Asimilate fondurilor alocate pentru cultură, care în ultimii ani au fost mereu diminuate de autorităţi, alocările bugetare pentru reabilitarea monumen­telor istorice au fost neglijate şi de autorităţile centrale, şi de cele locale. Ca urmare a acestor politici, astăzi, o mare parte din bisericile de lemn monumente istorice din Timiş sunt în pericol de a se dărâma, necesitând reabilitări urgente şi de amploare. De aceea, Consiliul Judeţean Timiş a iniţiat un protocol de colaborare cu Mitropolia Banatului care are, printre altele, scopul de a identifica surse de finanţare care să ducă la salvarea acestor monumente arhitectonice timişene, ce fac parte din patrimoniul U.N.E.S.C.O.


Eforturi comune pentru identificarea de surse de finanţare

În această lună consilierii judeţeni vor vota în plen un protocol de colaborare dintre Consiliul Judeţean Timiş şi Mi­tropolia Banatului, pentru cola­borarea între părţi în vederea realizării unor proiecte de inte­res judeţean în domeniul con­servării, restaurării, reabilitării şi întreţinerii lăcaşelor de cult, în special a celor clasificate ca monumente istorice.

Mai precis, C.J. Timiş va ajuta Mitropolia Banatului să găsească finanţare pentru re­abi­litarea celor peste 20 de bi­serici de lemn din judeţ, o mare parte dintre acestea fiind în pre­zent într-o stare avansată de de­gradare din cauza imposibi­lităţii finanţării de pe plan local şi a lipsei finanţărilor repar­tizate de pe plan central.

Majoritatea lăcaşurilor de cult vizate de acest partenariat sunt monumente istorice şi sunt considerate o componentă de bază a patrimoniului cultural al Banatului. De asemenea, sunt considerate monumente repre­zentative pentru arhitectura lemnului din zona de vest a Ro­mâniei, având în plus o valoare istorică, culturală şi spirituală deosebită.

C.J. Timiş spune că Arhiepis­copiei Timişoarei îi sunt aron­date 23 biserici de lemn decla­rate monumente istorice, însă majoritatea se află într-o stare avansată de degradare, necesi­tând intervenţii de urgenţă pen­tru salvarea lor. Parohiile sunt reduse ca număr de credincioşi şi nu dispun de fondurile nece­sare lucrărilor de restaurare şi conservare. “Lăcaşurile de cult din zidărie înscrise pe lista monumentelor istorice sunt de asemenea numeroase, una din cele mai reprezentative fiind Catedrala din Timişoara. Deşi construite din materiale mai rezistente şi acestea necesită in­tervenţii în vederea conser­vării şi restaurării”, arată re­prezentanţii C.J. Timiş.

C.J. Timiş va ajuta Mitro­polia Banatului să găsească şi să obţină sumele necesare pentru salvarea acestor monumente istorice. Preotul Marius Flo­rescu explică traseul normal al obţinerii de fonduri pentru re­s­taurări şi reabilitări : “De regu­lă, parohiile întocmesc docu­mentaţiile pentru reabilitarea acestor biserici, iar aceste do­cumentaţii se avizează la Mi­nisterul Culturii şi Patrimoniului Naţional, iar finanţarea se asi­gură de acelaşi minister”.

Parteneriatul Mitropoliei cu C.J. Timiş ar putea ajuta la scurtarea şi simplificarea de­mersurilor legate de obţinerea de fonduri. “Aceste partene­ria­te sunt extrem de utile, pentru că parohiile nu pot face pe cont propriu aceste reabilitări şi nici Mitropolia Banatului nu are un program de finanţare în acest sens. De aceea, noi am consi­derat binevenite nu doar parte­neriatele cu instituţiile statului, ci şi cele cu mediul privat, care ne-ar putea sprijini în restaura­rea acestor bisericuţe ce sunt defi­nitorii pentru patrimoniul na­ţional şi local”, mai spune preo­tul Marius Florescu.


Lista de reabilitări, decisă de la Bucureşti

Lista monumentelor isto­rice care urmează a fi reabilitate din fondurile Ministerului Cul­turii şi Patrimoniului Naţional se stabileşte de la Bucureşti, şi adesea criteriile pe care se face alegerea monumentelor ce ur­mează a fi restaurate rămân necunoscute. “La nivel judeţean nu există niciun fel de compe­tenţe în acest sens. Reabilită­rile de monumente istorice de clasă A, cum sunt aceste bise­rici de lemn ce fac parte din patrimo­niul U.N.E.S.C.O., se decid toa­te la Bucureşti, la Co­misia Na­ţională a Monumen­telor Isto­rice”, confirmă Vio­leta Zonte, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Timiş.

Bucureştiul decide, deci, cine primeşte bani şi în ce cuantum, şi probabil că şi costurile presu­puse de reabilitarea unor bise­rici-monument istoric din Timiş i-au determinat pe reprezen­tanţii Comisiei Naţionale a Mo­numentelor Istorice să nu aloce finanţări de amploare pentru reabilitarea unor lăcaşuri de cult timişene de pe lista mo­numentelor istorice, chiar dacă acestea fac parte din patri­mo­niul U.N.E.S.C.O.

