei în activităţile sale. Unul dintre motive este acela că femeile atrag mai puţine suspiciuni”, potrivit lui Şvedov.
Aleksandr Cerkasov şi-a exprimat regretul că Rusia nu lasă nicio şansă acestor femei să iasă din cercul terorismului. El a citat exemplul lui Zarema Mujihoieva care, recrutată pentru a deveni kamikaze, s-a predat forţelor de ordine în iulie 2003, în timp ce se pregătea să comită un atentat într-o cafenea din Moscova. Deşi femeia a mărturisit totul, şi s-au efectuat arestări datorită acesteia, nu s-au luat în calcul aceste circumstanţe atenuante şi a fost condamnată la 20 de ani de închisoare.