În prima jumătate a anilor '90, a avut un trend ascendent. Procentele foarte mici – un mister şi acum, după 20 de ani – obţinute la primele alegeri libere, în mai 1990 (4,29% pentru Ion Raţiu, 2,56% pentru Camera Deputaţilor şi 2,50% pentru Senat) au fost rapid corijate, astfel că, la alegerile din 1992, candidatul P.N.Ţ.C.D. la Preşedinţie, Emil Constantinescu, ajungea la 38,57% din sufragii, iar patru ani mai târziu, câştiga cursa prezidenţială, ca şi reprezentant al celui mai puternic partid din Convenţia Democratică din România. La alegerile locale din 2004, P.N.Ţ.C.D. obţinea, la nivel naţional, doar 1% din voturi. La alegerile locale din 2008, în Timiş, un judeţ în care anticomunismul, lustraţia, adevărul despre Revoluţie şi Mineriade – subiecte aflate pe agenda politică a acestui partid istoric – au priză şi susţinere la mase, sufragiile au fost de 2,6%. În 2007, partidul măcinat de scandaluri, de disensiuni, divizat în tabere rivale – care au ajuns să aibă congrese separate, comunicări către presă separate, pagini web diferite –, ajunsese în pragul disoluţiei. Cu câteva zile înaintea congresului naţional, care va avea loc în 17 iulie, l-am invitat pe Aurelian Pavelescu – noul preşedinte al P.N.Ţ.C.D., care a preluat conducerea după demisia din funcţie şi din partid a lui Marian Miluţ – la un dialog în care să vorbească despre motivele care au fost pe punctul de a scoate de pe scena politică acest partid istoric care, culmea ironiei, 60 de ani a supravieţuit în ilegalitate, iar în democraţie riscă dezintegrarea.


“Instanţa nu a validat congresul din august 2008”

Sunteţi de puţină vreme preşedintele P.N.Ţ.C.D., după ce Marian Miluţ şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al partidului şi din calitatea de membru al P.N.Ţ.C.D. Cealaltă aripă vă contestă, însă, poziţia, Radu Sârbu chiar a declarat că Marian Miluţ a demisionat dintr-o funcţie din care fusese, oricum, înlocuit în 2008, în urma unui congres al partidului... Până la urmă, ce se întâmplă în P.N.Ţ.C.D.?
Lucrurile sunt foarte clare şi foarte simple : de doi ani, Radu Sârbu îşi arogă ilicit funcţia de preşedinte al partidului. Din acest motiv a fost înregistrată o plângere penală la Parchet, pentru uzurpare de calităţi oficiale. Domnul Sârbu nu este preşedintele P.N.Ţ.C.D.-ului pentru că instanţa de judecată nu a validat congresul din august 2008. Nu a fost validat nici domnul Ciuhandu în calitatea de preşedinte al C.N.C. al P.N.Ţ.C.D. Acestea sunt nişte persoane care au compromis în mod sistematic imaginea partidului. Dosarul la care făceam referire se află la Parchet – pentru că acel congres s-a realizat cu foarte multe persoane care nu aveau calitatea de a participa la congres, astfel că s-au descoperit şi peste 40 de semnături false. Mă întreb cum Radu Sârbu şi Gheorghe Ciuhandu, care au girat acest congres – fals până la urmă, atâta vreme cât nu a fost recunoscut de Justiţie, şi nu va fi niciodată recunoscut –, îşi arogă asemenea drepturi, manipulând opinia publică? Prin urmare, nu am de ce să mă tem de contestările lui Radu Sârbu, nici ale lui Gheorghe Ciuhandu.

În acel dosar în care afirmaţi că sunt investigate şi cele peste 40 de semnături pe care le declaraţi false apare şi semnătura Doinei Cornea, despre care Marian Miluţ afirma, în primăvara acestui an, că ar fi fost, de asemenea falsificată, pentru organizarea acelui congres?
La acelaşi congres din august 2008, persoane dintre cele care sunt prietenii domnilor Sârbu şi Ciuhandu, care au participat la acelaşi congres, au îndrăznit s-o semneze în fals pe Doina Cornea care nu numai că nu a fost la congres, dar care a şi contestat congresul din august 2008, afirmând că Radu Sârbu este un mare pericol pentru P.N.Ţ.C.D. şi nu are autoritatea morală să participe la un asemenea congres. Până acum m-am ferit să fac asemenea dezvăluiri – care nu vizează simple acuzaţii, ci fapte –, dar mă văd nevoit să o fac pentru că, în continuare, se aruncă pe piaţă informaţii false, pentru manipularea ţărăniştilor de bună credinţă. Iar domnul Ciuhandu are un rol important în această intoxicare.

