Parlamentul României a încheiat anul cu imaginea unei scene în care în luptă sunt arun­cate nu idei şi argumente constructive, pentru binele demos-ului, ci or­golii de grup. Iar atitudinea aceasta pare imună la orice semnal de alarmă venit din exterior.
La puţin timp după ce un sondaj de opi­nie realizat de Compania de Cerce­tare Sociologică şi Branding evidenţia o cotă de încredere a populaţiei scăzută în Parlament – 14% în septembrie 2010, faţă de 20% în februa­rie 2009 – , un raport al Institutului de Politici Pu­blice confirmă nu o corijare a acestui nea­juns (ceea ce ar fi transmis semnalul unui interes fa­ţă de percepţia publică şi, implicit, respect faţă de aceasta şi o doză de responsabilitate civică), ci o degradare accentuată a imaginii acestei ins­tituţii-simbol al democraţiei. Aceas­ta este concluzia la care a ajuns I.P.P. în urma celui mai recent raport privind activitatea Legislativului, “Bilanţul sesiunii parlamentare septembrie - decembrie 2010”. Rezultatele care au dus la această con­cluzie au vizat prezenţa la vot a aleşilor, iniţia­tiativele lor legislative, eficienţa proce­sului legislativ şi parcursul legislativ.
Potrivit I.P.P., parlamentarii P.S.D. şi P.N.L. nu au reuşit să ajungă la un pro­cent de prezenţă de 50% în această ultimă se­siune parlamentară, ceea ce nu înseamnă că vre­unul a renunţat parţial la remuneraţie. Chiu­lul în masă a început în octombrie 2010. Un răz­boi de uzură dus pe banul public. Falia dintre Opo­ziţie şi Putere s-a dovedit de netre­cut şi când a fost vorba des­pre dezvoltarea societăţii ori despre probleme stringente ale poporului, dovedind fie imaturi­tate politică, fie dezinteres faţă de cei care i-au trimis în Legis­lativ, fie şi una, şi alta. În plus, acest protest nu numai că a de­mascat un apetit pentru ne­mun­că, dar a fost şi o dovadă a lipsei de respect faţă de contribuabilul român, obligat să le suporte financiar aceste răbufniri de orgoliu, numite de ei forme democra­tice de protest. Când firesc ar fi fost să par­ticipe la şedinţe, să atace luările de poziţie ale Pu­terii ori modul de lucru cu ar­gumente, cu acte legislative constructive ca­re, chiar dacă nu ar fi trecut, dată fiind ma­jo­rita­tea pe care Puterea o are în Parlament, ar fi dovedit respon­sabilitate şi existenţa unei alternative politice viabile.
În privinţa proiectelor respinse în Parlament, mai arată I.P.P., cele mai multe, adică 98%, au fost cele depuse chiar de parla­men­tari, ceea ce poate vorbi de la sine despre eficienţa lor.
O paranteză merită a fi făcută şi în privinţa ritmului de lucru al deputaţi­lor. 226 de zile este media de adoptare a pro­iectelor de lege, calculată de I.P.P. Cu unele ex­cepţii. De exemplu, 4.379 de zile a durat adop­tarea Proiec­tului de Lege pentru res­pingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/1997, privind destinaţia sumelor încasate de Fondul Proprie­tăţii de Stat în cadrul procesului de privatizare a societăţilor comerciale la care statul este acţionar.
Ceea ce este mai grav e că activitatea în Parlament se anunţă a începe în 2011 în acelaşi ton. Opo­ziţia nu dă semne că s-ar apleca asupra proble­me­lor care cer atenţie, ana­liză şi responsabili­tate. Semn că ro­lul şi scopul oficiale, legale pe care parla­men­tarii le au în Legisla­tiv contează mult mai puţin decât ambiţiile şi orgoliile personale sau de grup, că majoritatea sunt imuni faţă de astfel de in­formaţii, prio­rităţile, s-a dovedit, fiind cu totul altele.