Experţii în restaurări spun că în cazul unor lucrări de rea­bilitare a unor mănăstiri sau biserici de lemn, devizul final al lucrării poate fi chiar mai scump decât în cazul unei biserici con­struite din materiale tradiţio­nale de zidărie. “Depinde foarte mult de cât de veche e biserica şi de construcţia ei. Sunt unele care, prin particularitatea arhi­tectonică, necesită foarte multe ore de lucru manuale, pentru reabilitarea bucată cu bucată a ansamblului construcţiei. De­pinde, de asemenea, de cât de mult sculpturi are, cât de com­plicate şi care e starea lor, în ce măsură trebuie restaurate”, spune Ioan Popescu, expert timişean în restaurare autorizat de Ministerul Culturii şi Patri­moniului Naţional. Acesta confir­­mă că, în unele cazuri, reabi­lita­rea unor biserici sau mă­năs­tiri de lemn poate fi mai scumpă decât operaţiunile de reabilitare a unei biserici construită din ma­teriale de zidărie obişnuite.


Doar două lăcaşe de cult, reabilitate în ultimii şapte ani

Din păcate, în ultimii şapte ani Ministerul Culturii, prin In­stitutul Naţional al Patrimo­niu­lui, nu a găsit bani decât pentru reabilitarea a două lăcaşe de cult-monument istoric din Timiş. Probabil din cauza cos­turilor mari, aceste operaţiuni de re­abilitare nu au vizat biserici sau mănăstiri din lemn.

Astfel, în 2006 s-a încheiat reabilitarea Mănăstirii sârbe “Sfântul Gheorghe”, din satul Mănăstire, aparţinător de co­muna Gătaia, care e una din ce­le cinci mănăstiri ortodoxe sâr­beşti de pe teritoriul României. Mănăstirea are biserică, stă­reţie şi chilii, iar aşezământul ei datează din anul 1485, fiind cunoscută şi după numele cti­torului ei, Gheorghe Branco­vici, adică Mănăstirea Despo­tului Brancovici.

Atestările documentare ale mănăstirii au fost frecvente în­cepând cu secolul al XVI-lea, ele regăsindu-se în documen­tele de epocă cu prilejul plăţilor bi­ru­rilor turceşti, în registrele Pa­triarhiei din Peci, cu prilejul răz­boaielor astro-turceşti sau al re­construcţiei începute în anul 1794.

Biserica mănăstirii, con­struită iniţial în stilul bizantin sârbesc, a fost reconstruită total în anii 1795 - 1796, arhi­tec­tura edificiului, după moda timpului, fiind puternic in­flu­enţată de stilul baroc, însă, pre­cizează Ministerul Culturii, cu interpretări şi adaptări de foarte bună calitate impuse de ritul creştin ortodox.

Din 1950 mănăstirea a avut parte de o istorie foarte zbu­ciumată : în anul 1951 a fost dis­trus mozaicul cu icoana Sfân­tului Gheorghe, de pe frontis­piciul clădirii. Între anii 1951 şi 1953 mănăstirea a fost ocupată de Armată, în acest interval dis­părând, în majoritate, inventa­rul mănăstirii, inclusiv arhiva scrisă. În1955 s-a înregistrat moartea ultimului călugăr de aici, de la această dată admi­nis­trarea mănăstirii intrând în sar­cina preotului paroh din zonă. Conform obiceiului din perioa­da colectivizării, între 1956 şi 1989 în mănăstire au funcţio­nat birourile C.A.P. şi în ace­eaşi perioadă o parte a con­struc­­ţiilor mănăstirii au fost folosite ca depozite de furaje de către Comtim.

După 1990 au fost realizate lucrări de reparare la corpul de clădire principal, în vederea amenajării reşedinţei episco­pa­le de vară, inclusiv spaţii de ca­zare şi gospodăreşti minimale pentru monahi şi personal, care în momentul de faţă sunt utili­zate în acest scop. Lucrările de reabilitare au durat peste doi ani, iar devizul final a fost de ordinul sutelor de mii de euro.

O altă biserică din Timiş pentru care Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Pa­trimoniului, a alocat bani pen­tru restaurare şi reabilitare, a fost Biserica sârbească cu hramul „Maica Domnului”, din Ciacova, construită între 1746 - 1768, care are picturi murale şi cu un iconostas pictat, în 1771, de Dimitrie Popovici.


Monumente istorice uitate de autorităţi

În afară de aceste două biserici, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional nu a mai acordat vreo altă finan­ţare în Timiş, deşi sunt zeci de lăcaşe de cult din lista monu­mentelor istorice care au nevo­ie de reabilitare urgentă.

De exemplu, biserica de lemn din satul Dragomireşti, aparţinător de comuna Ştiuca, se prezintă într-o stare dezo­lantă. Toată arhiva parohiei, cu registre de stare civilă cu o vechime de două secole, zace în biserică acoperită de praf şi roasă de şoareci.

Biserica de lemn din satul Coşeviţa, aparţinător de Margi­na, construită în 1776, care poartă hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, se află într-o stare avansată de degradare şi necesită reparaţii urgente.

Biserica de lemn din Cri­vina de Sus, comuna Pietroasa, construită în anul 1676, deşi e unul dintre cele mai reprezen­tative lăcaşe de cult din Banat realizate din lemn, şi cel mai vechi, se află într-o stare avan­sată de degradare. Acoperişul este extrem de degradat, liliecii zburând nestingheriţi prin na­os şi altar. Mica şi săraca co­munitate din Crivina de Sus, în care ortodocşii sunt minoritari, predominând penticostalii, nu poate susţine financiar repara­rea bisericii. 

Iar lista bisericilor timi­şe­ne vechi care au nevoie rapidă de ajutor pentru a nu se pră­buşi este foarte lungă. Pentru ele, din punct de vedere al alo­cării de fonduri, statutul de mo­nument istoric pare să fi fost unul exclusiv onorific.