Cu ce scop?
Cu scopul de a arunca cu gunoi în P.N.Ţ.C.D., de a refuza realitatea statutară şi politică în care se află acest partid. În spatele acestor acţiuni se ascunde invidie şi ură din partea acestor persoane care au beneficiat de tot ceea ce puteau să beneficieze din partea partidului. Domnul Ciuhandu a fost preşedinte al partidului şi este primar la al patrulea mandat graţie P.N.Ţ.C.D. În aceeaşi situaţie se află şi Radu Sârbu, care a fost preşedinte al F.P.S.-ului sub stindardul P.N.Ţ.C.D., la recomandarea sau cu acceptul domnului preşedinte Emil Constantinescu, iar acum este cel mai denigrant la adresa acestuia. Nu ştiu ce merite, ce competenţe profesionale au avut înainte de 1990, dar în orice caz cariera politică o datorează P.N.Ţ.C.D.-ului, pe care, iată, l-au pus într-o situaţie dificilă, compromiţându-l în ochii opiniei publice.


“Nu-mi amintesc ca Seniorul să fi dorit o asemenea reconciliere cu fostul partid comunist”

În decembrie anul trecut, una dintre cele două tabere cu viziuni diametral opuse, aripa Sârbu - Ciuhandu, a încheiat (şi) cu P.S.D. “Parteneriatul pentru Timişoara”, pentru susţinerea la preşedinţie a lui Mircea Geoană. La scurt timp, domnii Ion Caramitru şi Călin Herlea au demisionat. Au fost singurii?
Domnii Caramitru şi Herlea şi-au dat demisia chiar din aripa “disidentă” Sârbu – Ciuhandu; ambii au candidat la acel congres nestatutar din 2008. Aveau, într-adevăr, de ce să-şi dea demisia şi de ce să le fie ruşine... În altă ordine de idei, acela nu a fost un parteneriat al P.N.Ţ.C.D., ei nu aveau calitatea să reprezinte partidul şi să facă astfel de parteneriate. Evident, în partid au existat nemulţumiri cauzate de faptul că, la Timişoara, în decembrie 2009, Gheorghe Ciuhandu şi-a urmărit interesele personale şi de grup. Este cunoscută, la Timişoara, colaborarea veche cu P.S.D.-ul. Din păcate, niciodată, domnul Ciuhandu nu a pus înainte de toate interesul şi principiile partidului. 

Radu Sârbu a vorbit atunci despre “reconcilierea” cu P.S.D., menţionând chiar că pactul ar reflecta voinţa seniorului Corneliu Coposu… Ar fi două întrebări aici : 1. De fapt, pe ce se bazează această reconciliere? 2. Pe ce s-a bazat domnul Sârbu invocând în atare context memoria Seniorului?
În ultimii doi ani, într-o dovadă de totală inconsecvenţă politică, domnul Sârbu a invocat şi a dorit să creioneze alianţe – în afara cadrului statutar al partidului, cum spuneam – şi cu P.N.L.-ul, şi cu P.S.D.-ul, şi cu P.D.-L.-ul. În ceea ce priveşte memoria lui Corneliu Coposu, eu nu-mi amintesc ca Seniorul să fi dorit o asemenea reconciliere cu fostul partid comunist. Au existat, într-adevăr, discuţii, negocieri, după 1990, pentru găsirea unor soluţii la acel moment, dar, repet, nu-mi amintesc ca domnul Coposu să fi fost iniţiatorul unui astfel de pact. Din contră, a fost şi a rămas stindardul luptei anticomuniste, fiind cel care a denunţat puterea neocomunistă de după 1990. În altă ordine de idei, din surse sigure ştiu că domnul Sârbu a avut, la un moment dat, discuţii pentru o colaborare preferenţială cu P.S.D.-ul.

Ce viza această colaborare preferenţială?
Din câte ştiu, era vorba despre o înţelegere ca, în calitate de preşedinte al României, Mircea Geoană să sprijine “gruparea Sârbu” pentru a prelua puterea în P.N.Ţ.C.D. Iar acest lucru îl ştiu chiar de la colaboratori de-ai săi care au fost în sală când a fost ales preşedinte al P.S.D. Victor Ponta şi au împărţit un fel de “manifeste” printre pesedişti, pentru a reaminti de promisiunea făcută.


