Operaţiunea „Pământ pentru revoluţionari” continuă la Timişoara

Pământul acordat revoluţionarilor de către stat, în baza Legii Recunoştinţei, a constituit în ultimii ani o sursă constantă de controverse şi dispute în Timiş. Interese politice şi imobiliare, deposedări semi-legale de pământ ale unor staţiuni de cercetare agricolă, presiuni făcute la nivelul autorităţilor sunt doar câteva dintre problemele asociate operaţiunii „pământ pentru revoluţionari”. Procesul de punere în posesie continuă însă la Timişoara, deşi sunt asociaţii de revoluţionari care susţin că nu ştiu care sunt criteriile după care autorităţile locale i-au departajat pe cei care au fost puşi în posesie.

Noi „permutări” la Primărie

La jumătatea acestui an, după mai bine de 21 de ani de la evenimentele din 1989, Primăria Timişoara anunţa că a găsit în cele din urmă teren disponibil, pe care să-l atribuie urmaşilor marti­rilor Revoluţiei. Din cele 50 de cereri primite în acest sens de Primăria Ti­mişoara, s-a aprobat acordarea de te­ren gratuit în 35 de cazuri. 

Autorităţile locale susţin că în acest fel aplică Legea 341/2004, a Recunoş­tinţei faţă de eroii-martiri şi luptători care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa ori au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987. În aceas­tă lege se prevede pentru familiile mar­tirilor atribuirea, în limita posibilită­ţilor, în proprietate şi cu clauză de ne­înstrăinare timp de zece ani de la data dobândirii, a 10.000 mp de teren în ex­travilan şi 500 mp de teren în intra­vilan – acesta din urmă pentru desti­naţia de locuinţă, dar numai dacă be­ne­ficiarul nu a avut sau nu are în pro­prietate un alt spaţiu locativ.

Această formulare, „în limita posi­bilităţilor”, a făcut ca, în Timiş cel pu­ţin, atribuirea de pământ revoluţio­na­rilor să fie nu o dată la discreţia auto­ri­tăţilor locale şi judeţene. De aceea, Pri­măria Timişoara nu a trebuit să justifi­ce în niciun fel cum a selectat bene­ficiarii parcelelor de pământ atribuite din totalul de cereri. Totuşi, a existat o justificare în acest sens, precizându-se că şi ceilalţi revoluţionari solicitanţi vor primi pământ, în măsura în care îşi vor completa documentaţiile din dosa­rele depuse la Primărie. 

Parcelele acordate în vară se află în zona străzii Zefirului unde, în cazul unui teren de 22.000 de metri pătraţi aflat în proprietatea Primăriei Timi­şoara, s-a decis dezmembrarea în 44 de loturi de câte 500 de metri pătraţi fie­care, pentru atribuirea pământului res­pectiv beneficiarilor Legii Recunoş­tinţei. Primăria Timişoara mai are în proprietate, în aceeaşi zonă, aproape 100.000 de metri pătraţi de teren. Deşi mai sunt extrem de mulţi revoluţionari care nu au primit pământ, motivându-se faptul că nu există suprafeţe dispo­ni­bile, au existat revoluţionari printre cei 35 de timişoreni împroprietăriţi ca­re au solicitat schimbarea parcelei atri­buite de Primărie. Cele şase solicitări depuse în acest sens au fost aprobate recent de Consiliul Local.

Controverse şi la Prefectură

Încă de pe vremea mandatului fos­tului prefect, Ovidiu Drăgănescu, Pre­fectura Timiş a fost implicată în toate aceste controverse legate de „pă­mân­tul pentru revoluţionari”. Reprezen­tanţii Prefecturii au declarat nu o dată că nu vor semna titlurile de proprietate pentru acest pământ, atâta vreme cât există dubii cu privire la calitatea de revoluţionar a unor solicitanţi. În plus, au existat informaţii că pământurile revoluţionarilor fuseseră „amanetate” prin contracte de vânzare-cumpărare de mai mulţi latifundiari timişeni.

Scandalul nu s-a oprit nici acum. Zilele trecute, prefectul Mircea Băcală a primit o scrisoare anonimă prin care era informat că, la Lugoj, revoluţio­narii care trebuie să primească 200 de hectare de teren sunt presaţi de preşe­dintele unei asociaţii de profil să le în­străineze pe baza unor promisiuni de vânzare-cumpărare cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.000 de euro pe hectar, mult sub preţul pieţei. Terenul, care a aparţinut Ministerului Apărării Naţio­nale, se află lângă drumul Lugoj - Buziaş.

Mircea Băcală a precizat că a avut discuţii pe marginea acestui subiect cu primarul Francisc Boldea şi va cere Poliţiei să demareze o anchetă. „Pre­fectura nu poate controla ce fac revo­luţionarii cu terenurile după ce intră în posesia lor. Noi am reuşit cu mare gre­utate să mai identificăm nişte suprafeţe disponibile pentru a pune în posesie aproximativ 70 de revoluţionari. Am găsit nişte suprafeţe în acest scop de la foste obiective ale M.Ap.N. Chiar şi aşa, mai sunt aproximativ 100 de revoluţionari înregistraţi la noi care nu au primit încă teren”, ne-a declarat pre­fectul Mircea Băcală.

