|
Agerpres:
editia 24 - 27 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 15°C Umiditate:93% Viteza vantului:5 KMH Vizibilitate:2 km 4.4587 3.5272Eveniment | 5 - 8 ianuarie 2012 | Mircea PAVELESCU
![]() ![]()
Păcură şi cărbune din rezerva de stat, pentru ColtermSocietatea timişoreană va primi combustibilii doar dacă va restitui cantităţile împrumutate anul trecut
Împrumut cu clauze speciale
Pe motiv că în prezent majoritatea centralelor societăţilor de termoficare din oraşele mari au cantităţi de combustibil insuficiente asigurării unei funcţionări în bune condiţii pe perioada de iarnă, iar“creşterea consumului prognozat de energie electrică pe perioada iernii vor determina creşterea consumurilor medii zilnice şi lunare de cărbune şi păcură, afectând astfel procesul de aprovizionare cu combustibili”, şi considerând asigurarea agentului termic pentru populaţie pentru perioada friguroasă o situaţie extraordinară, Guvernul a decis, zilele trecute, scoaterea din rezerva de stat, cu titlu de împrumut, până la data de 31 octombrie 2012, a unor cantităţi de cărbune energetic şi păcură care urmează a fi acordate regiilor de termoficare din marile oraşe. În total, Guvernul va aloca societăţilor de termoficare 1,18 milioane de tone de cărbuni şi peste 137.000 de tone de păcură. Nu toate regiile beneficiază, însă, necondiţionat, de acest sprijin. Compania Locală de Termoficare Colterm Timişoara, Societatea Comercială Uzina Termoelectrică Giurgiu şi Societatea Comercială Electrocentrale Oradea vor beneficia de ajutorul oferit de stat sub formă de împrumut doar dacă restituie cantităţile împrumutate în acelaşi mod anul trecut. “Împrumutul cantităţilor de cărbune energetic pentru Societatea Comercială Compania Locală de Termoficare Colterm - S.A. Timişoara se poate face până la data de 31 martie 2012, numai după restituirea cantităţilor de combustibil aprobate şi împrumutate potrivit O.U.G. nr. 93/2010”, se specifică în noua ordonanţă de guvern. Astfel, doar în cazul în care va restitui cantităţile acordate anul trecut, Colterm va putea beneficia de noul împrumut, de 100.000 de tone de cărbune şi 3.000 de tone de păcură. Dacă nu va restitui la timp aceste împrumuturi, Colterm va suporta, pentru primele 30 de zile, penalităţi de întârziere de 0,25% pe zi din valoarea produsului, prevăzută în contractul de împrumut, după care Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale va emite facturi pentru valoarea produselor împrumutate şi nerestituite, care vor trebui achitate de către Colterm.
Restanţe mari care trebuie recuperate Existenţa acestor cantităţi de carburant nerestituite de către Colterm pune încă o dată sub semnul întrebării declaraţiile date de fosta conducere a Colterm, care susţinea că societatea nu mai are datorii. Reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor de Locatari Timişoara susţin că e foarte greu de estimat în momentul de faţă situaţia economico-financiară a Colterm, întrucât nu au existat informaţii complexe şi complete publicate de Colterm pe această temă în ultima perioadă. În acest moment, specifică conducerea F.A.L.T., Colterm se confruntă şi cu o creştere a restanţelor la întreţinere datorate de către populaţie. “E adevărat că sunt destul de mulţi restanţieri. Se încasează de la populaţie mai greu ca iarna trecută sumele aferente întreţinerii, pentru că e vorba de bani mai mulţi. În plus, sunt timişoreni care au acumulat deja restanţe foarte mari la întreţinere şi care nu mai pot să iasă din datorii”, spune Petru Olariu, preşedintele F.A.L.T. În plus, acesta, în urma debranşărilor, se înregistrează decalaje foarte mari între valorile plătite la întreţinere pentru apartamente cu o suprafaţă relativ similară. “Acum, întreţinerea la un apartament de două camere poate costa şi 200 de lei, şi 400 de lei. Şi asta pentru că s-au făcut destule debranşări ilegale, debranşaţii refuză să mai plătească încălzirea spaţiului comun, aşa că sunt situaţii în care cei rămaşi în sistemul Colterm, în blocuri cu multe debranşări, trebuie să plătească încălzirea spaţiului comun şi pierderile pentru tot blocul, iar valoarea întreţinerii poate creşte foarte mult în acest fel”, explică Petru Olariu. |