Paradoxurile spagii

Imoralitate incontestabila? Curaj cu tuse de iresponsabilitate? Certitudine data de obisnuinta, de circumstante ori antecedente prietenoase? vs Moralitate impecabila? Teama? Incertitudine data de o echipa nesudata? Sunt intrebari care succed, firesc, doua evenimente de presa "calde" : arestarea unui procuror prins luand o spaga insignifianta si laurii pusi pe crestetul unui politist care a refuzat o mita rezonabila ca valoare. O dovada ca nu salariul motivant impiedica un om sa se lase corupt.

Varianta oficiala data in primul caz, cel al procurorului : Curtea de Apel Timisoara i-a emis mandat de arestare pentru ca a cerut si primit 800 de lei pentru a favoriza un inculpat. Informatia socheaza, raportand-o la statutul procurorului incatusat - sef al Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Caras-Severin -, si la valoarea infima a spagii - care face, poate, cat doua - trei zile de munca ale acestuia. Dat fiind ca omul legii a fost, potrivit comunicatului oficial, prins in flagrant in timp ce lua banii, dubiile in privinta vinovatiei lui sunt ca si inexistente. Ce l-a determinat (nu din perspectiva identificarii circumstantelor atenuante, pentru ca atat timp cat a pus mana pe bani si, probabil, inregistrarile care sunt la dosar indica si solicitarea lor, nu e loc de circumstante atenuante) sa-si riste libertatea si cariera?, necunoasterea riscurilor fiind o ipoteza exclusa din start.

1. Este "posesorul" unei avaritii cu grad de comparatie la superlativ, care i-a anihilat si moralitatea, si responsabilitatea, si luciditatea, si teama de repercusiuni?

2. Era prea sigur pe el - datorita a ceea ce numeam mai sus antecedente prietenoase ori datorita afilierii la un grup sau datorita unui ceva ori cineva pe care, poate, s-a mai bazat sau pe care stia ca se poate baza la o adica - pentru a se mai teme de ceva sau de cineva?

3. O ipoteza rezultata din corelarea celorlalte doua : A cazut in vreo capcana intinsa de cineva care i-a cunoscut apetenta pentru bani, care i-a cunoscut ori i-a intuit obiceiurile, dar, poate, din varii motive sau in diverse conjuncturi, i le-a trecut cu vederea?

In cel de-a doilea caz : un subofiter de politie de la Birda, care a prins in trafic un sofer a carui masina era neinmatriculata, a ramas neclintit in fata a 1.000 de euro care ii fusesera susurati in timpane si fluturati prin fata retinei, in speranta ca o infractiune poate fi transformata, din pix, in contraventie. Si asta in ciuda salariului care bate putin peste cuantumul spagii procurorului. Involuntar, raportezi situatia financiara a subofiterului la salariul procurorului. Apoi iti spui ca, indiferent de motivul refuzului spagii, rezultatul este cel care conteaza, si acesta este demn de lauda.

Dat fiind ca ambele cazuri au la baza o infractiune la regimul circulatie, date fiind evenimente recente (accidente mortale, urmate de fuga de la locul faptei), dat fiind numarul imens de iresponsabili care urca la volan beti sau fara permis, dar care nu ajung sa raspunda penal - situatii a caror cauza potentiala poate fi reprezentata si de precedentele fericite ori de refrenul "daca x a scapat, de ce nu pot scapa si eu?" - iti pui o ultima intrebare : Cati reprezentanti ai legii spun "nu" si cati, "da"? Mergand pe principiul prezumtiei de nevinovatie, tinzi sa afirmi ca majoritatea covarsitoare spun "nu". Cum numarul de tentative de dare de mita sau de dare de mita sunt putine, iar cele de luare de mita, la fel de putine, tinzi sa spui ca nici nu sunt confruntati cu astfel de situatii. Uitandu-te pe sosele, tinzi sa crezi ca mai sunt unii care spun "da".