A.L.T.A.R. acuză criteriile abstracte de atribuire a terenului

Interesant este faptul că şi prin rân­dul asociaţiilor de revoluţionari din judeţ există nedumeriri legate de criteriile pe baza cărora s-a acordat terenul revolu­ţionarilor. Virgil Hosu, preşedintele Asociaţiei Luptătorilor din Timişoara Arestaţi la Revoluţie, spune că în aso­cia­ţia pe care o conduce sunt încă pes­te o sută de membri care nu au primit supra­faţa de pământ ce li se cuvenea.„60% dintre revoluţionarii de la noi au primit terenul în 2004, de la Giroc. După care nu s-au mai atribuit suprafeţe către mem­bri ai asociaţiei noastre. Nici acum nu sunt lămurit cu privire la criteriile pe baza cărora administraţia locală a decis că unor revoluţionari li se acordă pământ, iar altora, nu”, mai spune Virgil Hosu.

Institute de cercetare deposedate de pământ

Pământul care trebuie atribuit revoluţionarilor, alături de celelalte beneficii, a stat la baza motivului pen­tru care Legea Recunoştinţei poate fi considerată actul normativ cu cele mai multe prelungiri ale unui termen-limită prestabilit. Astfel, termenul limită prevăzut de lege pentru aduce­rea documentaţiei necesare pentru primirea certificatelor de revoluţio­nar, şi a beneficiilor aferente a fost prelungit succesiv, de cinci ori, ulti­mul termen final fiind stabilit la ju­mă­tatea anului trecut. Chiar şi aşa, deşi în 2010 eşantionul revoluţionarilor a mai crescut cu câteva mii de persoa­ne, tot nu s-a considerat că ar fi de ajuns, şi s-a ajuns la concluzia instituirii unei perioade de şase luni pentru contes­taţii şi pentru ca toţi cei care nu au primit încă certificate de revoluţionari să poa­tă să-şi mai depună acte. Sub aparen­ţa unei “perioade legale de contes­ta­ţii”, termenul pentru depunerea actelor a fost prelungit, la fel, posibilitatea primirii beneficiilor aduse de statutul de revoluţionar până în acest an.

Printre revoluţionarii cu acest statut dobândit în 2010 şi 2011 s-au numărat puţini timişoreni, majo­ri­ta­tea beneficiarilor fiind din “centre re­voluţionare” precum Teleorman, Vas­lui sau Dolj.

Din cauza numărului în creştere de revoluţionari şi având şi un porto­foliu de retrocedări de teren fără pune­re în posesie, autorităţile locale şi-au dat seama că e foarte dificilă identi­ficarea de suprafeţe de teren disponi­bile pentru toţi cei care trebuiau puşi în posesie. Şi aşa s-a ajuns la una din­tre cele mai controversate soluţii : de­posedarea de teren a staţiunilor de cercetări agricole. Aceasta deşi re­pre­zentanţi ai unor institute de acest fel de lângă Timişoara, cum e Staţiunea de Pajişti (institute de la care s-a luat la limita legii terenul administrat pen­tru a fi dat revoluţionarilor), spuneau că, de fapt, terenurile sunt de mult amanetate unor speculanţi imobiliari. Conform declaraţiilor aceloraşi repre­zentanţi ai Staţiunii de Pajişti Timi­şoa­ra, o parte dintre revoluţionarii timişoreni au contribuit nemijlocit la înflorirea speculei cu terenuri în zona Timişoarei.

Aşa a ajuns Staţiunea de Pajişti Timişoara să nu mai aibă aproape de­loc teren în administrare, deşi, în acest domeniu, munca de cercetare nu se poate face fără terenuri pe care să se experimenteze. Staţiunea de Cercetări pentru Pajişti Timişoara, care în 1990 dispunea de o suprafaţă de circa 1.380 de hectare, o mare parte irigată, a fost diminuată prin aplicări succesive ale legilor fondului funciar la circa două hectare, fiind practic desfiinţată. Di­rectorul Staţiunii de Pajişti Timişoara, profe­sorul universitar Nicolae Dra­go­mir, spune căinstituţia a avut pro­cese pe rol pe care le-a pierdut unul după altul. Şi asta pentru că nu s-a do­rit ca aceas­tă instituţie să mai existe şi să facă performanţă.„Nu s-a înţeles nimic din demersurile şi apelurile noas­tre. Aşa am ajuns o staţiune muri­bundă, dintr-o instituţie care era în fruntea cercetării de profil. Şi să se vrea acum să se reîn­fiin­ţeze staţiunea, nu se mai poate. Am avut 30 de meca­nizatori pe care i-am pierdut, de unde i-am mai lua acum? Am avut cercetă­tori valoroşi, personal de specialitate. Acum nu mai avem aproape nimic”, mai spune Nicolae Dragomir.

Deşi, teoretic, aceste terenuri au fost atribuite revoluţionarilor pentru a-şi construi case, multe dintre ele au intrat în circuitul speculei imobiliare, cu toate că Legea Recunoştinţei interzicea acest lucru. „80% din tere­nuri erau extrem de productive. Au fost scoase din circuitul agricol, pro­babil în scopuri de speculă imobiliară, a venit criza şi acum sunt toate lăsate de izbelişte. Unde sunt casele pe care revoluţionarii trebuiau să le con­struiască pe acele terenuri, pentru că de aceea le-au primit ? Mer­geţi în zo­na Giroc şi veţi vedea dacă există aşa ceva. Nu au existat decât dorinţe de speculă şi îmbogăţire rapi­dă, în majo­ritatea cazurilor. Unii au şi reuşit să se îmbogăţească în acest fel, până la criză. S-a distrus ast­fel una dintre cele mai valoroase staţiuni de cercetare agri­colă din România”, ne-a declarat Nicolae Dragomir.