“În 2007, divizat în mai multe tabere, P.N.Ţ.C.D. era în disoluţie”

Ce semnale aveţi de la susţinători, de la membrii de partid vizavi de această politică şi de aceste disensiuni interminabile din interiorul partidului?
În momentul de faţă, partidul este unit. Până în 2007, când am preluat conducerea partidului, împreună cu Petre Miluţ, P.N.Ţ.C.D. era divizat în mai multe tabere, care nu comunicau între ele, motiv pentru care, practic, partidul se afla în disoluţie. Era aripa Victor Ciorbea, aripa Ioan Mureşan, era zona de vest, controlată de Gheorghe Ciuhandu, gruparea Radu Vasile, care şi-a păstrat o perioadă influenţa. În opinia mea, niciodată oamenii aceştia nu au pus înainte de toate binele partidului. După 2007 am făcut eforturi să unificăm partidul. Cei care şi-au dat seama că luptele fratricide nu mai sunt permise au ales calea de a ieşi din cadrul statutar şi de a se plasa în afara partidului. Ca o paranteză, Radu Sârbu nu ar fi avut poziţia pe care şi-o arogă fără Gheorghe Ciuhandu.


“Pactul cu P.S.D. l-a compromis pe Ciuhandu în ochii Popularilor Europeni”

P.N.Ţ.C.D. este parte din Partidul Popular European. Cum a fost văzut, în familia P.P.E., protocolul cu P.S.D., încheiat într-o zi simbolică pentru români, pe 1 Decembrie, şi într-un oraş-simbol al democraţiei şi anti-comunismului românesc, Timişoara?
P.N.Ţ.C.D.-ul se războieşte cu P.S.D.-ul (cu înaintaşii lui) din anii ’50. P.N.Ţ.C.D.-ul niciodată nu a recunoscut legitimitatea Partidului Comunist, nici a succesorilor acestuia. Deci, amintirile sunt mult mai vechi… P.N.Ţ.C.D.-ul nu a acceptat niciodată ideea că neocomuniştii au trecut după ’90 la democraţie. Asta ca o paranteză fie spus. Revenind la ceea ce m-aţi întrebat, la P.P.E. efectul a fost teribil. După semnarea acestui pact, la P.P.E. Gheorghe Ciuhandu a devenit persona non grata, după cum ni s-a transmis. P.P.E. îl ştia bine pe domnul Ciuhandu, a fost preşedintele partidului, dar gestul din iarna anului trecut l-a compromis în ochii Popularilor Europeni. Sunt şi alte aspecte, pe care, însă, nu aş vrea să le dezvălui acum, cu privire la anumite acţiuni ale domnului Ciuhandu, văzute nu cu ochi buni de P.P.E. În ceea ce-l priveşte pe Radu Sârbu, acesta, niciodată, nu a fost acceptat şi recunoscut de Popularii Europeni ca preşedinte al P.N.Ţ.C.D.

Făcând o radiografie succintă a celor două decenii de la reînfiinţare, ajungem la concluzia că 60 de ani a supravieţuit P.N.Ţ.-ul în ilegalitate, iar în democraţie riscă dezintegrarea, Prin intermediul cui şi cum s-a ajuns la erodarea aceasta extrem de puternică de imagine şi la scindarea partidului?
Cauzele sunt multiple şi complexe. Una dintre cauze a fost infiltrarea partidului de către oameni din anumite servicii. Miza a fost de ordin moral, s-a dorit compromiterea imaginii partidului, punându-se la bătaie toate instrumentele posibile, în condiţiile în care, în 1990, P.S.D. deţinea monopol asupra multor mijloace media, televiziune şi radio publice, ziare. O altă cauză au reprezentat-o tensiunile, disensiunile interne, încurajate de sus. Şi acum, la mai bine 20 de ani de la tragicele evenimente din 89, lideri ai partidului, care au peste 90 de ani, îşi doresc, într-un fel, să aibă ultimul cuvânt în politica P.N.Ţ.C.D.-ului. Blocajul din interiorul partidului a dus la îndepărtarea tinerilor de acest partid : cei care au intrat în partid mult după 1990 au fost eliminaţi în momentul în care au pretins să aibă un cuvânt mai greu de spus, iar acest refuz de a preda ştacheta se resimte şi acum. Pe de altă parte, P.N.Ţ.C.D. a avut parte şi de un context nefericit. În România, au avut succes partidele cu camarile şi baroni. Or, aici P.N.Ţ.C.D.-ul chiar nu a făcut compromisuri şi are un merit incontestabil şi un atu.

Sunt mai bine de zece ani de când a fost vehiculată, oficial, ideea infiltrării P.N.Ţ.C.D. cu agenţi ai diferitelor servicii. Este o idee susţinută şi de fostul preşedinte, Emil Constantinescu, şi de fostul premier, Radu Vasile, care declara că, din 14 consilieri, zece i-au fost strecuraţi de S.I.E., S.R.I., dar şi dinspre Cotroceni. Totuşi, nu a ieşit nimeni din conducerea partidului să-i devoaleze, nici nu am auzit să se fi luat măsuri interne împotriva lor...
Eu cunosc câteva nume, dar nu le pot dezvălui, pentru că nu am probe. Nu au făcut-o nici fostul preşedinte Emil Constantinescu, nici alţi lideri ai partidului, din acelaşi motiv – aceasta este zona cea mai neagră a vieţii publice din România la care, probabil, se va ajunge doar peste foarte mulţi ani. Nu este, însă, vorba despre colaboratori ai fostei Securităţi, despre turnători care, în parte, au fost deconspiraţi. Este vorba despre ofiţeri sub acoperire ai fostei Securităţi, care nu pot fi deconspiraţi; nu există o lege de deconspirare a ofiţerilor sub acoperire. Iar aceşti ofiţeri sub acoperire încă lucrează împotriva P.N.Ţ.C.D.-ului atât din interior, cât şi din exterior, partidul reprezentând o imensă miză morală pentru politica din România, pentru populaţie. Or, există interese ca partidul să fie în continuare discreditat şi blocat în activitatea lui politică.

Cu alte cuvinte, menţinându-i, partidul va fi în continuare damnat să-i tolereze, obligat să nu-i deconspire şi, totodată, victimă a acţiunilor acestora?
Cine se uită de undeva de sus îşi dă seama cine sunt aceştia. Echipa relativ tânără care se află acum la conducerea P.N.Ţ.C.D. face eforturi pentru a elibera partidul de aceste pietre de moară, pentru a reda partidul oamenilor, pentru a-l scoate din acea atmosferă instalată, mai ales după 2000, de confrerie, de sectă.


„Orgoliile infinite ale unora nu cred că vor putea fi vreodată surmontate”

Aţi afirmat, recent, că nu excludeţi o posibilă reconciliere între cele două facţiuni din partid, cu condiţia ca această împăcare să se facă statutar. Sunt semnale că această reconciliere este dorită dacă nu în unanimitate, măcar în majoritate?
Unanimitate nu a existat niciodată în P.N.Ţ.C.D. Probabil, majoritate, dar majoritate mică. Reconcilierea mi-o doresc şi o doresc şi membrii P.N.Ţ.C.D., chiar cei mai mulţi aflaţi în aşa-zisa grupare Sârbu - Ciuhandu. Din păcate, cei care blochează această reconciliere sunt chiar liderii acestei facţiuni, care au un rol uriaş în acest blocaj, manipulându-i, pur şi simplu, pe ţărăniştii de bună-credinţă, care încă mai sunt alături de ei. Eu îmi doresc să fac reconcilierea cu ţărăniştii de bună credinţă şi cu electoratul. Orgoliile infinite ale unora nu cred că vor putea fi vreodată surmontate, iar câţiva dintre ei, pe care nu aş vrea să-i nominalizez, nu vor fi mulţumiţi niciodată; nu se vor împăca niciodată cu ideea că nu vor mai fi ce au fost cândva.

Ce proiecte, pe termen scurt şi mediu, aveţi pentru redresarea acestui partid istoric?
Mai întâi vreau să realizez mijloacele de comunicare cu media şi cu opinia publică, partidul neavând asemenea instrumente. Într-o lună de zile va fi pregătit un site al partidului, interactiv, care va da o şansă electoratului şi media să intre în legătură cu P.N.Ţ.C.D.-ul şi partidului să interacţioneze cu media şi votanţii. În al doilea rând, îmi propun să organizez congresul din 17 iulie echilibrat şi onorabil; pentru a da o speranţă partidului, congresul trebuie să fie o reuşită. După congres va trebui rezolvată problema facţiunii „disidente” care se află şi se va afla probabil o parte din ea, şi după congres, în afara cadrului statutar. Va trebui văzut cine e cu partidul şi cu statutul acestuia şi cine e în afară. Un alt proiect este de a aduce alături de partid personalităţi ale vieţii publice, a le invita să participe la lansarea partidului, în mod direct sau indirect. Vă dau doar un exemplu : Dan Puric este alături de mine şi de proiectele mele, recunoscând meritele şi principiile acestui partid, fără a se înţelege că Dan Puric va intra în partid. Sprijinul pe care ni-l poate da declarându-şi simpatia pentru P.N.Ţ.C.D. poate fi, însă, unul important.